PLANTE MEDICINALE – BRUSTURE

brusture

Din bătrâni se povestește…

… că „postu-i maica sănătății și lungimea vieții” (Părintele Cleopa Ilie). Ideea de post pe unii îi sperie (mai ales, tineri), pe când cea de detoxifiere le sună mai bine, parcă mai degrabă ar pune-o-n practică. Mereu am fost de părere că postul este un act de credință în Dumnezeu. Și așa este, dacă nu îl iubești pe Dumnezeu nu crezi nici în ce spune Biblia, nici în practicile religiei în care ești botezat. În timp, însă, mi-am dat seama că ținând post și gătind legume și pește pentru cei dragi, îți arăți grija, le demonstrezi că îi iubești, le dai sănătate în farfurie. Nu știu cât de clar îți este că nu interesează pe nimeni dacă tu ții sau nu această rânduială, pe niciun cunoscut, vecin sau coleg. Cred însă că pe Dumnezeu îl interesează, chiar dacă el trece cu vederea și dacă nu poți să ții post. Și ar mai trebui să intereseze pe cineva, pe tine! Pentru că îți purifică organismul, are un efect benefic asupra minții, regenerează, curăță sângele, reface sistemul imunitar, împrospătează celulele, amplifică performanțele intelectuale, conferă energie organismului. Cât privește legătura ta spirituală cu tine însuți și cu Dumnezeu, meditația, concentrarea spre interior, atenția și ascultarea forului tău interior, determină o mai bună percepție a lumii, a tainelor ei, a înțelegerii a ceea ce ni se întâmplă și a scopului pentru care suntem într-un fel și nu în altul. Un purificator natural al sângelui, numai bun de preparat pentru a-ți permite să diversifici gama lichidelor (apa și lichidele sunt necesare în cantități mai mari în post) băute în această perioadă, este brusturele.

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Brusturele (Arctium lappa) este o plantă medicinală tonică, folosită atât în terapie, cât și în prevenție. Popular, se mai numește și ciulin, scaiul oii, scaiete mărunt. Este o plantă erbacee, cu rizom vertical, prelungit cu o rădăcină pivotantă, care poate avea lungimea între 30 cm și 60 cm. Brusturele are nevoie de un ciclu de doi ani pentru a se dezvolta. Atunci când crește complet, tulpina poate atinge și 2 m. Are frunze de o parte și de alta a tulpinii, cu limb mare, lung-pețiolate, de un alb pufos, iar florile sunt purpurii, tubulare, grupate în capitule globuloase. Înflorește între lunile iulie și septembrie și crește pe malurile râurilor, pe terenuri necultivate. prin șanțuri, la marginea pădurilor, a drumurilor, a căilor ferate. Părțile utilizate sunt rădăcinile și frunzele. Substanțele active din punct de vedere chimic prezente în brusture sunt inulină, ulei eteric, principii amare, acizi grași, acizi organici, substanțe antibiotice, vitamine (complexul B) și săruri minerale (calciu, magneziu, fosfor). Datorită compușilor care intră în alcătuirea plantei, brusturele este un bun hipoglicemiant, depurativ, antireumatic, antiacneic, antisifilitic, seboreic. Așadar, ciulinul este are acțiuni specifice în combaterea diabetului, în afecțiuni digestive, în boli respiratorii, în disfuncții cardiace, în boli genitale și renale, în afecțiuni bucale. De asemenea, el este folosit în prepararea unor șampoane utilizate împotriva căderii părului sau pentru combaterea mătreții abundente. În medicina veterinară, frunzele și rădăcinile uscate de scaiete mărunt se adaugă în hrana cailor bolnavi.

Pentru că are un efect alcalinizant, brusturele este folosit în caz de probleme sanguine, fiind un excelent purificator al sângelui. Infuzia din brusture ajută la menținerea sănătății rinichilor și determină eliminarea acidului uric din corp (responsabil de gută).

  • Infuzie de brusture: Peste 2-4 linguri de rădăcini uscate și mărunțite se toarnă 1 litru de apă clocotită. Se infuzează timp de 15 minute, se strecoară și se bea de-a lungul unei zile.

Decoctul de brusture are efect în calculoză biliară, răceli, gripe, acnee, furunculoză.

  • Decoct de brusture: În 500 ml de apă se fierb 2 linguri de rădăcini măcinate timp de 5 minute la foc mic, apoi se infuzează 15 minute. Se bea în 3-4 reprize de-a lungul unei zile.
  • Decoct de brusture (în caz de rujeolă): În 1 litru de apă se fierb 40 de grame de rădăcină uscată și măcinată timp de 10 minute la foc mic. Se consumă 1 linguriță la 5 minute într-un interval de 2-3 ore.

Brusturele, detestat de agricultori (este o plantă invazivă) și iubit de cei ce cred în remediile naturiste, este una dintre cele mai eficace și gustoase plante medicinale pentru curățarea și detoxifierea organismului. Extern, brusturele tratează probleme ale pielii, fiind ideal pentru perioada adolescenței în caz de acnee și coșuri. Dacă ai pielea uscată și iritată poți face spălături pe bază de ceai de brusture. Poate fi preparat ca sirop, în amestec cu alte plante, ce poate fi băut atât de plăcere, cât și în scopuri medicinale.

Sirop din brusture:

  • 1 parte de rădăcină tocată de brusture
  • 1 parte fulgi de scorțișoară
  • 1 parte de rădăcină de sarsaparilă (Smilax ornata)
  • 1/2 parte de rădăcină de păpădie
  • 1/4 parte de rădăcină de ghimbir tocată sau proaspăt rasă
  • ștevie pentru îndulcit
  • apă minerală

Notă: Partea este orice unitate de măsură dorești atât timp cât o aplici în mod constant.

Mod de preparare: Se prepară un decoct din brusture, scorțișoară, sarsaparilă, păpădie și ghimbir, 4-6 linguri de plante la 1 litru de apă rece. Amestecul se pune la foc mic, după care, când începe să fiarbă, se acoperă și se înăbușă cam 25-45 de minute (depinde cât îl dorești de tare). Amestecul obținut se filtrează și se bea cald pentru a trata acneea (2-3 căni/zi timp de 2 săptămâni, se face pauză o săptămână, apoi se repetă, dacă este cazul). În zilele toride de vară se poate prepara amestecat cu apă minerală (1/4 apă minerală și 3/4 cană ceai), la care poți adăuga gheață.

Grație principiului amar pe care îl conține, brusturele are acțiune benefică ce stimulează sucurile digestive și secreția de bilă, ajutând la digestie și la creșterea poftei de mâncare. Ajută organismul să ajungă la o stare de bine și sănătate, se folosește în anorexia cu cauze de natură nervoasă, pentru stimularea funcției renale și pentru vindecarea cistitei. Pentru utilizarea externă se pot folosi diverse preparate precum infuzii, decocturi, tincturi, sucuri, unguente sau cataplasme din frunze crude și zdrobite.

  • Tinctură pentru tonifierea rădăcinii firului de păr și stimularea creșterii părului: 200 de grame de rădăcini uscate și măcinate se macerează în 1 litru de alcool timp de 15 zile. Se frecționează pielea capului.

Pe urmele înțelepților…

Constanța în ceea ce faci și modul în care alegi să ai grijă de tine conturează stilul tău de viață. Dacă alegi să faci o schimbare, să mănânci, să faci sport, să ai un program de odihnă clar, să îți hrănești mintea și sufletul, să ai un mod de viață sănătos și dinamic trebuie să persiști în această decizie. Te vei simți pozitiv și ușor, dezinvolt și transformat în bine, mult mai optimist și într-o stare bună în permanență. Dorința de a face un lucru util, de a fi folositor, credința ta, sufletul tău frumos te vor face să simți emoții plăcute, umane, benefice. Dacă ești bun în sufletul și faptele tale, Dumnezeu și oamenii vor simți aceasta. Să-ți simți și să-ți auzi inima cântând, vorbind, plină de frumos și sărbătoare, „inima este cămara întâlnirii cu Dumnezeu.” (Părintele Cleopa Ilie)

Mihaela Mușetescu