Trei frați pătați – Planta eficientă în orice anotimp

0
344

trei frați pătați

Trei frați pătați – Prezentare generală – Substanțe bioactive și acțiuni specifice – Preparate și leacuri cu efecte benefice – Note și însemnări – Nu există trăiri importante sau banale, tot ce simți este important!

Note de primăvară…

„Când ești bolnav, chemi un doctor. Dar mai important e să îi chemi pe cei care te iubesc pentru că nu există medicament mai important decât iubirea”. Asta spunea Osho în volumul său „Maturitatea – Responsabilitatea de a fi tu însuți”. Cei care te iubesc te influențează în toate situațiile de viață, dar mai ales când ai o tulburare emoțională sau fizică. Nimic nu poate fi mai bun decât susținerea și sprijinul lor. Suntem prinși vizibil sau invizibil unii de alții, suntem conectați, ne leagă sentimente și gânduri puternice. Cei pe care îi iubim ne dau forța și imboldul de a merge înainte, de a depăși momentele mai puțin plăcute, de a trece peste toate problemele plini de speranță. Ei ne modifică starea de spirit. Încercăm să zâmbim mai des de dragul lor. Iar, exercițiul acesta de bună-dispoziție ajunge, dacă este practicat mereu, să ne caracterizeze, modificând starea neplăcută de spirit.

Nu există trăiri importante sau banale, tot ce simți este important!

Totul se învață și se re-învață, poți crede că ai uitat să râzi din cauza grijilor și vin copilul tău, animalul tău preferat, persoana iubită, prietenul, părintele, sora, fratele și îți reamintesc că ai pentru ce trăi. Ei îți redeșteaptă interesul pentru viață, îți aduc alinare, te poartă înspre bucurie și fericire. O carte, o pasiune, un job, orice, nu există lucruri importante sau banale, tot ce trăiești este important. Nu există trăiri importante sau trăiri banale, tot ce simți este important. Un om creativ găsește întotdeauna soluții.

Crede în drumul frumos care ți se deschide, crede că poți! Creează-ți un mediu în care să te simți bine, fii curios, întreabă, provoacă, clarifică-ți nedumeririle, dă consistență vieții și exploatează-ți fiecare șansă la fericire, este dreptul tău. Ieși în natură, plimbă-te, miroase o floare, bucură-te de fiecare imagine! Dacă ai o alergie sezonieră trebuie să știi că poți folosi cu succes plante care apar primăvara – păpădie, urzică, dentită, brusture, ginko biloba și trei frați pătați. Despre ultima enumerată, te invit să afli mai mult astăzi.

„De la lume adunate și iarăși la lume date”

Trei frați pătați (Viola tricolor, Viola arvensis) este o plantă cu tulpini înalte de 10-40 cm, simple sau ramificate, verzi. Pe ele apar frunze dințate pe margini, late, cu formă ovală și pețiol lung. Face flori frumoase, violete cu pete albe și galbene, cu peduncul lung, care apar între lunile aprilie și septembrie. Popular, această plantă și speciile ei înrudite au diverse denumiri – panseluțe de câmp, toporași, flori domnești, catifeluțe, lămâioare, micșunele.

O putem întâlni pe marginea drumurilor sau a pădurilor, pe fânețe, lunci sau plantații viticole, pe terenuri pietroase, unde crește spontan. Dar, o putem, totodată, cultiva și special, în grădina proprie sau în ghiveci.
În scop terapeutic se folosește partea aeriană a plantei, fără rădăcină, care se recoltează pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua, în lunile de înflorire.

Proprietăți terapeutice și acțiuni specifice

Este o plantă cu proprietăți terapeutice variate deoarece conține foarte multe substanțe chimice utile în profilaxia multor maladii. Astfel, trei frați pătați este un bun diuretic și un depurativ eficace grație saponinelor, saponozidelor și a derivaților flavonici (rutozide) prezenți în compoziția sa biochimică. Este recomandată ca diuretic și laxativ pentru stimularea funcțiilor de eliminare ale organismului. Curăță sângele și elimină toxinele de la nivelul rinichilor. În această plantă se mai întâlnesc alcaloizi, taninuri, fenoli, carotenoizi, antociani, acizi organici, derivați salicilici, glucide, vitaminele A și C, săruri minerale, uleiuri volatile, care-i conferă proprietăți terapeutice diverse: expectorante, emoliente, antiinflamatoare, antibacteriene, antialergice.

Trei frați pătați este un remediu excelent în caz de tuse, febră, astm bronșic. rinite, faringite, rino-sinuzite. Elimină secrețiile bronșice, are efecte în infecții renale, combate reumatismul articular, hidrofizia, dischinezia biliară, colecistita, intoxicațiile digestive. Intensifică drenarea bilei, este eficientă în conjunctivită. Utilizată extern, are efecte benefice în cazul dermatozelor, eczemelor, acneei, herpesului, urticariei, furunculozei, cârceilor, pruritului. De asemenea se folosește cu succes în terapia insomniilor și a tulburărilor de somn cu treziri nocturne frecvente.

Trei frați pătați – Preparate cu efecte benefice

Din trei frați pătați se prepară infuzii, decocturi, macerate, siropuri, sucuri din plantă proaspătă, tincturi. Poate fi îngurgitat și sub formă de pulbere din plantă uscată și măcinată.

  • Infuzie din trei frați pătați: Se toarnă 200 ml apă clocotită peste 1 linguriță de plantă uscată. Se infuzează 10 minute, se strecoară, și se beau 2-3 ceaiuri pe zi înainte de mesele principale. Această infuzie are rol expectorant, antitusiv, diuretic și depurativ.
  • Infuzie concentrată din trei frați pătați: Se toarnă 200 ml apă clocotită peste 4 linguri de plantă uscată. Se infuzează 15 minute, se strecoară și se ia câte o lingură la interval de 3-4 ore. Această infuzie are rol expectorant, antitusiv, emolient și are efecte benefice în afecțiuni hepato-biliare.
  • Maceratul din trei frați pătați: Se lasă 12 ore la macerat 10 g de plantă uscată în 500 ml apă rece. După aceea, se fierbe 5 minute cu 150 ml lapte dulce și se filtrează. Lichidul se bea dimineața pe stomacul gol. Se urmează o cură de 7-10 zile, cu acțiune depurativă.
Trei frați pătați și diverse combinații de plante

Trei frați pătați intră și în componența unor amestecuri de plante din care se pot prepara infuzii, cum sunt gălbenelele, cătina albă și păducelul. trei frați pătați toporașiAcestea dau rezultate bune în afecțiuni alergice cronice și diverse afecțiuni cutanate. Extractul de trei frați pătați are efecte antibacteriene, antifungice și este un bun antialergic. O specie înrudită cu trei frați pătați, viola odorata (toporașul) se folosește în bucătărie (salate, supe, siropuri) sau în industria parfumurilor. Din frunzele de toporaș se extrage o esență pură, utilizată frecvent în parfumerie.

Gânduri printre rânduri…

Plantele medicinale se întrebuințează atât pentru profilaxia bolilor, cât și pentru eliminarea toxinelor și impurităților din organism în urma consumului anumitor alimente. Ele detoxifică organismul în urma tratamentelor medicamentoase, a obiceiurilor nesănătoase (fumat, alcool) și a poluării atmosferice. Remediile naturale restabilesc echilibrul din organism și nu dau rezistență, reacții adverse (cu mici excepții). Le putem folosi după perioade în care am consumat anumite produse în mod exagerat sau le putem folosi zilnic, în cure sau alternativ.

Înainte de a începe să consumi regulat o plantă trebuie să te informezi asupra caracteristicilor ei, dacă o culegi tu. Află proprietățile sale terapeutice, acțiunile și contraindicațiile sale. De asemenea, caută să afli cât timp poate fi utilizată, după ce perioadă se face pauză și verifică-i efectul asupra ta. Pe principiul „ce e bun pentru tine poate să nu fie bun pentru mine”, verifică mai întâi reacția ta după ce consumi o cantitate mică. Unele plante pot mări sau micșora efectul unor anumite produse din industria farmaceutică. Ele nu se se exclud reciproc, dar decizia de a le lua concomitent trebuie luată după ce informezi medicul și trebuie să-i aparțină acestuia. Fiecare om are rețeta sa particulară și personalizate de sănătate. Să ai sănătate îți doresc și eu! Doamne ajută!

Te invit să citești și despre Avocado.

Mihaela Mușetescu