120 de ani de la nașterea fizicianului Piotr Leonidovici Kapița

0
278
Piotr Leonidovici KapițaFizicianul rus Piotr Leonidovici Kapița, de origine română, s-a născut la Kronstadt, la 9 iulie 1894. Tatăl lui era general și provenea din Basarabia iar mama sa lucra în învățământul superior, fiind specialistă în folclor și literatură pentru copii. Părinții săi vorbeau limba română.

După studiile primare și liceale, a intrat la facultatea de electromecanică a Institutului Politehnic din Petrograd. A fost remarcat de profesorul său de fizică A. F. Ioffe, care i-a propus să participe la cercetări în laboratorul universității.

În 1916, în „Revista Societății Rusești pentru Fizică și Chimie”, a apărut primul articol semnat de Piotr Leonidovici Kapița.

A.F. Ioffe a înființat, la Petrograd, în 1918, unul din primele institute fizice de știință și cercetare din Rusia, care a contribuit mult la dezvoltarea fizicii experimentale, teoretice și tehnice din URSS. Kapița a fost printre primii colaboratori ai acestui institut.

A devenit profesor la facultatea de fizică și mecanică, după ce a absolvit Institutul Politehnic.

In 1923, doctor în știință și a obținut prestigioasa bursă Maxwell. Kapița a devenit membru al Colegiului Trinity, al Universității din Cambridge, unde a lucrat peste zece ani alături de fizicianul și chimistul britanic Ernest Rutherford. Savantul rus a deținut din 1930 funcția de director al Laboratorului din Cavendish, până în 1934, când s-a întors în Uniunea Sovietică pentru o conferință. Autoritățile reținându-i pașaportul, nu a mai putut reveni în Marea Britanie.

În 1965, după o perioadă de peste 30 de ani, Kapița a primit permisiunea de a ieși din Uniunea Sovietică, în Danemarca, pentru a primi Medalia internațională de aur ”Niels Bohr”.

Fizicianul a adus contribuții importante în magnetism, fizica temperaturilor joase și în studiul radioactivității.

A realizat dispozitive pentru crearea unor câmpuri magnetice foarte intense (1924) și pentru atingerea unor temperaturi foarte joase (1932). A descoperit în 1932 fenomenul suprafluidității, punând astfel în evidență proprietățile remarcabile ale substanțelor în domeniul temperaturilor joase. El a construit turbodetectorul pentru lichefierea aerului. În 1939, a conceput și realizat o turbină frigorifică (”turbina Kapița”), pentru obținerea de temperaturi foarte joase. Folosită inițial în instalațiile de laborator, ea a fost adaptată, ulterior, la instalațiile din industria de lichefiere a gazelor, prin destinderea adiabatică a acestora.

În 1969, omul de știință, împreună cu soția sa, au călătorit pentru prima dată în Statele Unite ale Americii.

La 17 octombrie 1978, Academia Suedeză de Științe i-a trimis din Stockholm lui Piotr Leonidovici Kapița o telegramă prin care l-a înștiințat că a primit Premiul Nobel pentru fizică ”pentru invențiile și descoperirile sale de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase”.

Piotr Leonidovici Kapița a murit la 8 aprilie 1984.

Sursa: agerpres.ro

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.