Pericolul amăgirii de sine

0
68
Translate in

efrem-filotheitul222Aceste aşteptări exagerate la adresa clericului, prin care i se pretinde acestuia o desăvârşire supraomenească, pot constitui pentru el o povara peste puterile şi convingerile lui personale.

Majoritatea laicilor aşteaptă de la slujitorul bisericesc să fie serios – dar neprotocolar, realist – dar nu lumesc, inteligent – dar nu şmecher, subţire la trup – dar nu foarte firav, sărac – fără a fi cu totul lipsit de mijloace materiale, cu sfântă cuviinţă – dar nu pompos, îngrijit – dar nu pedant, harnic – dar nu ambiţios, strunindu-şi cu asprime propriul comportament – dar nu şi pe al celor păstoriţi, direct – dar cu discreţie, amabil – dar rezervat.

Astfel, teribilul spectru al insuficienţei lui lăuntrice poate deveni atât de nesuferit încât să-1 determine să caute un refugiu într-o amăgire de sine şi, în loc să ia aminte la propria-i realitate lăuntrică pe care cu anevoie o poate stăpâni sau chiar deloc, îşi va îndrepta atenţia spre un exterior pe care îl poate ţine sub control. Acest lucru devine temei al construirii unei vitrine profesioniste, care transformă slujirea clericală într-un spectacol. Rolul de căpetenie al credinţei, cu garanţiile aferente pe care le conferă omului lăuntric, va fi luat de cele exterioare, de litera scrisă, ducând la tot felul de norme cu caracter legalist. Păzirea canoanelor, a obiceiurilor, a legilor, a tradiţiilor, devine fundamentul pe care se zideşte cu intransigenţă rolul călăuzitor al clericului.

El va putea ajunge astfel un legalist al moralei Şi al credinţei, adunându-şi toate forţele spre a se transforma într-un fel de câine ciobănesc, păzitor al comportamentului semenilor. Sau îşi va centra rolul conducător asupra păzirii dreptei învăţături de credinţă, prin acţiuni moralizatoare care nu suferă mci un rabat, apelând la acele formule conceptuale Şl slmboluri lingvistice considerate a fi corecte şi potrivite pentru fixarea diferenţei dintre oi şi capre. De asemenea, îşi va putea focaliza atenţia asupra tipicului liturgic, devenind un legalist al vieţii liturgice, ca şi păzirea ei scolastică ar constitui o chestiune de viaţă şi de moarte, dar rămânând cu desăvârşire indiferent faţă de cele grele ale legii, „judecata, mila şi credinţa” (Mat. 23, 23).

El mai poate născoci o anumită teologie bisericească de natură practică, plecând de la o sumă de modele de viaţă, care aplicate în viaţa de fiecare zi, se vor a fi mântuitoare, ridicându-le pe acestea la statutul unor mijloace obiective de sfinţire, ce acţionează precum nişte formule magice. În acest caz formele slujirii vor deveni criterii supreme de judecată, chestiunile de maximă importanţă fiind cele care privesc odăjdiile, gesturile simbolice şi tipicul slujbelor.

Se mai poate de asemenea implica în lupte acerbe pentru apărarea purităţii credinţei, războindu-se cu patimă împotriva mişcării ecumenice31 sau a oricărei alte încercări de deschidere bisericească.

Toate cele înfăţişate mai sus constituie suficiente aspecte tangibile cu care clericul se poate identifica în slujirea sa, pentru a se sustrage de la ceea ce nu-i este la îndemână, lucrarea asupra propriului sine, şi cu care îi este anevoie să se identifice. Comun tuturor acestor surogate de credinţă este sentimentul îndreptăţirii de sine, care, odată însuşit, te plasează în opoziţie cu credinţa că doar harul dumnezeiesc mântuieşte, credinţă care ar avea putinţa să se dezvolte atunci când te confrunţi cu propria-ţi goliciune lăuntrică. În astfel de cazuri, mai sus menţionate, clericul nu va face decât să-şi folosească „reverenda” spre acoperirea propriei goliciuni sufleteşti, identitatea sa ca om şi slujitor al Bisericii fiind mult legată de criteriile exterioare, tangibile, pe care le îmbrăţişează cu un dogmatism neînduplecat, descurajând orice întrebare incomodă pe care şi-ar putea-o pune sieşi sau care ar veni din partea celorlalţi. The show must go on32 în astfel de condiţii. Aşteptările laicilor, care cer foarte mult de la slujitorul Bisericii, îl obligă pe clericul nesigur de sine să ceară la rândul său foarte puţin de la aceştia. Lui îi este suficient ca ei să creadă şi să asculte de cuvântul său, conducându-i la aceeaşi siguranţă amăgitoare la care a fost condus el însuşi de presiunile făcute asupra sa pentru a-şi dovedi cu orice preţ autoritatea.

Clerul azi, o privire din interior, tentaţii, impasuri, maladii şi remedii, părintele Filotheos Faros

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here