Plante medicinale – TĂTĂNEASA

0
464

tataneasa

Tătăneasa – Prezentarea plantei. Substanțe bioactive și proprietăți. Afecțiunile pentru care este utilizată. Preparate din tătăneasă. Note, însemnări, recomandări.

Note de primăvară…

În timpul manifestării unor disfuncții în organismul nostru, nu numai leacurile pe care le folosim sunt importante, ci și alimentația. Și pentru că timpul de afară nu prea ține cu unii dintre noi, iar iarna se încăpățânează să mai rămână, este bine de știut că în timpul unei răceli, de exemplu, este recomandabil să evităm consumul unor alimente care produc mucus. Produsele alimentare de evitat sunt: lactatele, făina albă, dulciurile cu zahăr alb, mâncarea prăjită și grăsimile.

De obicei, în timpul gripelor și pofta de mâncare este mai scăzută, de aceea este de preferat consumul unor alimente ușor de digerat cum ar fi fructele, legumele și zarzavaturile în stare crudă, care conțin vitamine și antioxidanți ce accelerează procesul de recuperare. De asemenea, de mare ajutor este și consumul de supe calde, ceaiuri, sucuri din fructe proaspăt stoarse, compoturi îndulcite cu miere, care ajută expectorația prin fluidificarea secrețiilor nazale și, totodată, îmbunătățesc digestia.

Consumul de lichide este foarte important și se recomandă chiar dublarea cantității consumate de obicei atunci când suferi de astfel de afecțiuni de sezon. Alimentația trebuie adecvată astfel încât stomacul să nu se simtă prea plin, iar plantele folosite pentru prepararea ceaiurilor trebuie asociate astfel încât să se completeze și să se combine sinergic. O plantă des folosită în astfel de afecțiuni sezoniere, gripă, răceală, guturai, este tătăneasa, numită și iarbă întăritoare, mierea ursului, rădăcina lipitorii, sălăcină neagră sau iarba lui Tatin. Așadar, tătăneasa…

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Tătăneasa – prezentarea plantei, proprietăți, acțiuni

Tătăneasa (Symphytum officinale) este o plantă perenă, erbacee, ce prezintă în pământ un rizom gros, scurt, negru. Din el se ramifică rădăcini lungi de 30 cm și groase de 1-2 cm, negre la exterior și albe la interior, foarte cărnoase. Tulpina plantei este dreaptă, poate atinge între 30 și 120 cm, este muchiată, ramificată, păroasă. Frunzele sunt lungi, mari și aspre. Tătăneasa face flori grupate în raceme scurte în formă de coadă de scorpion, fie roz, fie roșu-violaceu. Acestea apar între lunile mai și iunie. Se poate întâlni la margine de drum și de pădure, pe pajiști, fânețe, mlaștini din lunci de ape curgătoare.

În scop terapeutic, părțile care se utilizează de la plantă sunt rizomul cu rădăcini și porțiunea superioară cu flori și frunze. Substanțele chimice prezente în tătăneasă o fac de mare ajutor într-o gamă largă de afecțiuni. Este bună în boli respiratorii, digestive, renale, dermatice, în disfuncții ale circulației periferice, în reumatism, gută, discopatie, artrită, în diverse inflamații ale cavității bucale – abcese, sinuzită, dureri în gât.

Mucilagiile pe care le conține tătăneasa îi conferă proprietăți terapeutice expectorante, antitusive, emoliente și calmante. Pentru afecțiuni ale aparatului respirator se recomandă consumul ei sub formă de infuzii, decocturi, siropuri sau vin tonic medicinal. Este utilizată cu succes în bronșită, ulcer gastric și duodenal, gastrite hiperacide, metroragii ușoare, gută. În afecțiuni respiratorii, efectul plantei crește dacă este asociată cu pătlagină, tei și nalbă mare.

Infuzie de tătăneasă

Se ține peste noapte în 250 ml de apă rece o cantitate de 2 lingurițe de rădăcină uscată și măcinată. Dimineața, se încălzește puțin amestecul, se strecoară și se beau 2-3 ceaiuri pe zi.

Decoct de tătăneasă

Se fierbe 1 linguriță de rădăcini uscate și măcinate în 250 ml de apă timp de 20 de minute. Se beau 2-3 căni pe zi. Se mai poate prepara și din pulbere, 20 de grame la 1 litru de apă rece. Se fierb 10-15 minute și se infuzează 10 minute. Se îndulcește după preferințe. Se consumă 2-3 ceaiuri pe zi.

Sirop de tătăneasă

Se macerează 200 de grame de rădăcini și rizomi uscate și măcinate în 1 litru de apă fierbinte timp de 12 ore. După această perioadă se filtrează și se adaugă o cantitate triplă de zahăr. Se fierbe lent la foc mic până se obține un sirop concentrat. Se iau 4-5 linguri pe zi.

În afară de mucilagii, planta este bogată în alantoină, taninuri, gumirezine, alcaloizi, inulină, aminoacizi, acizi organici, glucide solubile, săruri minerale, vitaminele A și C. Toate aceste substanțe biochimice au multiple proprietăți terapeutice antitumorale, regeneratoare, antiinflamatoare, decongestive. Este antispastică, hemostatică, astringentă, cicatrizantă, imunostimulatoare.

Utilizată extern, planta este benefică în afecțiuni dermatice, răni, inflamații, fracturi, contuzii, echimoze, arsuri, inflamații, înțepături de insecte. În aceste cazuri se poate aplica sub formă de cataplasmă preparată ori din rădăcini proaspete și strivite ori din frunze proaspete, zdrobite. Se pot face băi complete, adăugând în apa călduță macerat din frunze proaspete sau uscate.
În caz de probleme ale cavității bucale, se face gargară cu infuzie din tătăneasă sau din amestec de rădăcină de tătăneasă cu flori de mușețel, coada șoricelului și pelin.

Grație proprietăților sale cicatrizante și antiinflamatoare, tătăneasa este bună în ulcer varicos, contuzii, hematom, varice, hemoroizi, plăgi atone, traumatisme provocate de accidente. Se pot aplica local diverse unguente sau alifii care conțin această plantă. Ele reduc durerile și ameliorează afecțiunile de la nivelul pielii.

Alifie din tătăneasă

Se macerează timp de 2 ore o cantitate de 50 de grame de rădăcini uscate și măcinate. Într-un vas se topește ceară de albine (circa 25 de grame), care se adaugă, împreună cu 10 ml ulei de floarea soarelui, peste rădăcinile macerate filtrate. Se acoperă pentru aproximativ 6 ore acest amestec. După aceea se reîncălzește, se filtrează totul și se toarnă în recipiente care se depozitează la rece.

Tătăneasa se poate consuma și în salate sau alte preparate culinare (frunzele și tulpinile fragede).

Atenție! Consumată în exces, tătăneasa poate deveni toxică din cauza alcaloizilor ce intră în componența plantei.

Istorie și tradiții…

Încă din Antichitate și Evul Mediu, preparatele din tătăneasa erau folosite împotriva durerilor provocate de amputarea membrelor. Era remediu în gută și dureri reumatismale. Tătăneasa este menționată în terapiile practicate pe vremea Imperiului roman, ea reprezentând atunci un remediu universal. Plinius demonstra calitățile sale cicatrizante. Dioscoride o folosea pentru tratarea zonelor fracturate. Se fierbea împreună cu făină de orz și se aplica pe un pansament cu care se legau zonele cu fracturi sau entorse.

Uneori, în entorse, se prăjea rădăcină răzuită în untură de porc sau se fierbea în lapte, se omogeniza bine, se întindea pe o pânză și se aplica pe locul umflat și dureros. În medicina populară, tătăneasa asociată cu pedicuța se așezau într-un brâu care se punea în jurul șalelor. Practicile populare, menționează folosirea rădăcinilor plantei în afecțiuni pulmonare și respiratorii, în ulcer, în gastrită, în reumatism sau chiar în neoplasm. A fost descrisă drept „unul dintre leacurile cele mai nobile pentru tratarea rănilor”. Este consemnată în „Tratatul Medicamentelor Biologice”, apărut la începutul secolului XX.

Citiți și Plante medicinale – Maghiran.

Sănătate vă doresc!

Mihaela Mușetescu