Patriarhii – Iosif (I)

0
101

IosifO istorie de familie, cu laturile sale frumoase sau întunecate, dar şi un model pentru evreul din diasporă: deşi ajunge la mari onoruri, Iosif rămâne credincios Dumnezeului său şi îşi păstrează demnitatea şi omenia. „Romanul” lui Iosif rămâne una dintre cele mai celebre istorisiri biblice, care a inspirat opere literare în toate timpurile.

Iosif şi Fraţii săi

Iacob s-a aşezat în ţinutul în care se sălăsluise tatăl său, în ţara Canaanului. Acesta este neamul lui Iacob.

Iosif avea şaptesprezece ani şi era păstor la turme, îm-preună cu fraţii săi; fiind tânăr, era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, femeile tatălui său. Iosif aducea la urechea tatălui său vorbele lor rele .

Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe ceilalţi fii ai săi, pentru că era fiul bătrânetelor sale, şi i-a făcut un veşmânt împodobit . Văzând fraţii lui că tatăl îl iubeşte mai mult decât pe toţi ceilalţi fraţi, au început să-l urască şi nu-i mai puteau vorbi prietenos.

Iosif a visat un vis şi l-a povestit fraţilor săi, şi ura acestora faţă de el a sporit. El le-a spus: „Ascultaţi, vă rog, visul pe care l-am visat: Se făcea că eram la legat snopi în mijlocul câmpului şi, iată, snopul meu s-a ridicat şi a stat drept, iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au plecat adânc în faţa snopului meu.” Fraţii i-au spus: „Vei fi tu cumva rege peste noi, sau vei cârmui între noi?” Şi le-a sporit foarte tare ura împotriva lui pentru visele şi pentru cuvintele lui. A mai visat şi un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi, zicând: „Iată, am mai visat un vis: se făcea că soarele şi luna şi unsprezece stele se plecau adânc în faţa mea.” L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi, iar tatăl său l-a mustrat zicând: „Ce-i cu visul acesta pe care l-ai visat? Oare vom veni, eu şi mama ta şi fraţii tăi, să ne plecăm până la pământ în faţa ta?” Fraţii lui au fost cuprinşi de pizmă, iar tatăl lui păstra în minte lucrul acesta.

Fraţii lui s-au dus să pască turmele tatălui lor la Sihem. Israel i-a spus lui Iosif: „Oare fraţii tăi nu pasc turmele la Sihem? Vino să te trimit la ei.” Şi el a zis: „Iată-mă!” Tatăl i-a zis: „Mergi, te rog, să vezi ce mai fac fraţii tăi şi ce mai fac turmele şi dă-mi de ştire.” L-a trimis din valea Hebronului şi el a pornit spre Sihem. Un om l-a găsit rătăcind pe câmp şi l-a întrebat omul acela: „Ce cauţi?” El a zis: „Pe fraţii mei îi caut; spune-mi, rogu-te, unde sunt cu turmele?” Omul a zis: „Au plecat de aici; i-am auzit spunând: «Să mergem la Dotan!»” Şi s-a dus Iosif după fraţii săi şi i-a găsit la Dotan.

Ei, văzându-l de departe, înainte să ajungă la ei, s-au sfătuit să-l omoare şi au spus unul către altul: „Iată, vine visătorul. Haideţi să-l ucidem, şi să-l aruncăm într-o fântână, şi să spunem că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi să vedem ce va fi de visele lui.”

Auzind acestea, Ruben l-a scăpat din mâinile lor zicând: Să nu-l ucidem!” Şi le-a mai zis Ruben: „Să nu vărsaţi sânge! Azvârliti-l în această fântână din pustiu, dar nu ridicaţi mâna asupra lui!” – ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său.

Şi când a ajuns Iosif la fraţii săi, ei l-au dezbrăcat de veşmânt, de veşmântul cel împodobit pe care-l purta, şi l-au luat şi l-au azvârlit în fântână. Era o fântână goală, nu era apă în ea.

Apoi s-au aşezat să mănânce. Şi, ridicându-şi ochii, au privit şi, iată, o caravană de ismaeliţi venea din Galaad cu cămilele încărcate cu sacâz, balsam şi smirnă, în drum spre Egipt. Iuda le-a spus fraţilor săi: „La ce bun să-l ucidem pe fratele nostru şi să ascundem sângele lui? Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne ridicăm mâna asupra lui, căci este fratele nostru, carnea noastră.” Şi fraţii lui l-au ascultat.

Însă, trecând pe acolo nişte oameni, negustori din Madian, l-au scos pe Iosif din fântână şi l-au vândut ei ismaeliţilor pentru douăzeci de arginţi şi aceia l-au dus pe Iosif în Egipt.

Ruben s-a întors la fântână şi, iată, Iosif nu mai era în fântână!, şi si-a sfâşiat hainele. S-a întors la fraţii săi zicând: „Băiatul nu mai este; şi eu, eu încotro să mă duc?” Atunci au luat veşmântul lui Iosif, au înjunghiat un ţap şi au înmuiat veşmântul în sânge. Au luat veşmântul cel împodobit şi l-au adus tatălui lor, zicând: „Asta am găsit. Priveşte, rogu-te, este sau nu veşmântul fiului tău?” L-a privit şi a zis: „E veşmântul fiului meu! O fiară rea l-a mâncat! Da, Iosif a fost rupt în bucăţi.” Iacob si-a sfâşiat hainele, s-a încins cu saci şi l-a jelit pe fiul său multe zile. Toţi fiii şi toate fiicele lui au venit să-l mângâie, dar el nu voia să se mângâie şi spunea: „Jelindu-l pe fiul meu mă voi coborî în mormânt!” Şi l-a plâns tatăl său. (Geneză 37,1-35)

Iosif în casa lui Putifar

Aşadar, Iosif a fost dus în Egipt, unde l-a cumpărat Putifar, un dregător al faraonului – căpetenia gărzii, un egiptean -din mâna ismaeliţilor care îl aduseseră acolo. Domnul era cu Iosif şi el izbândea în toate şi stătea în casa stăpânului său egiptean. Stăpânul său a văzut că Domnul era cu el şi că în tot ce făcea Domnul îi dădea izbândă. Iosif a aflat bunăvoinţă în ochii aceluia; el l-a luat în slujba sa şi l-a pus supraveghetor peste casa sa şi i-a dat pe mână tot ce avea. Şi, de când l-a pus supraveghetor peste casa sa şi peste tot ce avea, Domnul a binecuvântat casa egipteanului de dragul lui Iosif, şi binecuvântarea Domnului era peste tot ce avea acela, peste casă şi peste ogor. El a lăsat tot ce avea pe mâna lui Iosif şi, avându-l pe el, nu mai ştia de nimic decât de pâinea pe care o mânca. Iar Iosif era frumos la statură şi plăcut la chip.

După aceste întâmplări, nevasta stăpânului a pus ochii pe Iosif şi i-a zis: „Culcă-te cu mine!” El a refuzat şi i-a spus nevestei stăpânului său: „Iată, avându-măpe mine, stăpânul meu nu ştie de nimic ce e în casă şi mi-a dat pe mână tot ce are. Nimeni nu este mai mare în această casă decât mine şi de la nimic nu m-a oprit decât de la tine, pentru că eşti nevasta lui. Cum să fac eu acest rău mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” Şi, deşi ea îi vorbea lui Iosif zi după zi, el nu i-a dat ascultare să se culce lângă ea ca să fie cu ea.

S-a întâmplat într-o anume zi ca el să intre în casă pentru a-şi îndeplini slujba, şi nu era nimeni înăuntru dintre cei ai casei. Ea l-a apucat de haină zicând: „Culcă-te cu mine!” El si-a lăsat haina în mâna ei, a fugit şi a ieşit afară. Când a văzut că el si-a lăsat haina în mâna ei şi a fugit afară, ea i-a strigat pe cei ai casei şi le-a zis: „Uitaţi-vă! Ne-a adus un evreu ca să-Şi bată joc de noi! A intrat peste mine ca să se culce cu mine,’iar eu am strigat cu glas mare şi el, auzind că mi-am ridicat glasul şi am strigat, şi-a lăsat haina lângă mine, a fugit şi a ieşit afară.” Şi i-a ţinut lângă ea haina până când a venit acasă stăpânul lui. Atunci i-a spus aceleaşi lucruri zicând: „Slujitorul evreu pe care ni l-ai adus a venit peste mine ca să-şi bată joc de mine. Iar când mi-am ridicat glasul şi am strigat, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.” Auzind stăpânul lui cuvintele pe care le grăia nevasta sa: „Astfel de lucruri a făcut slujitorul tău cu mine”, s-a aprins de mânie. Stăpânul lui Iosif l-a luat şi l-a aruncat în temniţă, în locul unde erau închişi întemniţaţii regelui.

Însă Domnul era cu Iosif: şi-a întins peste el milostivirea şi i-a dat să afle bunăvoinţă în ochii mai-marelui temniţei. Mai-marele temniţei i-a dat pe mâna lui Iosif pe toţi cei închişi în temniţă şi tot ce făceau ei acolo se făcea prin el. Mai-marele temniţei nu se îngrijea de nimic din cele date pe mâna lui Iosif, pentru că Domnul era cu el şi, în tot ce făcea, Domnul îi dădea izbândă. (Geneză 39, 1-23)

În temniţă, Iosif tâlcuieşte visele a doi foşti dregători

S-a întâmplat, după acestea, că paharnicul şi brutarul regelui Egiptului au greşit împotriva stăpânului lor, regele Egiptului. Faraonul s-a mâniat împotriva celor doi dregători, împotriva marelui paharnic şi a marelui brutar, şi i-a pus sub pază în casa căpeteniei gărzii, în temniţă, locul unde era ţinut Iosif. Căpetenia gărzii l-a rânduit pe Iosif pe lângă ei şi el îi slujea şi au rămas o vreme în temniţă. Amândoi au avut câte un vis noaptea, fiecare cu tâlcul lui – paharnicul şi brutarul regelui Egiptului, aflaţi în temniţă. Dimineaţa, Iosif s-a dus la ei şi, iată, erau morocănoşi. I-a întrebat pe dregătorii faraonului care erau cu el sub pază în casa stăpânului său: „De ce sunt feţele voastre posomorâte astăzi?” Ei i-au zis: „Am visat un vis şi nu are cine să-l tâlcuiască.” Iosif le-a spus: „Oare nu la Dumnezeu sunt tâlcuirile? Vă rog, povestiţi-mi-le!” Atunci marele paharnic i-a povestit lui Iosif visul zicându-i: „în visul meu se făcea că era în faţa mea un butuc de viţă şi pe butuc, trei mlădiţe şi, pe când înmugureau, s-au şi înălţat florile şi îndată s-au copt ciorchinii de struguri. Cupa faraonului era în mâna mea şi eu am luat strugurii şi i-am stors în cupa faraonului şi i-am dat cupa în mână faraonului.” Iosif i-a spus: „Acesta este tâlcul: Cele trei mlădiţe sunt trei zile. Peste trei zile, faraonul îţi va înălţa capul: te va face iarăşi ce ai fost şi-i vei da cupa în mână faraonului după rânduiala dinainte, când erai paharnicul lui. Dar să-ţi aduci aminte de mine când vei da de bine şi să-mi arăţi, rogu-te, bunătate: să-i spui de mine faraonului şi să mă scoţi din casa aceasta. Căci am fost răpit din ţara evreilor şi nici aici nu am făcut nimic ca să mă arunce în groapă.”

Şi, văzând marele brutar că i-a tâlcuit de bine aceluia, i-a spus lui Iosif: „Şi eu am visat un vis şi, iată, aveam pe cap trei coşuri de prăjituri. În coşul de deasupra erau din toate cele pe care le mănâncă faraonul făcute de brutar, iar păsările le mâncau din coşul de pe capul meu.” Iosif i-a răspuns zicând: „Acesta e tâlcul: Cele trei coşuri sunt trei zile. Peste trei zile faraonul îţi va înălţa capul: te va spânzura de un copac şi păsările vor mânca din carnea ta.”

A treia zi era ziua de naştere a faraonului şi el a făcut un ospăţ pentru toţi slujitorii săi. Atunci el a înălţat capul marelui paharnic şi capul marelui brutar în mijlocul slujitorilor săi. Şi l-a pus pe marele paharnic în dregătoria lui şi acesta i-a dat cupa în mână faraonului, iar pe marele brutar l-a spânzurat, după cum le tâlcuise Iosif. însă marele paharnic nu şi-a amintit de Iosif, ci a uitat de el! (Geneză 40,1-23)

Iosif tâlcuieşte visele faraonului

La capătul a doi ani de zile, faraonul a avut un vis: se făcea că stătea lângă Nil. Şi, iată, din Nil urcau şapte vaci frumoase la înfăţişare şi grase la trup şi păşteau în trestii. Şi, iată, alte şapte vaci au urcat în urma lor din Nil, urâte la înfăţişare şi slabe la trup, şi au stat lângă celelalte vaci pe malul râului. Iar vacile cele urâte la înfăţişare şi slabe la trup le-au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la înfăţişare şi zdravene. Atunci faraonul s-a trezit. Apoi a adormit şi a visat a doua oară şi, iată şapte spice se ridicau dintr-o singură tulpină, zdravene şi arătoase. Şi, iată, şapte spice slabe şi pălite de vântul de la Răsărit au crescut în urma lor. Şi spicele cele slabe le-au înghiţit pe cele şapte spice zdravene şi pline. Faraonul s-a trezit şi, iată, fusese un vis.

Dimineaţa, cu duhul tulburat, a trimis să-i cheme pe toţi vracii şi pe toţi înţelepţii Egiptului şi faraonul le-a istorisit visul său, dar nu a putut nimeni să i-l tâlcuiască faraonului. Atunci marele paharnic i-a grăit faraonului zicând: „Astăzi îmi aduc aminte de păcatele mele: faraonul s-a mâniat pe slujitorii săi şi ne-a aruncat în temniţă în casa căpeteniei gărzii, pe mine şi pe marele brutar. Am visat amândoi câte un vis noaptea, eu şi el, fiecare vis cu tâlcuirea lui. Şi era acolo cu noi un tânăr evreu, slujitor al căpeteniei gărzii, şi noi i-am istorisit visele, iar el ni le-a tâlcuit – fiecăruia i-a tâlcuit visul. Şi aşa cum ne-a tâlcuit, aşa a fost: eu am ajuns iarăşi ce fusesem, iar acela a fost spânzurat.”

Faraonul a trimis să-l cheme pe Iosif. L-au adus repede din temniţă; el s-a bărbierit, şi-a schimbat hainele şi s-a dus la faraon. Faraonul i-a spus lui Iosif: „Un vis am visat şi nu poate nimeni să-l tâlcuiască şi eu am auzit despre tine că, atunci când auzi un vis, îl şi tâlcuieşti.” Iosif i-a răspuns faraonului: „Nu eu! Ci Dumnezeu va răspunde, spre binele faraonului.”

Şi faraonul i-a grăit lui Iosif: „în visul meu, se făcea că stăteam pe malul Nilului şi, iată, din râu au ieşit şapte vaci zdravene la trup şi frumoase la înfăţişare şi păşteau în trestii. Şi iată, alte şapte vaci au ieşit în urma lor, slabe şi foarte urâte la înfăţişare şi pricăjite la trup, cum nu mai văzusem în toată ţara Egiptului atât de urâte. Vacile cele pricăjite şi urâte le-au mâncat pe cele şapte vaci zdravene dintâi. Le-au înghiţit şi nu se cunoştea că le-au intrat în pântece şi erau urâte la înfăţişare ca la început. Atunci m-am trezit. Şi am mai avut un vis: erau şapte spice pe o singură tulpină, pline şi arătoase. Şi, iată, şapte spice uscate, slabe, pălite de vântul de Răsărit, au crescut în urma lor, şi spicele slabe le-au înghiţit pe cele şapte spice arătoase. Le-am spus vracilor, dar nimeni nu mi-a spus tâlcul lor.”

Iosif i-a zis atunci faraonului: „Visul faraonului este unul singur: Dumnezeu i-a spus faraonului ceea ce va face. Cele şapte vaci arătoase sunt şapte ani, iar cele şapte spice arătoase sunt şapte ani: este unul şi acelaşi vis. Iar cele şapte vaci slabe şi urâte care au ieşit în urma lor sunt şapte ani. Şi cele şapte spice slabe, pălite de vântul de Răsărit, vor fi şapte ani de foamete. Acesta este cuvântul pe care l-am grăit faraonului, Dumnezeu i-a arătat faraonului ceea ce va face. Iată, vin şapte ani de belşug mare în toată ţara Egiptului. Şi se vor ridica după ei şapte ani de foamete, şi va fi dat uitării tot belşugul din ţara Egiptului, şi foametea va istovi ţara. Nu se va mai şti de belşug în ţară din pricina foametei aceleia ce va urma, căci va fi foarte apăsătoare. Iar faptul că s-a repetat de două ori visul faraonului înseamnă că lucrul este statornicit de Dumnezeu şi Dumnezeu se grăbeşte să-l împlinească. Iar acum, să afle faraonul un om chibzuit şi înţelept şi să-l pună peste ţara Egiptului. Să facă aşa faraonul: să pună supraveghetori peste ţară şi să ia a cincea parte din rodul pământului Egiptului în cei şapte ani de belşug. Ei să adune toată mâncarea din aceşti şapte ani buni care vin şi să depoziteze grânele sub mâna faraonului, provizii în cetăţi, şi să le păzească. Mâncarea să fie în depozit pentru ţară, pentru cei şapte ani de foamete care vin asupra ţării Egiptului, şi ţara nu va pieri de foamete.”

Cuvântul i-a plăcut faraonului şi tuturor slujitorilor săi. şi faraonul le-a spus slujitorilor săi: „Oare vom mai găsi un om ca acesta, în care să fie duhul lui Dumnezeu?” Şi i-a zis faraonul lui Iosif: „De vreme ce Dumnezeu ţi-a arătat toate acestea, nimeni nu este atât de chibzuit şi de înţelept ca tine. Tu vei fi peste casa mea şi tot poporul meu se va călăuzi după spusele tale. Numai tronul va fi mai mare decât tine.” Faraonul i-a mai spus lui Iosif: „Vezi, te-am pus peste toată ţara Egiptului.” Şi faraonul şi-a scos de pe mână inelul cu pecete şi l-a pus pe mâna lui Iosif, şi l-a îmbrăcat în veşmânt de in, şi i-a pus lanţul de aur la gât. L-a urcat în al doilea car după al său şi se striga în faţa lui: „Abrek!” Şi l-a pus peste toată ţara Egiptului. Şi faraonul i-a zis lui Iosif: „Eu sunt faraonul, dar fără îngăduinţa ta nimeni nu-şi va ridica mâna sau piciorul în toată ţara Egiptului.” Şi faraonul i-a pus lui Iosif numele Ţafnat-Paneah2. Şi i-a dat-o de nevastă pe Asnat, fiica lui Potifera, preotul din On. Iosif a pornit prin toată ţara Egiptului.

Iosif avea treizeci de ani când s-a înfăţişat faraonului, regele Egiptului; şi a plecat Iosif din faţa faraonului şi a străbătut toată ţara Egiptului. Şi, în cei şapte ani de belşug, a adus pământul rod din plin. Atunci el a adunat toată mâncarea din cei şapte ani care au fost în ţara Egiptului şi a pus mâncare în cetăţi, punând în fiecare cetate mâncare din ţarinile care erau împrejurul ei. Şi a adunat Iosif grâne foarte multe, ca nisipul mării, până când nu l-a mai socotit, căci nu se putea socoti.

Înainte să vină anul foametei, lui Iosif i s-au născut doi fii, pe care i i-a dăruit Asnat, fiica lui Potifera, preotul din On. Iosif i-a pus primului născut numele de Manase, căci zicea el: „Domnul m-a făcut să uit de tot necazul meu şi de toată casa tatălui meu.” Iar celui de-al doilea i-a pus numele Efraim, căci zicea el: „Dumnezeu m-a făcut rodnic în ţara întristării mele.”

S-au terminat cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum spusese Iosif. Şi era foamete în toate ţările, dar în toată ţara Egiptului era pâine.

Când foametea a cuprins toată ţara Egiptului, poporul a strigat către faraon după pâine, iar faraon le-a spus tuturor egiptenilor: „Mergeţi la Iosif, şi ceea ce vă va spune, faceţi!” Era foamete pe toată faţa pământului şi Iosif a deschis toate magaziile şi a vândut bucate egiptenilor, fiindcă foametea se înteţise în ţara Egiptului. Şi de pe tot pământul oamenii au venit în Egipt să cumpere bucate de la Iosif, căci foametea se înteţise pe tot pământul. (Geneză 41,1-57)

Cele mai frumoase povestiri din Biblie,  traduse  din ebraică, aramaică şi greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here