Care sunt plantele menționate în Biblie (14) – MIGDALUL

0
1025

migdalul

Care sunt plantele menționate în Biblie – MIGDALUL

Migdalul – Mențiuni biblice

Migdalul dă tonul primăverii, el fiind primul arbore care înflorește în Țara Sfântă. Din cele mai vechi timpuri, ramurile sale înmugurite sunt purtate la sinagogă de către credincioși cu prilejul marilor sărbători. Migdalul este un copac cu semnificație spirituală, roadele sale fiind enumerate alături de alte daruri prețioase:

„A zis atunci Israel, tatăl lor: ‘Dacă-i pe-așa, ei bine, faceți așa: luați în tărhaturile voastre câte ceva din roadele pământului și duceți-i-le omului în dar: puțin balsam și puțină miere, tămâie și smirnă și migdale și alune.’” (Vechiul Testament, Facerea)

Citiți și Care sunt plantele menționate în Biblie (13) – NARDUL.

Din ebraica veche, „migdală” se traduce prin „darul lui Dumnezeu”, așadar migdalul este un pom binecuvântat. Când Dumnezeu a vorbit cu Moise, i-a poruncit ca sfeșnicul din aur din cortul adunării să aibă „trei cupe-n chip de migdală, fiecare cu nodul și floarea ei” (Vechiul Testament, Ieșirea). Deci:

„Pe fusul sfeșnicului erau patru cupe în chip de migdală, cu nodurile și florile lor.” (Vechiul Testament, Ieșirea)

Migdalul este menționat, de asemenea, de către profetul Ieremia, iar dialogul este redat în Vechiul Testament, Ieremia:

„Și a fost cuvântul Domnului către mine, zicând: ‘Ce vezi tu, Ieremia?’ Și am răspuns: ‘Un toiag din lemn de migdal’. Atunci Domnul mi-a zis: ‘Bine ai văzut, pentru că Eu am vegheat asupra cuvintelor Mele, ca să le săvârșesc’.”

Migdalul – Acțiuni terapeutice

Sâmburii de migdal au calități nutritive și terapeutice de necontestat. Au proprietăți laxative și vermifuge, reglează tranzitul prin colon, cresc nivelul lipoproteinelor de înaltă densitate în sânge și îl scad pe cel al lipoproteinelor de joasă densitate, întăresc memoria. Cea mai importantă proprietate a lor este că: migdalele pot preveni cancerul. „În prevenția cancerului este necesară o doză zilnică de 250-500 mg de amigdalină sau vitamina B17, care se poate asigura din 6-8 sâmburi de migdale sau caise și din 20-25 sâmburi de cireșe sau semințe de mere.”

Bibliografie consultată și citată: „Plante și miresme biblice – Hrană pentru suflet și trup”, Ovidiu Bojor, Răducanu Dumitru.

Mihaela Mușetescu

Citiți și Care sunt plantele menționate în Biblie (12) – ORZUL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.