Fie că ne referim la o simpla peșteră, la un „reactor nuclear” vechi de 2 miliarde de ani, sau la o peștera cu cristale de dimensiuni gigantice, natura nu încetează să ne surprindă. Iată așadar, unele dintre cele mai ciudate structuri geologice de pe planetă, conform publicației onlive Live Science.
Venite parcă din altă lume, cristalele din Peștera Cristalelor, din Mexic, pot atinge dimensiuni mai mari decât cele ale unei case, fiind cunoscute ca cele mai mari cristale de le planetă. Conform cercetătorilor, aceste cristale se dezvoltă extrem de lent, formațiunile existente fiind datate la peste un milion de ani vechime. De asemenea, oamenii de știință speculează că în buzunarele microscopice pline cu lichid ale acestor cristale ar putea trăi o specie de microbi.
Ochiul Saharei, din Mauritania cunoscut și ca Structura Richat, seamănă, pentru unii cu un ochi gigant iar pentru alții cu o țintă imensă.
Misterioada formațiune, cu un diametru de 50 kilometri este vizibilă din spațiu, încât o perioadă a fost folosită ca punct de reper. Oamenii de știință cred că aceasta s-a format de-a lungul timpului, pe măsură ce pământul și nisipul, purtate de vânt au fost supuse eroziunii și acțiunii factorilor de mediu.
Giant’s Causeway din Irlanda de Nord este format din peste 40.000 de stâlpi rocă vulcanică interonectați, majoritatea hexagonali.
Legenda spune că gigantul Finn McCool a modelat coloane de bazalt Giant’s Causeway pentru a traversa marea spre Scoția pentru a se confrunta cu rivalul său, Benandonner. Cercetătorii sunt de părere că formațiunile înalte de 12 metri, au fost create acum 60 de milioane ani, pe măsură ce valurile de lavă fierbinte s-au răcit într-un model de tip fagure.
În mod ciudat, „pietrele călătoare” din Valea Morții, deșertul Mojave, par să se miște singure, lăsând trasee lungi în urma lor pe suprafața solului. Cercetările NASA sugerează că în timpul lunilor de iarnă, formațiunile de gheață din jurul rocilor, le permit acestora să alunece pe suprafața înghețată a plajei Racetrack, sub ațiunea vântului.
Nu toate reactoarele nucleare de pe Pământ sunt construite de om, unele au apărut în mod natural.
Mina Oklo din Gabon, Africa de Vest, a fost o dată casa unui reactor nuclear natural care s-a transformat aparent spontan acum 2 miliarde de ani și care a funcționat cu uraniu. Se pare că a durat aproximativ 150.000 de ani, cu o producție medie de energie de 100 de kilowați, pentru a produce echivalentul energetic a 100 de bombe pe întreaga sa durată de viață.
Peștera de gheață Eisriesenwelt. Eisriesenwelt, termenul german pentru „lumea giganților de gheață”, este cea mai mare peștera de gheață cunoscută în lume.
Situată în apropiere de Salzburg, caverna de calcar rămâne suficient de rece pe tot parcursul anului pentru a îngheța orice urmă de apă prezentă.
O altă creație neobișnuită a naturii este pavajul Eaglehawk Neck, Tasmania.
Aparent, această formațiune geologică rară s-a format cu 60 până la 160 de milioane de ani în urmă, sub acțiunea plăcilor tectonice și a eroziunii solului, care au produs fragmentarea rocilor, ceea ce a dus la formarea unor dale perfecte, asemănătoare cu pavajul artificial.
Pamukkale, ceea ce în limba turcă înseamnă „castel de bumbac” este situat în în provincia Denizli, din sud-vestul Turciei
. Deși se aseamănă cu un ghețar, sit-ul arheologic, este, de fapt scăldat în apă fierbinte. Apele termale, cu temperaturi de peste 35°C, bogate în minerale de calciu, au depus de-a lungul timpului sedimente, ceea ce a dus la formarea unor terase imense albe de calcar, presărate pe alocuri cu mici întinderi de apă.
Peștera lui Fingal, situată pe insula Staffa din Scoția, este o cavernă marină care se întinde pe aproximativ 80 de metri.
Ea are o înălțime de 20 de metri deasupra nivelului mării. Conform specialiștilor coloanele hexagonale din bazalt s-au format din fluxuri de lavă răcită sculptate sub acțiunea vântului, ploilor și a apei de mare. Denumită și „peştera care cântă”, acustica peșterii este unică. Se spune că aceasta a inspirat una dintre cele mai celebre creații a lui Mendelssohn, Uvertura Hebridele.
Tradus de Emanuela Popa
Jurnal Spiritual
