PLANTE MEDICINALE – CIUBOȚICA-CUCULUI

0
161
Translate in

ciuboticacucului

Din bătrâni se povestește…

… că acel ce mănâncă multă miere, o să verse fiere. Într-adevăr, dulciurile în exces dăunează sănătății și îți strică echilibrul vital. Însă, după cum știi, există și dulce bun, acela pe care îl găsești în fructe. Dacă vrei o alternativă sănătoasă la ceai consumă un suc natural din fructe, preparat cu mâna ta. Consumă un fruct crud pentru plăcerea pe care ți-o oferă (când mâncăm glucide se produce serotonină, un neurotransmițător care ne induce o stare de bine), pentru vitaminele, mineralele și antioxidanții pe care acesta le conține. Cu toții am făcut exces de dulce, mai ales în copilărie, pe mine, una, de multe ori mă cuprindea o stare de moleșeală vecină cu leșinul, nu asociam atunci cu abuzul de ciocolată… Este o decizie bună interzicerea dulciurilor gen ciocolată sau bomboane în școli, ar fi și mai bună dacă s-ar respecta. Ar exista astfel un control al părinților asupra cantității de glucide pe care copiii lor le îngurgitează într-o zi și s-ar evita probleme. Multe decizii în ce privește un regim de viață echilibrat ne-ar ajuta să ocolim problemele dacă am ști să le luăm la timp, la momentul oportun. Pentru că disfuncțiile în organism apar numai din cauza exceselor, nu-s chiar atât de absurdă să nu-mi las copilul să mănânce două-trei pătrățele de ciocolată, să nu mănânce una întreagă odată este important. Și fiindcă tot am ajuns iar la energizante, astăzi împărtășesc cu tine ce am aflat despre un tonic natural, limonada din planta medicinală ciuboțica-cucului.

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Ciuboțica-cucului (Primula officinalis sau Primula veris) este o plantă erbacee, perenă, cu rizomi cilindrici (rizom = tulpină subterană a plantei, lipsită de clorofilă), lungi de 5 cm și groși de 0,5-1 cm, din care pornesc rădăcini ramificate alb-gălbui. Tulpina apare dintr-o rozetă de frunze ondulate, are flori, are înălțimea de 15-30 cm, este păroasă, catifelată, goală în interior. Are frunze mari, alungite, de formă ovală, cu ondulații pe margini, cu nervuri proeminente, abundent pufoase pe fața interioară. Florile sunt catifelate și parfumate, de culoare galben-auriu, au formă de pâlnioară cu deschiderea în sus și stau reunite câte 6-18 într-o inflorescență. Ciuboțica-cucului înflorește în lunile aprilie-mai și este răspândită cu precădere în zonele de deal și munte, prin păduri, pășuni, livezi, poienițe, crânguri. Părțile utilizate sunt florile și rizomii cu rădăcini. Planta conține substanțe ca: saponozide triterpenice, flavonoizi, glicozizi, taninuri, heterozide, acizi organici, vitamina C, glucide solubile, amidon, enzime, ulei eteric, săruri minerale. Are o plajă largă de proprietăți terapeutice cum ar fi cele expectorante, sudorifice, emoliente, antispastice, sedative, calmante, diuretice, tonic-cardiace, antireumatice, fortifiante. Utilizată extern, planta are acțiuni hemostatice, cicatrizante, antiseptice și calmante. Având efecte expectorante, emoliente, sudorifice și fluidifiante ale secrețiilor bronșite, ciuboțica-cucului este utilizată în afecțiuni ale căilor respiratorii precum bronșita, răceala, pneumonia, gripa, tusea seacă, guturaiul, laringita, febra, eliminarea secrețiilor bronșice, tuberculoza pulmonară. Pentru fluidizarea secrețiilor bronșice și eliminarea lor se utilizează atât florile, cât și rădăcinile și se pot prepara atât infuzii, cât și decocturi.

  • Infuzie din ciuboțica-cucului: Se adaugă 250 ml de apă clocotită la 2 lingurițe de flori și se infuzează timp de 10 minute (La copii se adaugă 1 linguriță la 250 ml de apă fierbinte.). Se strecoară și se beau 2-3 ceaiuri călduțe pe zi. Această infuzie are efect bun în bronșite și pneumonii, dar este recomandată și ca tonic nervos și antinevralgic. Un tratament de 2-3 săptămâni te ajută să elimini migrenele, starea de stres, durerile de cap, cardiopatia ischemică, litiaza renală.
  • Decoctul din ciuboțica-cucului: Se fierb 200 de ml de apă cu 1 linguriță de rădăcini uscate și măcinate timp de 5 minute, apoi se infuzează 10 minute. Se beau 2-3 căni pe zi între mese.

În tulburările gastrointestinale și în contracțiile stomacale se prepară ceai din flori, infuzie din 2 lingurițe cu flori uscate la 200 de ml de apă clocotită, care se lasă la infuzat timp de 15 minute. Consumă două căni pe zi din astfel de infuzie dacă ai aceste probleme. De asemenea, ciuboțica-cucului ajută și în caz de afecțiuni ale sistemului nervos, cum ar fi: migrene, vertij, dureri de cap, insomnii, apoplexii, paralizia limbii, depresii psihice, stres (infuzia este prezentată mai sus, durata tratamentului este de 2-3 săptămâni). Se mai folosește și o altă rețetă din amestec de plante pentru combaterea migrenelor, a tulburărilor nervoase, vertijului, pneumoniilor, în cazuri de cardiopatie ischemică, litiază renală, afecțiuni reumatice. Iată cum poți prepara ceaiul:

Rețetă:

  • 50 g ciuboțica-cucului
  • 25 g levănțică
  • 10 g sunătoare
  • 15 g conuri de hamei
  • 5 g rădăcini de valeriană

La 250 ml de apă în clocot se folosesc 2 lingurițe de amestec, se infuzează timp de 5 minute, se îndulcește sau se bea ca atare, cu înghițituri mici, rare, cu puțin înainte de culcare.

Ciuboțica-cucului (primula) se recomandă și în afecțiuni genitale, cistită, nefrită, în reumatismul articular, artrită, gută, dureri de oase, în rinosinuzite, rinite, scorbut, dureri de măsele, în afecțiuni cardiace, cardiopatie ischemică, eliminarea toxinelor din sânge, inflamarea miocardului. Extern, decoctul se folosește sub formă de comprese pentru calmare durerilor reumatice. Decoctul pentru uz extern se prepară din rădăcini, 2-3 linguri la 200 ml de apă. Catapeteasma cu infuzie concentrată din 25-30 g de flori la 1 litru de apă clocotită se aplică pe răni, contuzii sau plăgi și calmează durerea, având acțiuni hemostatice și cicatrizante.

Ca tonic și energizant este folosit în aromatizarea băuturilor răcoritoare, poți prepara o limonadă răcoritoare și delicioasă în zilele caniculare de vară sau iarna, pentru un aport suplimentar de vitamina C. Iată cum!

  • Limonadă aromată din ciuboțica-cucului: Umple o sticlă de un litru cu apă și rizomi uscați (1-2 lingurițe) sau flori proaspete (3-4 lingurițe), ai grijă să nu îndeși sau să zdrobești. Toarnă apă peste ei, adaugă sucul unei lămâi și 2-3 lingurițe de miere. Pune un dop și amestecă, agitând ușor. Lasă sticla la soare timp de 24 de ore, apoi deschide și strecoară. Mută conținutul în alt vas, adaugă gheață pentru un efect răcoritor amplificat. Restul limonadei se păstrează la frigider.

Frunzele conțin vitamina C și se pot consuma în salate, în siropuri (flori proaspete și frunze tocate cu zahăr și apă) sau sub formă de pulbere din flori și frunze uscate. Poate fi utilizată pentru înfrumusețarea aspectului părului, la clătire (10 g de plantă la 100 ml apă clocotită, infuzie), curăță pielea (mai ales tenul gras), micșorează vizibilitatea porilor dilatați.

Nu este indicată celor care suferă de astm și celor ce au gastrită sau ulcer deoarece irită mucoasa stomacului.

Pe urmele înțelepților…

Semnalez astăzi două aspecte, două concepte de viață total false. Primul vine de la cei care ne sfătuiesc să mâncăm atunci când ne este foame, porții mici. Nu este așa! Trebuie să avem trei mese pe zi și două gustări între aceste mese (gustările pot fi constituite din ceai cu biscuiți din cereale integrale sau cu 1-2 felii cu unt și dulceață sau cu un fursec de casă ori un fruct sau două). Nu mâncăm când ne este foame, haotic, ce facem dacă simțim nevoia să mâncăm din oră în oră din cauza unor tulburări în organism… Mâncăm întruna? Are și stomacul un orar sau ar trebui să aibă! Trăim ca să mâncăm? Nu, desigur! A doua eroare este legată de prima și se referă la consistența mâncării de la aceste trei mese principale. În funcție de efortul depus, ne alimentăm cu hrană mai bogată sau mai săracă în calorii. Un om care depune efort fizic va mânca mai consistent, pe când o persoană cu muncă de birou sau o persoană casnică vor fi mai selectivi cu alimentele, alegându-și un regim bazat pe fructe, legume, ceaiuri, alimente bogate în nutrienți de bază și fibre pentru a ușura procesele digestive. „Fructul esențial al sufletului este adevărul”, spunea Sf. Vasile cel Mare. Nu trebuie să te păcălești și să-ți furi singur șansele la o viață echilibrată. Trebuie să îți ajuți organismul acum pentru ca el să te ajute mai târziu, oricând ai nevoie!

Mihaela Mușetescu