Echinaceea – Planta medicinală perfectă pentru sezonul rece

0
441
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

echinaceea

Echinaceea – Planta perfectă pentru sezonul rece. Prezentarea plantei, compuși constituenți, proprietăți. Afecțiuni în care este eficientă. Preparate din echinaceea. Note, însemnări, recomandări – Ceaiuri vs. pastile.

Note despre sănătate…

Întotdeauna mi s-a părut dificil să conving pe cineva să renunțe la un obicei dăunător, fie alcool, fie tutun, fie mâncatul compulsiv. Știu că vorbele mele îi trec pe lângă ureche câtă vreme dorința de schimbare nu vine din interiorul său. Însă asta nu înseamnă că nu am încercat sau nu încerc. Nu că eu aș face excepție, nu arăt cu degetul. În discuțiile mele cu prietenii nu intenționez să „arunc piatra”, ci atrag atenția, pur și simplu, că există și alte căi. Sunt și eu surdă uneori la „nu mai face… că nu-ți face bine”, mă uit ‘prin’ cel care-mi spune asta, nu ‘la’ el. Uneori, mă „consolez” că am doar un viciu în timp ce alții le au pe toate, dar nu e o soluție.

Ceaiuri vs. pastile

În viața cotidiană, care parcă soarbe timpul și-l pulverizează, efectiv, gândul că trebuie să pui de-un ceai și să stai lângă ibric pentru a nu uita de apa care va fierbe poate fi o piedică în sine în calea inițierii acestui gest. „Am făcut analize, n-au ieșit prea bine și doctorul mi-a prescris câteva ceaiuri”, sunt cuvintele unei prietene. „Și, ce faci, ai început să le bei?”. „Ei, aș, cad frântă de la muncă, sunt în picioare toată ziua, ajung acasă intru direct în pat, când să mai am timp și de ceaiuri, mai bine pastile!”. Sunt bune pastilele dacă-s date de doctor. În fond și ele, unele, conțin cel mai puternic principiu activ al unei plante, extras în laborator și sintetizat. Dar, nu-i ok ca, atunci când medicul consideră că ai nevoie de plante medicinale, tu să preferi pastilele din… comoditate.

Faptul că ești prea obosit nu e o scuză, ai 3-5 minute de două, trei ori pe zi pentru prepararea unui ceai. O idee bună este să-ți faci un obicei din a folosi plantele ca și condimente (pe cele care se pretează la asta). O mâncare sănătoasă este vitală pentru menținerea unei stări generale de bine. Pe lângă faptul că adaugă aromă și gust preparatelor tale culinare, plantele îți oferă șansa să beneficiezi de proprietățile lor naturale.

O plantă miraculoasă, o plantă-speranță pentru longevitate și fortificarea sistemului imunitar, cu acțiuni binefăcătoare și efecte tonice asupra întregului organism este echinaceea. Pe aceasta da, o poți folosi și gata preparată sub formă de tinctură, ca un prim exemplu, și vei economisi timp pentru activități ce-ți cer necontenit prezența sau pentru odihnă, bucurându-te în același timp și de consecințele favorabile ale acțiunilor biologice pe care corpul tău le primește de la această plantă. Echinaceea astăzi, așadar…

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Echinaceea (Echinacea angustifolia, Echinacea purpurea) este o plantă erbacee, perenă, care poate ajunge până la 140 cm înălțime. Face parte din familia Compositae. Tulpina plantei este dreaptă, nefragmentată la cele mai multe specii (9 specii). Frunzele sunt alterne, păroase (pe alocuri netede), cu o textură brută. Unele specii au frunze lanceolate, altele ovale. Florile sunt frumos colorate în roșu-purpuriu la E. angustifolia, în roz la E. purpurea, în galben la E. paradoxa.

Părțile care se folosesc în fitoterapie sunt cele aeriene și rădăcina. Pentru Echinacea angustifolia rădăcina se recoltează fie primăvara, fie toamna. Pentru Echinacea purpurea floarea se recoltează după ce semințele de pe con au ajuns la maturitate, dar petalele nu au căzut încă (se folosește și rădăcina).

Echinaceea – Proprietăți și afecțiuni în care este eficientă

Grație compușilor chimici formați din uleiuri volatile, glicozide, echinaceină, acizi fenolici, polizaharide imunostimulatoare, coloizi ozogeni neozuronici planta are acțiuni biologice specifice antimicrobiene, antibacteriene și alternative. De asemenea, planta stimulează sistemul imunitar, este un antiinflamator eficace și un normalizator celular. Echinaceea este tratamentul ideal pentru infecții streptococice ale gâtului și în fazele incipiente ale răcelii și gripei. Este eficientă atât împotriva atacurilor bacteriene, cât și împotriva celor virale. Polizaharidele ajută la protejarea celulelor.

Pentru aplicații externe, ea este extrem de bună ca aditiv la unguentele și pudrele cu antibiotic utilizate pentru arsuri, răni și alte infecții ale pielii (furuncule, de exemplu). Asociată cu alte plante medicinale este utilă în orice infecții, indiferent de locația lor din organism. De exemplu, echinaceea + coada-șoricelului sau echinaceea + strugurii-ursului sunt amestecuri recomandate în cistită.

Echinaceea are un impact puternic asupra organismului, dar, cu toate acestea, ea poate fi folosită și de copii și de vârstnici, neavând prea multe contraindicații sau efecte secundare. Totuși, fiind un stimulent, trebuie păstrată o rezervă. Dacă se administrează în doze mari pe o perioadă extinsă, pot apărea dureri de încheieturi. Pentru a fi eficientă, această plantă trebuie administrată încă de la primul semn al bolii, înainte ca maladia să se instaleze.

Preparate din echinaceea

Este deosebit de utilă împotriva infecțiilor tractului respirator superior, în amigdalită sau laringită, în infecțiile bronșice și respiratorii, în durerile în gât și în infecțiile bucale. Compușii din echinaceea sunt solubili în apă, de aceea rădăcinile se prepară sub formă de decocturi; partea aeriană sub formă de infuzii, iar ca întreg planta se poate prepara sub formă de extract sau tinctură, solubilă în alcool de concentrație 80%. Pudra se poate folosi alimentar.

  • Decoct de echinaceea: În 250 ml de apă se fierb 1-2 lingurițe de rădăcină timp de 10-15 minute. Se bea de 3 ori pe zi.
  • Tinctură de echinaceea: Pentru a prepara o tinctură acasă ai nevoie de rădăcină proaspătă sau uscată de echinaceea. Așadar, umple un borcan cu plantă mărunt tocată, toarnă peste ele alcool până la 6-7 cm, iar dacă plutește mai las-o o zi-două. Dacă alcoolul a scăzut între timp, completează pentru a atinge marja de 7 cm. Pune apoi borcanul la soare și lasă la macerat între 4 și 6 săptămâni, agitând zilnic conținutul. După ce timpul s-a scurs, filtrează plantele și depozitează tinctura obținută în recipiente închise etanș, la loc rece și întunecat. Modul de utilizare: 1/4 până la 1/2 linguriță la fiecare oră în caz de situație acută. Pentru infecții sau inflamații cronice se ia o jumătate de linguriță de trei ori pe zi, timp de două săptămâni. După tratament se ia o pauză de două săptămâni și se reia ciclul cât timp este necesar.

O petală de istorie…

Echinaceea este una dintre cele mai studiate plante din istoria modernă. Ea este originară din America de Nord, unde a fost abundent folosită încă din cele mai îndepărtate vremuri. Este cea mai populară plantă de pe piața fitoterapeutică actuală a cărei putere de leac a fost confirmată de foarte mulți utilizatori.

În tradiția populară, ea este cunoscută sub numele de „floarea-con purpurie”, iar în prezent sunt folosite cu precădere trei specii din cele nouă existente. La cele trei specii există mici diferențe în conținutul de substanțe chimice. Cele mai recente cercetări asupra acestei plante au fost derulate în Germania. La sfârșitul secolului al XIX-lea, homeopatul Joseph Meyer relatează cum, în practica cercetărilor sale, a aflat că indienii tratau rănile și preveneau infecțiile cu rădăcină rasă de echinaceea, ei neplecând niciodată la vânătoare fără miraculosul leac.

Te invit să citești și Plante medicinale – Lumânărica.
Te-ar putea interesa, de asemenea, și alte articole de la rubrica Stil de viață.

Mihaela Mușetescu