Pilde creștin-ortodoxe – Ca să ajungi să trăieşti ca îngerii

0
213

Într-una din predicile Prea Cuvioşiei sale, părintele Dometie de la sfânta Mănăstire Râmeţ, îi învăţa pe oameni calea spre desăvârşire spunând:

– Ca să ajungi să trăieşti ca îngerii din cer trebuie, zi de zi, ceas de ceas şi clipă de clipă să te lupţi, ca, prin tot felul de nevoinţe şi de renunţări, să subţiezi acest trup şi să-ţi transfigurezi întreaga viaţă, încât să simţi pe fiecare zi ce trece că un nou om a luat fiinţă în tine. Când transfigurarea va fi desăvârşită, atunci vei putea zice ca Sfântul Apostol Pavel: „De acum simt că nu mai trăiesc eu, ci Hristos Domnul este Cel Ce trăieşte în mine”(Galateni 2, 20). De abia atunci se va produce comuniunea ta cu cerul şi unirea mistică cu Mirele Hristos.

“Pilde creștin-ortodoxe”, Preot prof. Ioan Horia Ranga, Editura Universităţii Transilvania din Braşov 2009