Armurariu – Prezentarea plantei – Compuși constituenți și proprietăți – Remedii din armurariu. Ce spune știința?. Note, însemnări, recomandări – Trăiește asumat!
Note de primăvară…
„Esența fericirii este sănătatea, iar a sănătății e mișcarea”, spunea James Thomson și mare dreptate avea. Într-o lume în care multe job-uri sau hobby-uri necesită și implică folosirea computerului, dominată de sedentarism, obezitate și anxietate te întrebi ce sens au toate roadele muncii fără sănătate. N-aș spune despre mișcare că este importantă, ci că este vitală, nu este numai esența fericirii, eu merg mai departe și afirm că este esența vieții. Aștept cu nerăbdare zilele însorite pentru a face plimbări lungi pe aleile unui parc, prin tot orașul, ba chiar îmi voi lua ore la bazinul de înot.
Zăbovește o clipă să miroși trandafirii!
Aleg să-mi trăiesc viața conștient, să mă bucur de tot ce pot avea, să-mi materializez intențiile, să încerc să îmi ating visurile cu mâna. În loc să aștept ca lucrurile să se întâmple, le voi transforma eu în realitate. O existență conștientă, asumată înseamnă o atitudine pozitivă, rezistență la durere, mai puțin stres, un sistem imunitar mai bun, o minte și o inimă mai sănătoase.
Este un îndemn care mie îmi place, „oprește-te și miroase trandafirii!”. Lasă goana, ia-ți un răgaz în care să te relaxezi, observă, auzi, simte culorile, sunetele, lumina, aromele, deschide-ți simțurile, trăiește noi experiențe. Caută noul în drumul zilnic la muncă, în ciuda rutinei pe care acesta o include, adaugă noul zilelor tale oricând și oriunde. Grație componentelor sale remarcabile, planta de astăzi îți poate da un refresh. Despre armurariu, așadar…
„De la lume adunate și iarăși la lume date”
Armurariul (Sylibum marianum, Carduus marianus) este o plantă erbacee, asemănătoare unui scaiete. Are o tulpină dreaptă și ramificată, înaltă de până la 1,5 m și frunze mari și ovale. Florile roșu-purpuriu sunt tubulare, grupate în inflorescențe. Fructele sunt achene, netede, brun cenușii, de formă cilindrică. Este întâlnit în locuri necultivate și terenuri pietroase și înflorește în lunile iulie-august.
În scop terapeutic se utilizează fructele. Popular, planta mai este cunoscută și sub denumirile de scaiul Sf. Mării, ciulinul Mariei, scai pestriț, argințică de grădină, silibel, buruiana armurării. Substanțele active biochimic întâlnite în armurariu, ulei gras, aminoacizi, flavonozide, saponozide, silimarină, betaină, poliacetilenă, taninuri îi conferă plantei proprietăți multiple, eficiente în numeroase afecțiuni.
Acțiunile remarcabile ale armurariului
Calitățile sale febrifuge, tonic-amare, hipertensive, antioxidante, hepatoprotectoare, colagoge, coleretice, diuretice, laxative, o fac extrem de utilă în boli ale aparatului digestiv, afecțiuni cardiace, tulburări ale sistemului nervos, disfuncții renale, dureri, varice, alcoolism.
Planta (fruct) poate fi preparată sub formă de infuzii sau decocturi, benefice în cazuri de boli hepatice, litiază biliară, probleme digestive, constipație, hemoroizi, intoxicații cu ciuperci otrăvitoare, hipotensiune, insuficiență cardiacă sau renală, rău de mare, autoturism sau avion cauzat de hipertensiune arterială, migrene, surmenaj.
Armurariu – remedii terapeutice
- Infuzie de armurariu: Peste 1 linguriță de fructe uscate și măcinate se toarnă 200 ml de apă clocotită. Se acoperă, se infuzează 5 minute. Se ia câte 1 lingură la intervale de o oră.
- Decoct de armurariu: Se fierbe timp de 5 minute o cantitate de 1 linguriță fructe măcinate în 250 ml de apă. Se infuzează alte 10 minute și se beau 1-2 ceaiuri călduțe în 4 reprize pe zi. Este eficientă în special în caz de hemoragii.
Se pot prepara infuzii și din frunze de armurariu, 30 de grame la 1 litru de apă clocotită, cu infuzare timp de 10 minute, din care se consumă 3 ceaiuri pe zi. Armurariul mai poate fi îngurgitat și sub formă de tinctură sau ca pulbere din semințe diluate în apă. Efectul plantei se mărește dacă este infuzată în amestec cu anghinare, anason, lemn dulce, țintaură și rozmarin, 1 linguriță din această mixtură la 250 de ml de apă. Din această infuzie se beau 2 ceaiuri pe zi.
Armurariul este folosit și în prevenirea și tratarea tulburărilor hepatice cauzate de toxine, ajutând la normalizarea rapidă a funcțiilor hepatice. Compusul chimic prezent în plantă, silimarina, îi conferă această eficiență. S-au evidențiat efecte benefice și în maladii renale, diabet, stres. Ajută la întărirea sistemului imunitar și stimulează refacerea celulelor nervoase.
Pe urmele științei…
Deși este un organ cu o mare capacitate de regenerare, ficatul necesită o alimentație sănătoasă și diete periodice de detoxifiere. Plantele medicinale, fructele legumele, verdețurile contribuie din plin la eliminarea toxinelor și reziduurilor nocive. S-a dovedit științific că silimarina din armurariu are efect asupra tonusului cerebral, ajutând ficatul să se recupereze și reglând nivelul glicemiei.
Planta are origini în bazinul mediteranean. Este cunoscută și semnalată utilizarea sa cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Se cultivă pe scară largă din Europa până în Asia Centrală. Conform manualului Larousse, semnat de Carole Minker, „la pacienții ce suferă de o maladie a ficatului pe fond etilic, administrarea silimarinei ajută la normalizarea mai rapidă a funcțiilor hepatice… Aceasta reglează nivelul de albumină de ficat la pacienții care suferă de maladii inflamatorii cronice ale acestui organ.”
Te invit să citești și despre Traista ciobanului.
Mihaela Mușetescu