Pedepsirea neîmpăcării

0
132

Cum pedepsește Dumnezeu împietrirea, se vede din pilda următoare.

pedepsirea neimpacarii„La Lavra Pecerska trăia un ieromonah pe nume Tit. El avea dragoste mare și se înțelegea foarte bine cu un ierodiacon pe nume Evagrie, încât toți se minunau de prietenia lor cea curată. Dar diavolul a semănat vrajbă între ei și atât de mult i-a întunecat cu mânia și cu ura, încât nici să se vadă, nici să se audă nu voiau. Când unul cădea în biserică, celălalt fugea de tămâie, iar dacă nu izbutea să fugă primul nu îl cădea. Și au viețuit multă vreme întru acest întuneric al păcatului și neîmpăcați între ei au îndrăznit chiar a se împărtăși.

Frații îi rugau să se împace între ei, dar ei nici să audă de aceasta nu voiau.

După rânduiala lui Dumnezeu, s-a întâmplat acestui fericit preot Tit de s’a îmbolnăvit rău, de moarte. Atunci el a început a plânge cu amar pentru păcatul său și a trimis la diaconul Evagrie, să-l roage, în numele lui, să-l ierte. Diaconul nu numai că nu l-a iertat, dar l-a și blestemat cu grele cuvinte.

Frații, văzând însă pe Tit murind, cu sila l-au adus pe Evagrie ca să se împace cu fratele său. Bolnavul, cu mari sforțări s-a ridicat, a căzut la picioarele diaconului, rugându-l cu lacrămi: „Iartă-mă, părinte!”

Dar Evagrie, fără de omenie, și-a întors fața și a zis: „Niciodată nu voiesc să am iertare cu el, nici în veacul acesta, nici în veacul ce va să vie!” Aceste grele cuvinte zicând, s-a smuls din mâinile fraților și a căzut. Vrând să-l ridice frații, l-au găsit mort. Iar fericitul Tit îndată s-a sculat și s-a însănătoșit.

Cu toții s-au spăimântat de cele întâmplate și începură a întreba pe Tit ce înseamnă aceasta? Atunci el le-a mărturisit cele ce a văzut cu ochii săi duhovnicești: „Când boleam, grăia, și nu încetam a mă mânia împotriva fratelui meu, am văzut cum îngerii se depărtează de la mine și plâng pierderea sufletului meu, iar dracii iarăși se bucurau de mânia mea. Pentru aceea am început a vă ruga pe voi ca, mergând la fratele, să cereți iertare pentru mine. Iar când l-ați adus la mine și eu m-am închinat lui, iar el s-a întors de la mine, atunci am văzut un înger nemilostiv, ținând o suliță de foc cu care a lovit pe acela care nu m-a iertat și îndată a căzut mort; iar mie, același înger mi-a dat mîna, m-a sculat și acum sunt sănătos.” (Viețile Sfinților, 27 Februarie)

De câte ori nu se întâmplă în viață ca niște creștini plini de răutate și neîmpăcați cu semenii lor să plece în chip neașteptat din lumea aceasta și să pornească cu mânie în suflet pe calea spre împărăția cea veșnică! Ce iertare vor aștepta ei de la Dumnezeu, dacă înșiși nu au iertat celor ce i-au jignit?! Înfricoșat lucru este să trăiești neîmpăcat!

Dar și mai înfricoșat lucru este să mori neîmpăcat! Împietrirea împotriva celorlalți îndrăcește sufletul și îl face neputincios să poarte harul dumnezeiesc. Astfel, împietrirea duce la pierzanie.

Sursa: ”Viața duhovnicească a creștinului ortodox” – Arhimandritul Serafim Alexiev

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here