Patru lucruri care ne aduc multă pace în suflet…
– Fiule, vreau să te învăț acum calea păcii și a adevăratei slobozenii.
– Fă, Doamne, cum spui, căci plăcut lucru este pentru mine să aud despre aceasta.
– Silește-te, fiule, să faci mai degrabă voia altora decât voia ta.
În tot ce este trecător, alege totdeauna să ai mai puțin decât mai mult.
Caută totdeauna locul cel mai de jos și fii plecat la toți. Dorește totdeauna și roagă-te ca voia lui Dumnezeu să se facă cu tine. Cine face așa, merge pe calea păcii și a odihnei.
– Doamne, acestă învățătură a Ta are puține vorbe, dar multă desăvârșire. Săracă este ea în cuvinte, dar plină de înțeles și bogată în roade! Dacă aș putea s-o păzesc cu credință nu m-aș mai tulbura așa de lesne înlăuntrul meu. De câte ori mi se întâmplă să-mi pierd pacea și să mă simt apăsat, văd că m-am depărtat de învățătura aceasta. Tu însă care poți toate și care voiești ca sufletul să înainteze mereu în bine, înmulțește în mine harul Tău, ca împlinind învățătura Ta, să duc până la capăt mântuirea mea.
Doamne, Dumnezeul meu, nu te depărta de mine!
Dumnezeul meu, vino degrabă în ajutorul meu! Căci s-au ridicat în mine tot felul de gânduri rele și groază mare îmi tulbură sufletul. Cum voi trece printre atâția vrășmași și cum voi scăpa nevătămat? Cum îi voi zdrobi?
Eu voi merge înaintea ta – zice Domnul – și voi smeri pe cei mari ai pământului. Îți voi deschide ușile temniței și-ți voi descoperi ieșirile cele mai ascunse.
Fă, Doamne, după cuvântul Tău și toate gândurile rele să fugă dinaintea Ta. Singura mea nădejde și singura mea mângâiere, în mijlocul tuturor necazurilor, aceasta este; să alerg la Tine, să-mi pun încrederea în Tine, să te chem din adâncul inimii și să aștept cu răbdare ajutorul Tău.
Luminează-mă, o prea bunule Iisuse, luminează-mi inima și alungă tot întunericul din ea. Pune frâu gândurilor mele care rătăcesc încoace și încolo și înfruntă năvala ispitelor care s-au năpustit asupra mea. Ridică-ți mâna și zdrobește fiarele sălbatice, vreau să zic poftele și plăcerile amăgitoare, pentru ca, prin puterea Ta, să se facă pace în mine și neîncetat să răsune laudele Tale în sfânta sfintelor, adică în cugetul meu curat. Poruncește vânturilor și furtunilor. Zi mării: liniștește-te; și vântului: nu mai bate, și se va face liniște mare.
Trimite lumina Ta și credincioșia Ta, ca să lumineze pe pământ.
Căci pământ pustiu și întunecat sunt, dacă nu mă luminezi Tu. Varsă-ți harul Tău de sus și toarnă peste inima mea rouă cerească; lacrimi sfinte de evlavie să ude acest pământ secetos, ca să dea roade bune, cele mai bune. Ridică-mi sufletul apăsat de povară și îndreptează-mi dorințele sus spre bunurile cerești, pentru ca, gustând din dulceața fericirii cerești, să nu mă mai gândesc cu dezgust la lucrurile pământești.
Trage-mă, deslipește-mă de orice mângâiere care vine de la făpturi, căci nimic din ce este făcut nu poate să-mi sature pe deplin inima (căci ce este mărginit, nu poate să sature dorința ei după ce este nemărginit). Unește-mă cu Tine prin legătura nedesfăcută a dragostei, pentru că numai Tu ești deajuns pentru sufletul care Te iubește și, fără de Tine, toate celelalte sunt deșerte, n-au nici un preț.
„Urmând pe Hristos” de Thomas A. Kempis, Tipografia Miron Neagu – Sighișoara, 1944
V-ar putea interesa şi aceste articole
