Plantele de interior sunt benefice pentru sănătate

0
355

plantele de interiorÎnainte de a afla care sunt plantele de interior cu cel mai puternic potenţial terapeutic, trebuie să ne amintim o maximă binecunoscută care spune că orice medicament în cantităţi excesive poate deveni otravă, iar orice otravă în doze minime poate deveni un leac.

Plantele de cameră sunt realmente în stare să ne vindece de multe boli. Acestea sunt capabile să ne întărească sistemul imunitar, să ne îmbunătăţească starea de spirit şi să purifice aerul din încăperile în care ne aflăm majoritatea timpului. Plantele emană substanţe volatile speciale care luptă împotriva microorganismelor dăunătoare şi bacteriilor patogene.

Plantele de interior – între decor și utilitate

În plus, plantele de interior au capacitatea de a neutraliza efectele negative ale compuşilor toxici din locuinţe: azot, sulf, fenol şi formaldehidă. Aceste substanţe nocive există în cantităţi uriaşe în aparatura, materialele de construcţii şi mobilierul din casele moderne.

Chlorophytum

Chlorophytum elimină cel mai bine aceste elementele nocive. Este o plantă puţin pretenţioasă şi foarte răspândită. Emană substanţe speciale numite fitoncide care sunt capabile să dezinfecteze şi să cureţe aerul de microbi şi compuşi dăunători. Planta este uşor de cultivat, nu necesită îngrijire specială şi se înmulţeşte rapid.

Plantele citrice

Următoarele pe lista noastră sunt plantele citrice. Ele sunt cultivate, de regulă, pentru frunzele lucioase şi fructele suculente. Trebuie să ştim, totuşi, că nu doar fructele sunt folositoare pentru organismul nostru. Uleiurile esenţiale emanate de aceste plante au un efect tămăduitor pentru sistemul cardiovascular şi nervos. Uleiurile volatile, răspândindu-se în aerul din încăperi, pot determina scăderea tensiunii arteriale. Totodată stimulează activitatea mentală și cresc amplitudinea biocurenţilor creierului. Ele elimină emoţiile negative, reduc nivelul de anxietate etc. Plantele citrice de cameră, în special lămâiul, au capacitatea de a steriliza aerul. Tot atât de bune la acelaşi capitol sunt şi mirtul, eucaliptul, kalanchoe, sansevera etc.

Mușcata, feriga, Geranium

Mușcatele există în practic toate casele şi au capacitatea de a preveni apariţia şi reproducerea celulelor canceroase. Nu în zadar această plantă este apreciată de mult timp deja de cultivatorii de flori. Împreună cu ferigile, aceasta ionizează aerul, reduce efectele radicalilor liberi şi luptă împotriva germenilor. Geranium stimulează glandele suprarenale, echilibrează secreţia hormonilor, ameliorează sindromul premenstrual şi menopauza. Planta reduce emisia de adrenalină, luptă împotriva depresiei şi nevrozelor, creşte încrederea în sine, calmează şi aduce buna-dispoziţie.

Rozmarinul, menta, mellisa și salvia

Rozmarinul, menta, melissa şi salvia sunt deosebit de folositoare pentru pacienţii cu boli pulmonare şi persoanele predispuse la răceli frecvente şi sinuzite maxilare.

Dafinul

Dafinul „ştie” cum să combată bacteria E. coli, înlătură durerile spastice, îndepărtează eficient spasmele tractului biliar şi intestinelor.

Pe lângă aceste efecte medicinale, plantele de interior înnobilează spaţiul, îmbunătăţind starea de spirit a locatarilor. Efectul estetic pe care îl au implică un efect pozitiv asupra funcţionării tuturor sistemelor organismului uman.

Trebuie să ţinem minte că plantele au nevoie, de asemenea, de grijă. Frunzele trebuie să fie mereu curate, fără praf pe suprafaţă, solul trebuie păstrat umed. Fertilizarea trebuie făcută în conformitate cu recomandările specialiştilor şi necesităţile plantelor. În acest caz, multitudinea de efecte terapeutice pentru starea noastră de bine nu se vor lăsa mult aşteptate.

Te invit să citești și alte articole de la rubrica Stil de viață.

Cules de Mariana Turcu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here