Pe cărările altruismului….

0
394
altruismAltruismul este atitudinea morală sau dispoziţia sufletească de a face bine în folosul altora fără interese. Este o virtute tradiţională în multe culturi şi un aspect important în multe tradiţii religioase, dar și opusul egoismului. În accepțiunea morală este considerat element principal al solidarităţii şi colectivismului social.

În sociobiologie prin altruism se explică anumite comportamente umane de sacrificare, parţială sau totală, a unui individ în favoarea sporirii şanselor de supravieţuire ale altui individ. Spre deosebire de accepţiunea morală, accepţiunea sociobiologică nu este opusă egoismului.

Deoarece sociobiologic sentimentul de altruism este selectat în mod natural, iar principiul selecţiei naturale presupune maximizarea şanselor de supravieţuire ale fiecărui individ. Geneticianul W. D. Hamilton a explicat altruismul ca o formă „deghizată” a egoismului, prin comportamentul său altruist individul urmărind de fapt să-şi maximizeze şansele de supravieţuire genetică prin creşterea numărului de descendenţi direcţi, pentru care acceptă sacrificiul. Calculându-se costul sacrificiului raportat la beneficiul genetic obţinut de un individ prin sporirea numărului descendenţilor săi direcţi, se poate aprecia că altruismul se manifestă totdeauna atunci când costul sacrificiului este mai mic decât beneficiul.

Altruismul este interpretat de sociologia contemporană ca un mijloc de stimulare, menţinere sau redobândire a solidarităţii şi stabilităţii grupului social şi societăţii în ansamblul ei. 

A.W. Gouldner îl definește ca principiu al reciprocităţii, opus principiului absolutismului moral. Cum absolutismul moral conduce la instabilitatea grupului, membrii săi se comportă adesea contrar acestui principiu, aplicând principiul reciprocităţii care le cere să ajute în primul rând pe cei care i-au ajutat şi să nu-i ajute pe cei care s-au abţinut de la acordarea ajutorului. Uneori altruismul este contaminat de automulțumire,  înfumurare și o moralitate semeață cu moț în frunte.

R. Trivers a extins principiul altruismului de la grupuri de rudenie la orice alt grup, propunând conceptul de altruism reciproc, prin care se explică altruismul unui individ faţă de un altul, indiferent de legătura genetică sau de rudenie. Altruismul reciproc este deci o strategie selectată natural, prin care un individ îşi maximizează şansele sale de supravieţuire pe termen lung, chiar dacă le micşorează pe termen scurt.

În sociologie,  A. Comte, l-a considerat principiu al sociabilităţii şi principalul mijloc de constituire a unei religii, a umanităţii.

Marcel Mauss a studiat altruismul implicat în schimbul de a dărui din societăţile primitive, arătând că acest schimb material NU poate fi redus la dimensiunea sa economică, juridică, religioasă sau morală, deoarece el reprezintă un fenomen social total. Sociologii americani l-au analizat ca relaţie de schimb între membrii unui grup social, caracterizată prin stimularea răspunsului aşteptat din partea celuilalt ca urmare a unui act iniţial.

 Fii bun cu tine, acordă-ţi atenţie şi vei deveni mai atent la cei din jurul tău!

 Iubirea de sine începe prin a-ţi da atenţie, prin a te respecta cu adevărat, prin a fi cu adevărat atent la tine, la trăirile tale şi conştientizând de ce le ai, la fricile tale şi înţelegând de unde pornesc,  la aspiraţiile tale şi la ce anume vindecă ele, la relaţiile tale, la nemulţumirile tale şi slăbiciunile pe care ele le ascund. Iubirea de sine este departe de a fi narcisistă şi egoistă. Paradoxal, egoistul, de cele mai multe ori, nu se iubeşte pe sine, de aceea căută să posede: pentru a-şi confirma puterea şi valoarea de care nu este sigur, se agaţa mai mult de ceea ce are decât de ceea ce este.

Când îţi dai atenţie înseamnă că începi să investighezi cauzele trăirilor şi gesturilor tale. Încetezi să mai trăieşti pe pilot automat, să ai reacţii la ceilalţi sau la impulsurile superficiale ale personalităţii tale. Începi să manifeşti esenţa fiinţei tale.

De aici încep bunătatea şi altruismul.

Dacă vrei să vezi cât eşti de bun cu tine analizează:

– compania în care alegi să stai,

– dacă sufletului tău îi face bine un comportament sau o replica pe care o dai cuiva,

– dacă atitudinile pe care le adopţi şi comentariile la adresa semenilor tăi sunt pertinente

– dacă mediul în care alegi să lucrezi sau să trăieşti este benefic pentru tine

– dacă îți face bine la ce oră te culci seara,

– dacă sufletul tău e fericit cu oamenii pe care îi numeşti prieteni

– dacă pentru a-ţi fi bine ai învăţat să sfinţeşti locul transformând un mediu ostil şi neprimitor într-unul mai bun,

– dacă radiezi bunătate, armonie şi putere astfel încât să creezi un câmp benefic pentru tine și ceilalți,

– dacă foloseşti experienţele vieţii pentru a învăţa din ele, evitând capcana lamentării, regretului…

Când eşti bun cu tine ştii să primeşti cu naturală modestie laudele, fară să te corupă.

A fi bun cu tine NU înseamnă să te menajezi, să îţi minimalizezi greşelile, să îţi umfli meritele, să-ţi satisfaci orice dorinţă. Asta ar însemna să fii rău cu tine, pentru că toate acestea te strică. A fi bun înseamnă să îţi oferi tot ce ai nevoie pentru a crește și a te întări cu: înţelegere, înţelepciune, răbdare, bucurie, prietenii valoroase, atitudini pozitive, acţiuni onorante.

Când eşti obişnuit să te porţi bine cu tine nu mai poţi fi fascinat sau corupt de atenţia şi complimentele altora, pentru că tu ştii cât preţuieşti şi eşti deja acomodat cu propriile calităţi şi defecte, pe care le tratezi egal.

A fi bun nu înseamnă să îţi onorezi orice dorinţă sau capriciu.  Ci să întrebi care este rădăcina dorinţelor, cum apar aceste puternice dar efemere stări interioare, care îţi pot dicta  alegerile şi gândurile, acţiunile şi comportamentele.

Nu oferi recompense bunătăţii, trebuie doar să-ți deschizi inima!

Să recompensezi bunătatea este deja o pervertire a blândeţii inimii, pentru că bunătatea n-are nevoie de recompense. Când unui copil îi recompensezi altruismul îi transmiţi ideea că este grozav dacă face fapte generoase, moment din care altruismul va deveni moneda sa pentru recunoaştere, apreciere publică şi succes.

A încuraja un copil să fie bun, nu e un lucru uşor. Fără recompensă e dificil să-l deprinzi cu un comportament greu de identificat în jurul lui.  Singura cale este modelul propriu: TU. Va fi borna după care îşi va ghida mereu viaţa. Va fi punctul său cardinal, incoruptibil.

Pe termen scurt recompensarea altruismului poate produce efecte încurajatoare, dar nu fixează valoarea generozităţii în mod profund ci o face o mască a ambiţiei de a fi important şi admirat. Cultivarea altruismului ca normalitate are avantajul de a modela pozitiv caracterul şi de a revela natura angelică a fiinţei umane.  Însă doar înţelepţii văd  dincolo de aparenţe şi rezultate imediate!

Încercând să stârneşti generozitatea prin stimulente, ucizi iniţiativa personală, creativitatea, curajul incomod de a fi bun.

Recompensarea ucide în om toate şansele de a creşte şi  îl face pe om să acţioneze motivat de recompensă:

–         soţul este bun pentru a fi corect şi a se simţi moral,

–         soţia e generoasă pentru a fi mai bună ca altele sau pentru a fi în afara oricărei suspiciuni,

–         copilul învaţă şi se poartă cuviincios pentru a fi apreciat și a primi laude, note sau premii

–         răspunzi la telefon şi asculţi plângerile celuilalt doar din complezență, etc.

Când nu poţi sau nu simţi să fii bun e mult mai bine să îţi recunoşti limitele şi să spui că nu poţi oferi sprijin.  Asta e o formă de a-ţi păsa de tot și de a nu-l dezamăgi ulterior pe celălalt.  Această onestitate îţi va folosi când vei dori să ştii cine eşti de fapt şi la ce trăsături poţi renunţa, ce vrei să dezvolţi la tine şi ce atitudini consideri că trebuie educate.

Când bunătatea ta ar putea pierde respectul celorlalţi?

Dacă eşti săritor, prevenitor, înţelegător şi bun cu ceilalţi în schimb ai parte de cereri şi comportamente abuzive ori de nerecunoştiinţa  înseamnă că este o problemă în felul în care simţi şi oferi bunătatea în relaţiile umane.  Şi trebuie să-ţi redefineşti bunătatea.  Care a luat forma supunerii,  a vasalităţii, a menajării lașe, a comportamentelor celorlalţi doar din dorinţa de a menţine pacea sau aprecierea. Teama de conflict sau opoziţie ne poate împinge la o îngăduire excesivă a comportamentelor apropiaţilor încurajând astfel proliferarea egoismului.

Prin menajare devenim complici la naşterea unor abuzatori.  Ce părea la început bunătate şi indulgență din partea noastră va deveni combustibil pentru îngâmfare şi nerecunoştinţă. Când oferi celuilalt mai mult decât poate primi îl îmbii la risipire, nerecunoştiinţă şi lăcomie. E bine să vedem cum îi prieşte celuilalt să-i oferim bunătatea. Dacă eşti bun oferind unui copil lacom bomboane s-ar putea ca în 2 luni să îl pui pe tratament hipoglicemic. De aceea se spune să dai atât cât poate fiecare să primească. Vei şti privind în inima celuilalt, ea îţi va vorbi despre cea mai bună modalitate de a-i arăta că îţi pasă de el. Fără judecăţi şi moralizări inutile. Când vezi rana celuilalt nu ţii pleduarii, ci pansezi sau chemi ambulanţa. Bunătatea se oferă astfel încât să nu corupă şi să nu încurajeze slăbiciunile de caracter.

Bunătatea nu pretinde perfecţiune. 

Dimpotrivă, ea deschide calea şi încurajează trăsăturile care ajută omul să comunice cu semenii săi, să-i înţeleagă. În relaţiile cu apropiaţii poate fi dificil să refuzăm transmiţând în acelaşi timp că ne pasă şi suntem acolo pentru persoana respectivă. Iar asta nu se face prin cuvinte ci din atitudine, cu simțire.

Creează  celuilalt posibilitatea de a fi mai bun!

Poţi încuraja bunătatea fiind exemplu pentru cei din jur, arătându-te bun şi înţelegător cu tine şi cu ceilalţi.  Desigur, a fi model nu reprezintă un scop în sine. Poţi încuraja altruismul transmiţând mesajul că nu judeci, nu cataloghezi drept slăbiciune şi nu tratezi un defect ca pe un fapt extraordinar.  În felul acesta perpetuezi firescul în actul dăruirii.

Da posibilitatea celuilalt să fie bun cu sine, să arate înţelegere şi blândeţe pentru defectele sale, să fie mai puţin aspru, să îşi aprecieze mai mult calităţile.  Altruismul se perpetuează prin calităţi, prin trăsăturile pozitive.  Dacă ne arătăm mereu nemulţumiţi de defecte, alterăm sufletul, care este tronul bunătăţii. Iar bunătatea, chiar dacă o avem, este alungată de tristeţe şi nemulţumire.

Fii blând şi înţelegător cu cei din jur şi astfel inima lor va fi în pace lângă a ta, iar bunătatea va putea să devină limbajul sufletelor. Priveşte cu bunătate şi înţelegere chiar şi gesturile care te indignează. Iartă fără moralizare. Bunătatea ştie să vadă inima oamenilor fără a ignora strâmbătăţile firii.

Nu e nevoie să îndrepţi firea cuiva, căci bunătatea inimii sale va face asta de la sine! Tu doar priveşte centrul inimii sale pentru a încuraja altruismul să iasă la suprafaţă.  Restul nu mai ţine de tine, ci de miracolul iubirii şi al generozităţii.

Redacția Jurnal Spiritual

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here