Limba mielului – planta cu multe săruri de potasiu – Remediu natural în afecțiunile cardiace – Regenerează țesuturile, ajută la refacerea organismului în timpul și după problemele respiratorii, este indicată în tulburări digestive și renale – Vezi și contraindicații!
Note de vară…
Primăvara și vara ai posibilitatea să găsești plante pline de vitamine, substanțe hrănitoare, săruri minerale și nutrienți esențiali mult mai ușor decât în anotimpurile reci. O mică escapadă în natură îți oferă șansa să vii acasă cu multe plante medicinale, care pot fi folosite în stare proaspătă sau pot fi uscate pentru a prepara ulterior ceaiuri cu proprietăți benefice. Trebuie doar să știi să le identifici.
Dacă nu le cunoști pe toate, nu-i o problemă, localnicii te pot ajuta. Iar, dacă nici ei nu știu, le poți fotografia înainte de utilizare și poți întreba prietenii de pe grupurile formate pe rețelele sociale (cum am văzut deja că se practică). Acesta este un alt mare avantaj al tehnologiei și evoluției de care oamenii se bucură din plin. Tot un avantaj pentru noi este și posibilitatea de a folosi plantele în terapie, indiferent de forma preparării lor. Încă avem această posibilitate, nu toate zonele sunt poluate.
Ceaiul de dimineață – nu uita de el!
Înainte să apelezi la medicamente de sinteză, cu acțiune mai brutală pentru organism, este bine să încerci să previi problemele de sănătate în modul clasic, cum știi de la părinți și bunici – prin ceaiuri. „Banalul” ceai de dimineață, pe care orice copil din generațiile anterioare „copiilor millennials” obișnuia să-l bea, este de ajutor nu numai pentru ameliorarea unor simptome supărătoare sau la instalarea unor afecțiuni, ci și pentru prevenirea multor maladii. Așadar, dacă ești părinte și știi cum te îngrijeau pe tine cei mari atunci când erai mic, pune alături de ibricul în care fierbi cafeaua și unul cu apă pentru prepararea unei infuzii pentru cel mic.
Plante cu unele contraindicații
Caută să afli, însă, limita minimă de vârstă pentru administrarea unor plante, nu toate sunt potrivite pentru copii. Ba, chiar, sunt unele ce prezintă contraindicații chiar și pentru unii adulți. Limba mielului, de exemplu, nu se recomandă în boli grave de ficat, înainte și după o intervenție chirurgicală. Consumul excesiv al uleiului obținut din semințele acestei plante poate să scadă durata de coagulare a sângelui. Să aflăm la ce e bună, totuși…
LIMBA MIELULUI
„De la lume adunate și iarăși la lume date”
Limba mielului (Borrago officinalis) este o plantă erbacee, cu tulpină ramificată, de 30-60 cm înălțime. Atât tulpina, cât și frunzele sunt acoperite cu peri. Frunzele superioare au margini zimțate, sunt alungite și au formă de lance. Frunzele mijlocii sunt ovat-îngustate, au, de asemenea, margini zimțate și sunt alburii. Florile, în formă de stea, sunt colorate la început în roșu, apoi devin albastre sau alb-azurii. Inflorescențele apar între mai-august.
Părțile utilizate în scop terapeutic sunt frunzele (uscate sau proaspete) și florile proaspete. Pentru a extrage maximum de nutrienți din plantă, recoltarea trebuie făcută în timpul înfloririi, între lunile iunie și septembrie. Se pot folosi și semințele, deoarece uleiul volatil prezent în ele este bogat în acizi grași nesaturați, acid linolenic și acid linoleic. Acizii prezenți în semințe au efecte pozitive la nivel cutanat, acționând în regenerarea țesuturilor. Frunzele și florile conțin compuși chimici benefici pentru organism. Iată câteva exemple: carotenoizi, mucilagii, rezine, taninuri, alantoină, flavonoide, acizi grași, săruri minerale (calciu, potasiu, magneziu), vitamina C.
Acțiuni și proprietăți
Proprietățile emoliente, sudorifice, febrifuge, pectorale recomandă limba mielului pentru afecțiuni ale aparatului respirator, în gripă, răceală, tuse, astm, răgușeală, bronșită, pneumonie, laringită. Este bună și în febre eruptive (vărsat, scarlatină), cu grăbirea erupției cutanate. Planta este indicată și în afecțiuni cardiace. Sărurile de potasiu conferă plantei proprietăți diuretice și depurative. Două-trei infuzii pe zi au rezultate pozitive în tulburările menționate.
- Infuzie din limba mielului: Se toarnă 1 litru de apă fierbinte peste 20-30 g de frunze uscate și se lasă 10 minute. Se strecoară și prin tifon pentru ca perișorii de pe frunze să nu pătrundă în lichid. Această infuzie se folosește și extern, pentru băi și cataplasme pe răni.
Datorită proprietăților sale vulnerare, cicatrizante și calmante, limba mielului ameliorează rănile, edemele, erupțiile, eczemele, urticaria, unele inflamații cutanate, bătăturile. Are rol pozitiv în celulită. Înlătură, de asemenea, crampele musculare. Este o plantă recomandată în tulburări digestive și hepatice (intoxicații, digestie leneșă, colită, hepatită), disfuncții renale (cistită, retenție urinară, litiază, congestie renală), afecțiuni psihice și ale sistemului nervos (depresie, insomnie, nervozitate, iritabilitate), reumatism, gută și iritații oculare.
- Decoct de limba mielului: Se fierb 20-30 g de herba uscată în 1 l de apă pentru 5 minute. Se acoperă și se lasă la infuzat încă 10 minute, după care se strecoară. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi.
Extracte, cataplasme, tincturi din limba mielului
Tradițional, se consuma un suc din frunze proaspete adăugate în lapte sau supă de vită, alături de frunze de păpădie, năsturel și muștar sălbatic (brâncuță). Acest lichid se îndulcea cu miere și se bea pentru efectele sale stimulatoare și depurative. Se utiliza în afecțiuni hepatice, renale sau cutanate. Frunzele proaspete se aplicau zdrobite pe inflamații, abcese, arsuri. Extractul uleios din semințe combate acțiunea negativă a radiațiilor solare și deshidratarea. Limba mielului previne apariția ridurilor și îmbătrânirea pielii.
În alimentație, frunzele uscate sunt folosite ca aromatizant pentru diverse preparate, iar florile intră în componența unor oțeturi sau tincturi. Din frunze proaspete se pregătesc salate, borșuri, mâncăruri cu pește și carne, piureuri. Frunzele au gust de castravete, de aceea limba mielului se mai numește „iarba castravete”.
Origine și tradiții
Specia, cunoscută încă din Roma antică, este originară din partea vestică a Africii de Nord. Ulterior, s-a răspândit și în sudul Europei și Asia Mică. Poate fi întâlnită în flora spontană, până la altitudinea de 1800 de metri. La noi în țară, pe lângă utilizările terapeutice, este cultivată și ca plantă ornamentală pentru aspectul său plăcut și colorat.
Se crede că numele plantei vine din limba arabă, abu buraq, care s-ar traduce „tatăl asprimii”, probabil datorită/din cauza aspectului cu perișori al plantei.
În tradiția populară, ea este folosită alături de alte plante pentru potențarea efectului pozitiv al acestora. Astfel, cu rol diaforetic, străbunii noștri puneau flori de limba mielului cu părul Maicii Domnului (Adiantum) și frunze de roiniță și preparau o infuzie. Pentru un efect mai puternic în febrele eruptive, adăugau la această infuzie sirop de mac. În popor se întrebuința în general pentru tuse, febră, depresie, afecțiuni gastro-intestinale.
Medicii din Grecia antică o utilizau la tratarea rănilor, iar localnicii o adăugau în vin pentru a deveni mai euforici și mai veseli, de aceea o numeau euphrosynon.
Te invit să citești și despre păpădie.
Mihaela Mușetescu
