Pe cei care caută lumina, Dumnezeu nu-i lasă să rătăcească în întuneric

0
440

luminaCa lumină – principiu al manifestării – harul nu poate rămâne în noi imperceptibil. Noi nu putem să nu-L simţim pe Dumnezeu dacă firea noastră este în stare de sănătate duhovnicească. Nesimţirea în viaţa lăuntrică este o stare anormală. Trebuie să ştii să îţi recunoşti propriile stări şi să judeci fenomenele vieţii mistice. Pentru aceasta, Sfântul Serafim din Sarov îşi începe învăţăturile duhovniceşti cu cuvintele: „Dumnezeu este un foc care încălzeşte şi aprinde inimile. Dacă simţim în inimile noastre frigul ce vine de la diavol – căci diavolul este rece –, să-L chemăm pe Domnul şi El va veni şi va încălzi inima noastră prin dragostea faţă de El şi faţă de aproapele. Şi în faţa căldurii feţei Sale va fi alungat frigul vrăjmaşului“. Harul se va face cunoscut ca bucurie, pace, căldură lăuntrică, lumină. Stările de uscăciune, de „noapte mistică“ în spiritualitatea Bisericii de Răsărit nu au acelaşi sens ca în Apus. O persoană care intră în unire din ce în ce mai strânsă cu Dumnezeu nu poate rămâne în afara luminii. Dacă ea se află afundată în întuneric, aceasta se datorează faptului că firea sa este întunecată de vreun păcat sau pentru că Dumnezeu o încearcă pentru a-i mări şi mai mult râvna. Aceste stări trebuie depăşite prin ascultare şi smerenie, la care Dumnezeu răspunde arătându-Se din nou în suflet, împărtăşind Lumina Sa fiinţei omeneşti părăsite pentru o vreme. Uscăciunea sufletului este o stare bolnăvicioasă care nu poate dura; autorii de lucrări de ascetică şi mistică aparţinând tradiţiei orientale n-au considerat vreodată uscăciunea sufletului drept o etapă necesară şi normală pe calea unirii cu Dumnezeu. Ea este un accident foarte frecvent pe această cale, dar totdeauna primejdios. Este foarte apropiată de tristeţe sau plictiseală, răcirea inimii, care produce indiferenţă. Este o încercare care duce fiinţa umană la hotarele morţii duhovniceşti, pentru că urcuşul spre sfinţenie, lupta pentru lumina dumnezeiască nu este fără primejdie. Cei ce caută lumina, viaţa conştientă în Dumnezeu, trec printr-o mare primejdie duhovnicească, dar Dumnezeu nu-i lasă să rătăcească în întuneric.

„Adesea vedeam Lumina – spune Sfântul Simeon Noul Teolog –, uneori ea îmi apărea înlăuntrul meu, când sufletul meu avea pace şi linişte, sau nu apărea decât departe şi chiar se ascundea cu totul. Încercam atunci o imensă mâhnire, crezând că nu o voi revedea niciodată. Dar, de îndată ce reîncepeam să vărs lacrimi, îndată ce mărturiseam o deplină lepădare de tot, o deplină umilinţă şi ascultare, Lumina reapărea, asemenea soarelui care alungă grosimea norilor şi care se arată puţin câte puţin aducând bucuria. Astfel, Tu, Cel Negrăit, Nevăzut, Neapropiat, care mişti toate, prezent în toate lucrurile şi totdeauna, umplând toate, arătându-Te şi ascunzându-Te în fiecare ceas, Tu dispăreai şi mi Te arătai ziua şi noaptea. Încet, încet, Tu ai risipit întunericul care era în mine, ai alungat norul care mă acoperea, mi-ai deschis auzul duhovnicesc, ai curăţit lumina ochilor minţii mele. În sfârşit, făcându-mă aşa cum voiai Tu, Te-ai descoperit sufletului meu strălucitor, venind la mine, încă nevăzut. Şi deodată, Tu ai apărut ca un alt soare, o negrăită bunăvoinţă dumnezeiască“. Acest text ne arată că uscăciunea sufletului este o stare trecătoare care nu poate deveni statornică. Într-adevăr, atitudinea eroică a marilor sfinţi ai creştinătăţii apusene, pradă durerii date de despărţirea tragică de Dumnezeu, noaptea mistică drept cale, drept necesitate duhovnicească, sunt necunoscute spiritualităţii Bisericii de Răsărit. Cele două tradiţii s-au despărţit din cauza unui punct tainic din cadrul doctrinei, anume cel privind Sfântul Duh, izvorul sfinţeniei. Două concepţii dogmatice diferite corespund celor două experienţe, celor două căi de sfinţire, care nu se aseamănă deloc. După schismă, căile care duc la sfinţenie nu sunt aceleaşi pentru Apus şi pentru Răsărit. Unii îşi dovedesc credinţa în Hristos în singurătatea şi părăsirea din noaptea grădinii Ghetsimani; ceilalţi dobândesc siguranţa unirii cu Dumnezeu în lumina Schimbării la Faţă.

Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here