Era odată un stareţ (avva) care, împreună cu ucenicul său, ducea o viaţă foarte duhovnicească. În afară de chilia în care se nevoiau, mai aveau în proprietatea lor o căsuţă părăsită, aflată la mică distanţă de chilie. Într-o bună zi, a venit la el un alt avva şi i-a zis:
– Avva, nu-mi dai mie această colibă, ca să trăiesc şi eu pe lângă voi?
– De ce să nu ţi-o dau? Să fie binecuvântat, poţi s-o iei, i-a răspuns avva.
Zis şi făcut. Întrucât era foarte vestit, noul avva era vizitat zilnic de multă lume. Vedea deci celălalt avva mulţimea de oameni şi se gândea: cum de la acela vine atâta lume şi la mine nu vine nimeni? Nu se putea împăca cu gândul acesta. După un răstimp, i-a poruncit ucenicului său:
– Du-te şi spune-i noului avva să plece să lucuiasca altundeva, fiindcă am nevoie de acea colibă.
– Să fie binecuvântat, a răspuns ucenicul şi îndată a şi plecat.
Mergând deci acesta la celălalt avva, l-a întrebat:
– Ce faci, părinte?
– Ce să fac, copilul meu, uite mă nevoiesc şi eu cum pot.
– Ai multe salutări de la bătrânul meu, care te iubeşte foarte mult, i-a zis ucenicul.
– Îi mulţumesc foarte mult. Să-i spui să se roage pentru mine, căci nu mă simt prea bine. Mă chinuie îngrozitor stomacul.
După câteva zile, văzând avva că celălalt avva încă nu plecase şi că lumea continua să meargă la el, l-a trimis din nou pe ucenicul său la el, ca să-i spună să plece numaidecât din colibă aceea. S-a dus deci din nou ucenicul la el.
– Ce faci, copilul meu, de ce ai venit iar?, l-a întrebat celălalt avva pe ucenic.
– Am venit să văd cum eşti, părinte. A auzit gheronda că eşti bolnav şi m-a trimis să văd dacă eşti bine. Mi-a zis de asemenea să-ţi transmit binecuvântările şi urările sale de bine, căci te iubeşte şi preţuieşte tare mult.
– Nu am cuvinte să-i mulţumesc pentru multă sa iubire pe care mi-o arată. Mergi şi spune-i că m-am făcut bine datorită rugăciunilor sale.
Se întoarce deci ucenicul la gheronda şi-i zice că până duminică va pleca, cu voia lui Dumnezeu. Pentru moment, gheronda s-a mai liniştit. Întrucât însă, în zilele următoare, a văzut din nou mulţime de oameni mergând la acela şi, deşi trecuse ziua de duminică, tot nu plecase, pierzându-şi răbdarea, a zis:
– Acum mă voi duce eu însumi la el şi-l voi alunga cu bastonul din coliba mea. Zicând acestea, s-a pornit să meargă la el.
– Gheronda, l-a strigat ucenicul, stai puţin, să merg eu înainte să-i spun să plece, ca să nu te mai oboseşti tu. Să văd poate este lume adunată la el, că nu cumva să provocăm vreun scandal.
Se duce deci ucenicul la celălalt avva şi-i zice:
– Părinte, va veni gheronda să te viziteze cu multă dragoste şi să te invite în chilia noastră.
Auzind acela că va veni la el însuşi avva, proprietarul chiliei, i-a ieşit în întâmpinare ca să-l scutească de o oboseală în plus. Cum l-a văzut, i s-a închinat până la pământ, adresându-i-se cu următoarele cuvinte: «frăţioare, părintele meu, binefăcătorul meu…» şi altele asemenea, pline de dragoste. Impresionat de cuvintele de dragoste ale aceluia, gheronda l-a îmbrăţişat şi l-a luat la chilia sa, fără să-i spună nimic. Abia mai târziu l-a întrebat pe ucenicul său:
– Nu i-ai zis nimic din toate câte ţi-am poruncit?
– Nu, a răspuns ucenicul.
Atunci, scoţându-şi fesul, l-a dat ucenicului, zicându-i:
– Ia-l tu, că eu nu sunt vrednic să fiu stareţ.
Sursa: crestinortodox.ro
[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
