Pilde, povestiri duhovniceşti, istorioare nostime (VIII)

0
87

Pilde, povestiri duhovniceşti, istorioare nostime

„Voiesc să vă învăţ căile lui Dumnezeu şi ceea ce este în gândul Celui Atotputernic nu vreau să vă ascund”. (Iov 27,11)
„Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11,33)
Un preot stătea la biroul său de la fereastră, compunând o predică referitoare la Providenţă, când a auzit un zgomot ca de explozie. Curând, a văzut oamenii alergând încolo şi încoace, într-o agitaţie nebună, şi a aflat că digul barajului s-a prăbuşit, râul dădea năvală, iar populaţia era evacuată.

Într-adevăr, preotul a văzut nivelul apei ridicându-se rapid.

A simţit el însuşi o senzaţie de panică, dar s-a gândit: „Tocmai scriu o predică despre Providenţă, iar acum am ocazia să aplic ceea ce predic. Nu voi fugi împreună cu ceilalţi. Voi rămâne aici şi voi avea încredere că Providenţa Divină mă va salva”.
Când apa a atins nivelul ferestrei, pe lângă casa lui a trecut o barcă încărcată cu oameni, care i-au strigat:
– Sari, părinte.

– Nu, copiii mei, le-a răspuns preotul. Am încredere că Dumnezeu mă va salva.

Părintele a fost nevoit totuşi să se urce pe acoperiş, iar când apa a atins şi acel nivel, o altă barcă a trecut pe lângă el. Preotul a refuzat însă din nou să urce în ea.
A fost nevoit totuşi să urce şi să se agaţe de coş. Când apa i-a ajuns la genunchi, un ofiţer într-o barcă cu motor a fost trimis să-l salveze.
– Nu, mulţumesc, domnule, a răspuns părintele, zâmbind. Eu am încredere în Dumnezeu, iar el nu mă va părăsi.După ce s-a înecat, părintele a ajuns în cer. Evident, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se plângă lui Dumnezeu:

– Bine, Doamne, am avut încredere în Tine! De ce nu ai făcut nimic ca să mă salvezi?

– Ciudat, i-a răspuns Dumnezeu. Ştiam că ți-am trimis trei bărci.

„Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află”. ( I Ioan 2,4)
„Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul”. (I Ioan 3,18)

Un tânăr l-a rugat pe părinte să-l accepte ca ucenic.
– Dacă ceea ce cauţi este Adevărul, i-a spus părintele, trebuie să îndeplineşti anumite cerinţe şi să respecţi anumite îndatoriri.
– Care sunt acestea?
– Va trebui să cari apă, să tai lemne, să faci curat şi să găteşti.
– De fapt, eu caut Adevărul, nu o slujbă, i-a răspuns indignat omul, după care a plecat.

„Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume!” (Gal. 6,14)

Poporul laponilor, închinători la idoli şi vrăjmaşi de moarte ai creştinilor şi ai Domnului Hristos, au săvârşit o faptă cu adevărat diavolească. Pe pragul scării de la poarta pe care se intra în cetatea lor, au săpat în marmură cinstita Cruce. Pentru ce au făcut ei aceasta? Pentru ca atunci când vreunul din creştini va intra în cetatea lor, să calce pe Crucea Domnului. Din acest motiv creştinii nu au intrat niciodată în această cetate plină de păgânătate.

Pilde, povestiri duhovnicești, istorioare nostime de preot Șincan Gheorghe Nicolae

Alte istorioare găsiți aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here