Pilde, povestiri duhovniceşti, istorioare nostime (XIII)

Pilde, povestiri duhovniceşti, istorioare nostime (XIII)

„Binecuvântat să fii copilul meu!” ( Tobit 7,7)
„Merită toată dragostea şi respectul, mamele adevărate care îşi apără copiii! Până unde merge apărarea?”
Două prietene s-au întâlnit după mulţi ani.
– Spune-mi, a întrebat una, ce s-a întâmplat cu fiul tău?

– Cu fiul meu?

Vai, bietul băiat!, a oftat cealaltă. A avut o căsnicie cumplită. S-a însurat cu o fată care nu mişcă un deget în casă. Nu găteşte, nu coase, nu spală şi nu calcă. Nu face decât să doarmă şi să citească în pat. Bietul băiat îi aduce până şi micul dejun la pat, dacă-ţi poţi imagina!
– Groaznic! Şi cu fata ta, ce se mai aude?

– Ei, ea e cu totul altceva!

S-a măritat cu un înger, nu cu un bărbat. Nu o lasă să facă nimic în casă. I-a luat servitori care îi gătesc, îi cos, îi spală şi îi calcă. Şi în fiecare dimineaţă, îi aduce micul dejun la pat, îţi poţi imagina? Draga de ea, nu trebuie să facă nimic. Stă toată ziua în pat şi citeşte.

„Femeia se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.” (I Tim.2,15)

„Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi Iipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale şi numai aşa vei putea locui în ţara pe care a jurat Domnul că o va da părinţilor tăi, lui Avraam, Isaac şi Iacov.” (Deuteronom 30:19-20)

Sfinţii din ceruri cu toţi îngerii şi întregul cer se bucură când se naşte un copil.

Singură mama poate să facă o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da naştere unei fiinţe umane. Dacă refuză a da naştere, a da viaţă, refuză ea însăşi a avea viaţa veşnică.
O familie fără copii, dar doritori să-i aibă, se adresează preotului. Acesta îi asigură că Domnul nu- i va uita şi dorinţa lor va fi împlinită dacă şi credinţa lor este suficient de puternică. Cum el, preotul, tocmai merge în pelerinaj la Mormântul Sfânt, va aprinde o lumânare pentru ei. După mai mulţi ani, preotul revine în localitate şi găseşte casa plină de copii. În mijlocul vacarmului apare şi femeia, o umbră din ceea ce fusese cândva, epuizată după prea multe sarcini.

– Ai văzut că am avut dreptate? Domnul nu v-a uitat. Dar unde este soţul?

– A plecat la Mormântul Sfânt să stingă lumânarea pe care aţi aprins-o.

„Fii plin de curaj, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi” (Agheu 2,4)
„Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (FA 8,31)

„Când păşeşti cu hotărâre de-a lungul drumului tău, vei găsi o poartă cu o frază scrisă deasupra,” spune maestrul. „Întoarce-te la mine şi spune-mi ce zice acea frază“. Discipolul se dăruieşte căutării trup şi suflet, şi într-o zi întâlneşte din întâmplare acea poartă şi atunci se întoarce la maestru.
„Fraza scrisă era «Asta e imposibil»”, spune el. „Era scris pe un zid sau pe o poartă?”, întreabă maestrul.

„Pe o poartă,” răspunde.

„Bine, atunci, pune mâna pe clanţă şi deschide-o.”
Discipolul se supuse. Din moment ce fraza era scrisă pe o poartă, ea se deschise ca orice poartă normală. Cu poarta complet deschisă el nu mai putea vedea fraza – şi merse înainte.

„Judecaţi drept pe orfan şi pe sărac şi faceţi dreptate celui smerit, celui sărman”. (Ps. 81,3)

„Pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor”. (Ps. 9,34)

Undeva, în Anglia, o bătrână îşi creştea nepotul orfan. Între vecinii ei era un bărbat care era văduv şi al cărui fiu murise. Într-o zi, bătrânei i s-a aprins casa. Oamenii au venit să ajute să stingă focul, au scos-o pe ea din casă, dar copilul era prins între flăcări undeva la etaj. Nimeni nu a avut curaj să meargă după băiat.

Vecinul cel văduv a văzut undeva pe un perete lateral al casei o ţeavă pe care s-a urcat şi a salvat până la urmă copilul.

Din cauză că ţeava aceea pe care s-a urcat a fost încinsă, el şi-a ars palmele foarte rău. După un timp, bătrâna a murit şi oamenii din sat s-au strâns ca să hotărască cine să-l ia pe orfan să-l crească. S-au prezentat doi oameni. Primul era un tată al cărui fiu murise şi dorea altul în locul lui. El a fost rugat să-şi prezinte argumentele pentru care să-i fie dat copilul. Apoi a fost invitat al doilea candidat, care era vecinul cel văduv.
Când a fost întrebat care sunt argumentele sale, el doar şi-a arătat mâinile cu cicatrice pe ele. Copilul i-a fost dat lui.

Pilde, povestiri duhovnicești, istorioare nostime de Șincan Gheorghe Nicolae

Alte istorioare găsiți aici.