Plânsul fară lacrimi este venirea în sine a fiului risipitor

0
468
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

98081_chilia-parinte-cleopa-13“Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Matei 5, 4).

“Nu plânsul vine de la lacrimi, ci lacrimile de la plâns” (Sfântul Varsanufie Ioan, p. 146).

Mai înainte de a vă vorbi despre plângere şi lacrimi, gândul îndeamnă a vă cere iertare de îndrăzneală, căci, în cele ce urmează, voiesc a vă zugrăvi prin cuvânt o icoană mai presus de priceperea mea şi să vă arăt câte ceva despre folosul plânsului şi al lacrimilor, eu cel cu totul împietrit la inimă şi întunecat la minte de patimi. Dumnezeieştii Părinţi zic că “nimic nu este mai sărac în lume decât mintea celui care vorbeşte altora despre faptele bune, fără să aibă iscusinţa lucrării lor”. Trecând peste lipsa şi sărăcia mea duhovnicească şi aducându-mi aminte de pedeapsa celui leneş, care a îngropat talantul dat dt stăpânul său (Matei 25. 30), voi încerca a vindeca lenevirea şi neiscusinţa mei din trăire prin rugăciunea celor silitori şi pricepuţi cărora le cer ajutorul.

Sfinţii Părinţi spun despre folosul cel mare al lacrimilor că “plânsul, că după Dumnezeu, este bold de aur al sufletului” şi iarăşi: “plânsul este durere felurită a sufletului celui ce se pocăieşte şi în fiecare zi adaugă dureri lângă dureri, ca cea care naşte şi se chinuieşte” (Sfântul Ioan Scărarul, Cuv. 7 din Scară, f. 60). Plânsul este “aşezământ de mâhnire al sufletului, care se face pentru lipsirea oricărui lucru din cele iubite” sau “o oarecare simţire dureroasă pentru lipsirea celor ce veselesc” (Sfântul Grigorie de Nyssa, scolia 4 k Cuvântul 7).

Noi trebuie să cunoaştem că plânsul este de două feluri: unul cu lacrimi şi  altul fără lacrimi. Plânsul fără lacrimi este întristarea cea după Dumnezeu. Aceasta întristare după Dumnezeu, după mărturia Marelui Apostol Pavel, lucrează pocăinţă fară părere de rău, spre mântuire” (II Corinteni 7, 10). Dacă păcatul naşte întristare, trebuie să înţelegem că scârba cea după Dumnezeu pentru păcat mistuie păcatul. Precum cariul, din lemn născându-se, îl roade pe lemn, aşa şi întristarea, născându-se din păcate, mistuie păcatele dacă se va aduce această întristare din inimă cu pocăinţă înaintea lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gura de Aur, Cuvânt pentru pocăinţă şi umilinţă, Prolog, luna august în 12 zile). Şi iarăşi: “Plânsul fară lacrimi este venirea în sine a fiului risipitor” (Luca 15, 17), iar acest plâns îl pot avea toţi. “Plânsul cu lacrimi este îmbrăţişarea Părintelui ceresc faţă de cei ce se întorc la pocăinţă”, spune Sfântul Grigorie Palama. Acest plâns cu lacrimi este un dar al lui Dumnezeu, care se dă unora din mila Lui şi pe care nu toţi pot să-1 aibă. Aşadar, trebuie să înţelegem că sus-pinurile din inimă şi mâhnirea minţii pentru păcate alcătuiesc plânsul cel dintâi, fară lacrimi. Acest plâns, la mulţi şi de multe ori s-a făcut înainte mergător spre plânsul cel de al doilea, care vine cu izvorul lacrimilor celor spre pocăinţă. Precum mai întâi se ivesc norii şi apoi aceştia, adunându-se şi îngroşându-se, în vreme de vară, pogoară ploaie şi udă pământul, aşa şi sufletul, având întristarea după Dumnezeu, înnorându-se cu mâhnire sfântă, cu suspinele cele dintru adânc ca şi cu nişte fulgere, vesteşte mai înainte ploaia cea fericită şi curăţitoare a lacrimilor care urmează să vină, arată dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul.

Despre fericitul plâns cu lacrimi, care desăvârşeşte pe cel dintâi, dum-nezeiescul Părinte Ioan Scărarul îndrăzneşte a zice un lucru mare şi de mirare, arătând că acest plâns, dacă se face cu pocăinţă şi cu durere de inimă pentru păcate înaintea lui Dumnezeu, are putere mai mare chiar şi decât botezul. Căci zice: “Lacrimile cele de după Botez mai mare lucrare au decât însuşi Botezul. Căci Sfântul Botez face curăţire şi iertarea păcatelor celor ce s-au făcut mai înainte de Botez, iar izvorul lacrimilor celor de după Botez le curăţeşte şi pe cele cu care ne-am întinat după Sfântul Botez” {Scara, Cuv. 7, p. 59). Marele cuvântător de Dumnezeu, Sfântul Grigorie, arătând puterea lacrimilor celor de după Botez, zice: “Lacrima care se varsă din inimă pentru păcate, are aceeaşi putere ca baia Botezului” (Cuvânt dogmatic, p. 251).

Fiindcă ne este cuvântul despre lacrimi, socotesc că este de trebuinţă a arăta şi de câte feluri sunt lacrimile. Aceasta, pentru ca oricine să înţeleagă că nu orice lacrimă este bună şi spre folosul mântuirii sufletelor noastre.

1. Mai întâi sunt lacrimile care se nasc din dragostea pentru Dumnezeu, care îngraşă şi veselesc faţa omului {Scara, Cuv. 7, 7; Pateric, cap. 6, f. 99 verso);

2. Al doilea fel sunt lacrimile cele din frica de Dumnezeu. Acestea usucă pe om (Idem);

3. Al treilea fel sunt lacrimile care se nasc din pomenirea morţii (Scara, 7, 56);

4. Al patrulea fel de lacrimi sunt cele care ne nasc din pomenirea muncilor iadului (Pateric, cap. 7, 9, f. 99, c. 2, pentru umilinţă, f. 85);

5.Al cincilea fel de lacrimi sunt cele care îi vin omului din cugetarea la păcatele sale (Scara, Cuv.7, 42).

6.Lacrimile care-i vin omului din întristare şi din inimă îndurerata (Scara, Cuv.7, 65);

7.Lacrimi care vin de la Dumnezeu şi lacrimi care vin din ne voinţa omului (Scara, Cuv.7, 25);

Aceste lacrimi amintite până aici sunt toate lacrimi bune, care aduc omului curăţire de păcate şi mângâiere de la Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Scripturi care zice: Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4);

8.în afara acestor feluri de lacrimi sunt lacrimile cele mijlocii, care nici nu folosesc şi nici nu osândesc pe om, aşa cum sunt lacrimile cele fireşti cu care plâng părinţii pe copii sau copiii după părinţi, sau prietenul pentru prieten sau cineva pentru rudenia sa.

în sfârşit, a treia categorie de lacrimi este aceea a lacrimilor viclene, rele şi vătămătoare de suflet, cum sunt:

9.Lacrimile cele din trufie (Scara, Cuv.7, 44);

10.Lacrimi care se nasc din mânie (Scara, Cuv. 1, 26-29);

11.Lacrimi născute din scârbe şi necazuri (Scara, Cuv. 7, 13-14);

12.Lacrimi venite din pizmă şi zavistie, când cineva plânge din necaz sau că nu se poate răzbuna pe alţii care i-au făcut rău sau vreo pagubă (Scara, Cuv. 7, 26);

13.Lacrimi care vin de la duhul dezmierdării şi al curviei (Scara, cuv. 15,42-43): I

14.Lacrimi venite de la dracul slavei deşarte (Scara, 1, 25);

15.Lacrimile pe care le aduce dracul îmbuibării pântecelui. Acestea vin de obicei când cineva este sătul şi beat. Despre aceste lacrimi zice dumnezeiescul Părinte Ioan Scărarul: “Să pândim de multe ori şi vom afla, facându-se în noi, un lucru amar şi de râs chiar dracilor; căci, săturându-ne, ne umilim şi, postind, ne învârtoşăm. Aici scopul dracilor este ca să ne înşelăm cu lacrimile cele neadevărate” (Scara, Cuv. 7, f. 62-63).

Este bine să cunoaştem că sunt lacrimi care vin omului din gândire şi cugetare şi lacrimi care se fac fără de cugeţare, prin acestea deosebindu-se cele cuvântătoare de cele necuvântătoare. Lacrimile cele fără de gândire le au şi dobitoacele, căci şi ele plâng unele după altele, dar fară de cugetare. Deci ni se cade să căutăm lacrimile cele bune cu frica lui Dumnezeu, iar lacrimile cele vătămătoare să le lepădăm.

De asemenea, este bine să ştim că în vremea plânsului, cineva poate să înceapă cu lacrimile cele rele şi să termine cu cele duhovniceşti şi bune. De pildă, cineva plânge de necaz că nu s-a putut răzbuna pe cel ce i-a făcut lui pagubă. Dar, aducându-şi aminte de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care S-a rugat pe Cruce pentru binele celor ce L-au răstignit, spre a fi iertaţi de Părintele Său, acela se linişteşte şi începe a se căi din inimă, că a avut gânduri de răzbunare asupra celor ce l-au necinstit sau l-au păgubit. Astfel, cunoscându-şi greşeala, cere iertare de la Dumnezeu şi începe a se ruga pentru binele celor care l-au necăjit şi lasă toată răzbunarea sa la judecata şi dreptatea lui Dumnezeu. Aşadar, unul ca acesta a început cu lacrimile cele rele şi a terminat cu cele bune.

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here