Patriarhii- Iacob

0
112

iacobNaşterea gemenilor

Eroul, care în tinereţe e nevoit să fugă în lume pentru a-şi salva viaţa, după multe peripeţii se întoarce în final acasă glorios şi bogat. Nu este neapărat un model etic: uneori faptele sale sunt discutabile, chiar dacă de fiecare dată au o anume îndreptăţire. Dar se va bucura de mai multe teofanii pline de sens. Şi prin el planul divin merge înainte: cum se spune, Dumnezeu scrie drept şi peste liniile strâmbe ale oamenilor!

Isaac era de patruzeci de ani când a luat-o de nevastă pe Rebeca, fiica lui Betuel, arameul din Paddan-Aram, sora lui Laban arameul. Isac s-a rugat Domnului pentru nevasta sa, căci era stearpă, şi Domnul i-a ascultat ruga: Rebeca, nevasta lui, a zămislit. Fiii se băteau în sânul ei şi ea a zis: „Dacă-i pe-aşa, la ce bun?” Şi s-a dus să-l întrebe pe Domnul. Iar Domnul i-a spus:

„Două neamuri sunt în pântecele tău şi două popoare din lăuntrul tău se vor despărţi: un popor va fi mai puternic decât celălalt popor şi cel mare îl va sluji pe mezin.”

S-au împlinit zilele ei ca să nască şi, iată, avea gemeni în pântece. A ieşit cel dintâi, roşcat, păros peste tot, şi i-au pus numele Esau. Iar în urmă-i a ieşit fratele său, prinzându-l cu mâna de călcâi  pe Esau, şi i-a pus numele Iacob; Isac avea şaizeci de ani când s-au născut ei.

Băieţii s-au făcut mari: Esau era un vânător iscusit, om al câmpiei, iar Iacob era om paşnic, stând prin corturi. Isac îl iubea pe Esau, căci îi plăcea vânatul, iar Rebeca îl iubea pe Iacob.

Odată, Iacob a gătit o fiertură, iar Esau a venit de pe câmp şi era lihnit. Esau a zis către Iacob: „Dă-mi să îmbuc din aia roşie, din aia roşie, căci sunt lihnit!” De aceea i s-a spus Edom . Iacob a spus: „Vinde-mi astăzi dreptul tău de întâi născut! ” Atunci Esau i-a spus: „Iată, eu trag să mor: la ce-mi foloseşte dreptul de întâi născut?” Iacob i-a zis atunci: „Jură-mi astăzi!” Şi el i-a jurat: i-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacob. Atunci Iacob i-a dat lui Esau pâine şi fiertură de linte şi el a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat şi a plecat. Astfel Esau a dispreţuit dreptul de întâi născut. (Geneză 25, 20-34)

Când Isaac a îmbătrânit si i s-au înceţoşat ochii încât nu mai putea vedea, l-a chemat pe Esau, fiul său cel mare, şi i-a spus: „Fiule!” şi el i-a răspuns: „Iată-mă!” I-a spus: „Iată, eu sunt bătrân şi nu ştiu ziua în care am să mor. Ia-ţi, deci, uneltele, tolba şi arcul, ieşi în câmp şi adu-mi nişte vânat; fă-mi mâncăruri gustoase, cum îmi plac mie, şi adu-mi-le să le mănânc, ca să te binecuvântez înainte să mor.”

Rebeca însă a auzit cuvântul lui Isaac către Esau, fiul său. Esau a plecat la câmp ca să vâneze şi să aducă vânat. Iar Rebeca i-a spus fiului ei Iacob: „Iată, l-am auzit pe tatăl tău zicându-i fratelui tău Esau: «Adu-mi vânat şi fă-mi mâncăruri gustoase şi voi mânca şi te voi binecuvânta în faţa Domnului, înainte să mor.» Iar acum, fiule, ascultă-mă cu privire la ce îţi poruncesc: du-te la turmă şi adu-mi de acolo doi iezi frumoşi şi voi face din ei mâncăruri gustoase pentru tatăl tău, aşa cum îi plac lui. Le vei duce apoi tatălui tău să le mănânce, ca să te binecuvânteze înainte să moară.” Iacob i-a spus mamei sale, Rebeca: „Uite, fratele meu Esau este păros, iar eu am pielea netedă. Poate că mă va pipăi tata şi va socoti că-mi bat joc de el şi voi aduce asupra mea blestem, şi nu binecuvântare.” Mama lui însă i-a spus: „Asupra mea să cadă blestemul tău, fiule! Ascultă-mă numai şi du-te să-mi aduci.” El s-a dus să-i ia şi i-a adus mamei sale, iar mama sa a făcut mâncăruri gustoase, cum îi plăceau tatălui său. Şi a luat Rebeca cele mai frumoase vesminte ale lui Esau, fiul său cel mare, pe care le avea în casă, şi l-a îmbrăcat cu ele pe Iacob, fiul său cel mic; şi cu piei de ied i-a îmbrăcat mâinile şi părţile goale ale gâtului. Şi a pus mâncarea şi pâinea pe care le făcuse în mâna fiului său Iacob.

El a intrat la tatăl său şi i-a zis: „Tată!”, iar el a zis: „Iată-mă! Cine eşti tu, fiule?” Iacob i-a zis tatălui său: „Sunt Esau, întâiul tău născut. Am făcut aşa cum mi-ai spus; scoală-te, şezi şi mănâncă din vânat, rogu-te, ca să mă binecuvântezi.”

Isaac i-a spus fiului său: „Cum de l-ai găsit atât de repede, fiule?” El a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.” Atunci Isaac i-a zis lui Iacob: „Apropie-te să te pipăi, fiule, ca să văd dacă tu eşti Esau, fiul meu, sau nu.” Iacob s-a apropiat de Isac, tatăl său, şi acesta l-a pipăit şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacob, însă mâinile sunt mâinile lui Esau.” Şi nu l-a recunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase ca mâinile lui Esau, fratele lui, şi l-a binecuvântat. Şi i-a zis: „Tu esti fiul meu Esau?” El a răspuns: „Eu sunt.” Atunci i-a zis: „Adu-mi să mănânc din vânat, fiule, ca să te binecuvânteze sufletul meu!” Şi i-a adus şi el a mâncat, apoi i-a dat vin şi a băut. Şi i-a zis tatăl său, Isaac: „Apropie-te şi sărută-mă, fiule!” El s-a apropiat şi l-a sărutat şi Isac a simţit mirosul veşmintelor şi l-a binecuvântat zicând:

„Iată, mirosul fiului meu e ca mirosul unui camp pe care l-a binecuvântat Domnul! Să-ţi dea Dumnezeu din roua cerului şi din grăsimea pământului grâne multe şi vin! Să-ţi slujească popoare şi să se plece înaintea ta neamuri! Să fii mai mare peste fraţii tăi şi să se plece înaintea ta fiii mamei tale! Cine te blestemă să fie blestemat, iar cine te binecuvântează să fie binecuvântat!”

După ce a sfârşit Isaac să-l binecuvânteze pe Iacob şi Iacob tocmai ieşise din faţa lui Isaac, tatăl său, Esau, fratele său, a venit de la vânătoare. A făcut şi el mâncăruri gustoase, le-a adus tatălui său şi i-a spus: „Să se scoale tatăl meu şi să mănânce din vânatul fiului său, ca să mă binecuvânteze sufletul tău!” Isaac, tatăl său, i-a spus: „Cine eşti tu?” El a zis: „Sunt fiul tău întâi născut, Esau.”

Isaac a fost cuprins de tremur cumplit şi a zis: „Atunci cine este acela care a prins vânat şi mi l-a adus şi eu am mâncat din tot înainte să vii tu şi eu l-am binecuvântat şi binecuvântat va fi?” Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos un strigăt mare, s-a amărât din cale-afară şi i-a spus tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” Acesta a răspuns: „Fratele tău a venit cu viclenie şi ţi-a luat binecu-vântarea.” A zis: „Oare pentru că numele lui se cheamă Iacob m-a înşelat  el de două ori? Mi-a luat dreptul de întâi născut, iar acum mi-a luat binecuvântarea!” Şi a mai zis: „Oare nu ai păstrat şi pentru mine o binecuvântare?” I-a răspuns Isac lui Esau zicându-i: „Iată, l-am pus mai-mare peste tine şi pe toate rudele sale  i le-am dat ca slujitori şi l-am sprijinit cu grâu şi cu must: ce să fac aşadar pentru tine, fiule?” Esau i-a spus tatălui său: „Oare o singură binecuvântare ai, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glas şi a plâns. Atunci Isac, tatăl său, i-a răspuns:

„Iată, departe de grăsimea pământului va fi sălăşluirea ta şi departe de roua cerurilor de sus; din sabia ta vei trăi şi îl vei sluji pe fratele tău, dar, când vei umbla hoinar, vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău.”

Esau i-a purtat duşmănie lui Iacob pentru binecuvântarea pe care o primise de la tatăl lui şi Esau şi-a zis în sinea sa: ,Aproape sunt zilele de bocet pentru tatăl meu, şi-l voi ucide pe fratele meu Iacob.” Rebecăi i s-au vestit cuvintele fiului ei cel mare, Esau, şi ea a trimis să-l cheme pe Iacob, fiul ei cel mic, şi i-a spus: „Iată, Esau, fratele tău, se mângâie cu gândul că te va ucide. Şi acum, fiule, ascultă de glasul meu: scoală-te şi fugi la Laban, fratele meu, în Haran, şi stai cu el o vreme, până când se va potoli furia fratelui tău. Când se va potoli mânia fratelui tău împotriva ta şi va uita ce i-ai făcut, voi trimite şi te voi lua de acolo. De ce să rămân lipsită de voi amândoi într-o singură zi?” (Geneză 27,1-45)

Călătoria şi visul lui Iacob

„Scara lui Iacob” a prilejuit numeroase reprezentări plastice. Este un mare simbol de speranţă: chiar dacă omul a fost alungat din rai, legătura cu Dumnezeu dăinuie.

Rebeca i-a spus lui Isaac: „Sunt sătulă de viaţă, din pricina fiicelor lui Het: dacă Iacob îsi ia nevastă dintre fiicele lui Het, ca cele din ţara asta, de ce să mai trăiesc?”

Isaac l-a chemat pe Iacob, l-a binecuvântat şi i-a poruncit zicând: „Să nu-ţi iei nevastă dintre fiicele Canaanului. Scoală-te şi porneşte spre Paddan-Aram, spre casa lui Betuel, tatăl mamei tale, si ia-ti de acolo nevastă dintre fiicele lui Laban, fratele mamei tale, iar Dumnezeu cel atotputernic să te binecuvânteze, să te facă rodnic şi să te înmulţească, aşa încât să ajungi o adunare de popoare. Şi să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam, ţie şi seminţiei tale, ca să stăpâneşti pământul pe care locuieşti acum şi pe care i l-a dat Dumnezeu lui Avraam.”

A ieşit Iacob din Beerşeba şi a pornit spre Haran. Şi a ajuns într-un loc şi a rămas acolo peste noapte, pentru că soarele apusese. A luat o piatră din locul acela, şi-a pus-o căpătâi şi s-a culcat acolo. Şi a avut un vis: iată, o scară sprijinită pe pământ şi care atingea cu vârful ei cerul şi, iată, îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea. Şi, iată, Domnul stătea deasupra ei şi a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, părintele tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care esti culcat ti-l voi da tie si seminţiei tale; si va fi seminţia ta ca pulberea pământului şi te vei revărsa înspre apus şi înspre răsărit, înspre miazănoapte şi înspre miazăzi, şi se vor binecuvânta prin tine şi prin seminţia ta toate familiile pământului. Iată, Eu sunt cu tine şi te voi ocroti oriunde vei merge, şi te voi aduce înapoi pe pământul acesta, şi nu te voi părăsi până ce nu voi face ceea ce ţi-am grăit.” Iacob s-a trezit din somn şi a zis: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu nu ştiam!” Şi s-a înspăimântat şi a zis: „Cât de înfricoşător este locul acesta! Nu este altceva decât casa lui Dumnezeu şi aceasta este poarta cerurilor!”

Iacob s-a sculat de dimineaţă şi a luat piatra pe care şi-o pusese căpătâi şi a aşezat-o ca stâlp, şi a vărsat untdelemn peste vârful ei. Şi a numit locul acela Betel1, dar înainte numele cetăţii era Luz. Şi a făcut Iacob o făgăduinţă, zicând: „Dacă Domnul Dumnezeu va fi cu mine şi mă va ocroti pe calea aceasta pe care merg şi îmi va da pâine să mănânc şi veşminte să mă îmbrac şi mă voi întoarce cu pace la casa tatălui meu, Domnul îmi va fi mie Dumnezeu, iar piatra aceasta pe care am aşezat-o ca stâlp va fi casa lui Dumnezeu. Şi din tot ce îmi vei da îţi voi da negreşit zeciuială.” (Geneză 27, 46; 28,1-4,10-22)

Întâlnirea lui Iacob cu Rahela

Fântâna: locul marilor întâlniri, în Biblie şi, pe alocuri, până în zilele noastre! Scena aminteşte de peţitul Rebecâi, dar de această dată Iacob, străinul, este cel care adapă oile fetei.

Iacob s-a aşternut la drum şi a mers spre ţara fiilor Răsă-ritului. A privit şi, iată, era o fântână în câmp şi acolo trei turme de oi stăteau culcate lângă ea, căci din fântâna aceea se adăpau turmele, dar piatra de pe gura fântânii era mare. Acolo se adunau toate turmele şi oamenii rostogoleau piatra de pe gura fântânii şi adăpau oile, apoi puneau la loc piatra pe gura fântânii. Iacob le-a spus: „Fraţilor, de unde sunteţi?” Ei au zis: „Suntem din Haran.” El i-a întrebat: „îl cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” Ei au răspuns: „îl cunoaştem.” El i-a întrebat: „E sănătos?” Ei au zis: „Sănătos. Şi, iată, Rahela, fiica lui, vine cu oile.” Atunci el a spus: „Iată, e încă plină zi, nu e timpul de adunat turmele. Adăpaţi oile şi mergeţi să le paşteţi!” Ei au zis: „Nu putem până ce nu se adună toate turmele şi oamenii rostogolesc piatra de pe gura fântânii. Atunci adăpăm turmele.” Pe când încă vorbea cu ei, Rahela a venit cu oile tatălui ei, căci era păstoriţă. Când Iacob a văzut-o pe Rahela, fiica lui Laban, fratele mamei lui, şi turma lui Laban, fratele mamei lui, s-a apropiat Iacob şi a rostogolit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat oile lui Laban, fratele mamei lui. Iacob a sărutat-o pe Rahela, apoi a ridicat glas şi a plâns. Şi Iacob i-a povestit Rahelei că el este rudă cu tatăl ei şi că este fiul Rebecăi; ea a alergat şi i-a povestit tatălui ei. Când a auzit Laban vestea despre Iacob, fiul surorii sale, i-a alergat în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi l-a adus în casa lui şi el i-a istorisit lui Laban tot ce se petrecuse. Laban i-a spus: „Da, tu eşti din osul meu şi din carnea mea!” Şi Iacob a rămas la el o lună de zile. (Geneză 29,1-14)

Iacob slugă la Laban

Laban i-a zis lui Iacob: „Oare pentru că-mi eşti rudă îmi vei sluji pe degeaba? Spune-mi care să-ţi fie simbria.” Laban avea două fiice: numele celei mari era Lea, iar numele celei mici, Rahela. Lea avea ochi blânzi1, dar Rahela era frumoasă la statură şi frumoasă la chip. Iacob s-a îndrăgostit de Rahela şi i-a spus: „Te voi sluji şapte ani pentru Rahela, fiica ta cea mică.” Laban a spus: „Mai bine să ţi-o dau ţie decât să i-o dau altui bărbat. Rămâi la mine!”

Iacob a slujit pentru Rahela şapte ani şi aceştia i s-au părut doar zile, pentru că o iubea. Şi a zis Iacob: „Dă-mi nevasta, căci s-au împlinit zilele, ca să intru la ea!” Laban i-a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ. Iar când s-a făcut seară, Laban a luat-o pe fiica sa Lea, i-a adus-o lui Iacob, şi el a intrat la ea. Laban i-a dat-o fiicei sale Lea ca slujnică pe Zilpa, slujnica lui. S-a făcut dimineaţă şi, iată, era Lea!1 El i-a zis lui Laban: „De ce mi-ai făcut aceasta? Oare nu pentru Rahela am slujit la tine? Pentru ce m-ai înşelat?” Laban a spus: „Nu se face pe la noi să o dăm pe cea mică înaintea celei întâi născute. împlineşte-i acesteia cele şapte zile de nuntă şi ţi-o voi da şi pe cealaltă pentru munca pe care o vei mai face la mine încă şapte ani.” Iacob a făcut aşa: i-a împlinit săptămâna de nuntă şi Laban i-a dat-o pe fiica sa Rahela de nevastă. Laban i-a dat-o fiicei sale Rahela ca slujnică pe Bilha, slujnica lui. Iacob a intrat şi la Rahela; el o iubea pe Rahela mai mult decât pe Lea şi i-a slujit lui Laban încă şapte ani. (Geneză 29,15-30)

Cum s-a îmbogăţit Iacob

Când Rahela l-a născut pe Iosif, Iacob i-a spus lui Laban: „Dă-mi drumul să mă duc la mine, în ţara mea! Dă-mi nevestele şi copiii pentru care ţi-am slujit şi lasă-mă să plec, fiindcă tu ştii cum te-am slujit!” Laban i-a zis: „Dacă am aflat trecere în ochii tăi, mai rămâi, rogu-te, căci mi s-a arătat că Domnul m-a binecuvântat de dragul tău. Hotărăşte-ţi simbria şi ţi-o voi da.” Iacob i-a zis: „Tu ştii cum te-am slujit şi cum au ajuns turmele tale datorită mie. Căci puţinul pe care l-ai avut înainte să vin eu a sporit mult şi Domnul te-a binecuvântat de la venirea mea, iar acum, când să mai fac şi eu ceva pentru casa mea?” Laban a zis: „Ce să-ţi dau?” Şi Iacob i-a răspuns: „Nu-mi da nimic; dacă faci ce te rog, mă voi întoarce să-ţi pasc şi să-ţi păzesc oile. Voi trece astăzi prin toată turma ta şi voi da deoparte orice oaie seină sau tărcată si orice miel negru şi orice capră tărcată sau seină şi vor fi simbria mea. Iată cum se va dovedi cinstea mea când vei veni să-mi vezi simbria: tot ce nu va fi sein sau tărcat între capre şi negru printre miei se va socoti că l-am furat.” Laban a zis: „Bine, fie după vorba ta!” în ziua aceea [Laban] a dat deoparte ţapii bălţaţi şi tărcaţi şi toate caprele seine şi tărcate, tot ce avea ceva alb şi toţi mieii negri şi i-a dat în seama fiilor săi. Laban a pus cale de trei zile între el şi Iacob, iar Iacob păştea celelalte oi ale lui Laban. Iacob şi-a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan şi a tăiat fâşii din coaja lor lăsând dungi albe pe nuiele. Apoi a aşezat nuielele pe care le cojise în jgheaburile de adăpat unde veneau oile să bea. Şi, pentru că se împerecheau când veneau să bea, oile s-au împerecheat peste nuiele şi au fătat miei seini, bălţaţi şi tărcaţi. Şi a împărţit Iacob mieii şi a pus oile cu faţa spre ceea ce era sein şi negru între oile lui Laban şi a pus turmele deoparte şi nu le-a pus împreună cu oile lui Laban. Şi ori de câte ori se împerecheau oi voinice, Iacob punea nuielele în faţa oilor în adăpători, ca să se împerecheze la nuiele. Iar la oile slabe nu le punea şi cele slabe erau ale lui Laban, iar cele voinice, ale lui Iacob. Şi omul s-a îmbogăţit foarte tare şi avea oi multe, slujnice şi slujitori şi cămile şi măgari. (Geneză 30, 25-43)

Lupta cu cel necunoscut

Având poate ca punct de plecare un vechi mit canaanean, acest episod biblic are multe aspecte misterioase. Cu cine se luptă Iacob: cu „un om”, cu „cineva, cu „Dumnezeu”? Cine iese biruitor? Iacob este rănit, dar dobândeşte binecuvântarea! înfruntarea omului cu Dumnezeu a fost interpretată de comentatori, încă din vechime, şi în cheie spirituală, ca o imagine a rugăciunii. Prin schimbarea numelui Dumnezeu îl arată pe lacob-Israel ca părintele eponim al poporului ales. De fapt Biblia va folosi în continuare ambele nume, cu unele diferenţe sau nuanţe de sens în funcţie de context. In mentalitatea timpului, cel care cunoaşte numele adevărat al cuiva are putere asupra lui: Dumnezeu nu îşi va dezvălui numele personal decât mai târziu, lui Moise (Exod 3). Episodul care va fi cunoscut ulterior ca „lupta cu îngerul” a dat naştere unor importante opere plastice şi literare.

În noaptea aceea, Iacob s-a sculat şi le-a luat pe cele două femei ale sale şi pe cele două slujnice şi pe cei unsprezece copii ai săi şi a trecut Iabocul prin vad. I-a luat şi i-a pus să treacă râul pe ei împreună cu tot ce avea. Iacob a rămas singur şi cineva  s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Când acela a văzut că nu-l biruieşte, l-a atins la încheietura coapsei şi i-a vătămat lui Iacob încheietura coapsei pe când se lupta cu el. Apoi a zis: „Lasă-mă să plec, căci s-au ridicat zorile!” Dar Iacob a spus: „Nu te voi lăsa să pleci până ce nu mă vei binecuvânta.” Acela i-a zis: „Care ţi-e numele?” El a răspuns: „Iacob.” Şi i-a zis: „Nu te vei mai numi Iacob, ci Israel , căci ai ţinut piept lui Dumnezeu şi oamenilor şi ai biruit!” Atunci Iacob l-a întrebat: „Dezvăluie-mi, te rog, numele tău!” Iar acela a zis: „De ce întrebi de numele meu?” Şi l-a binecuvântat acolo. De aceea Iacob a numit locul acela Peniel , căci zicea el: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi am rămas viu!” (Geneză 32, 23-31)

 Întâlnirea cu Esau

După mulţi ani (cel puţin 14!), Iacob se află pe drumul de întoarcere acasă, împărţit între teama de o posibilă răzbunare a fratelui său şi încrederea în cuvântul lui Dumnezeu.

Iacob a trimis soli înaintea fratelui său, Esau, în ţinutul Seir, în câmpia Edomului, şi le-a poruncit zicând: „Aşa să-i spuneţi stăpânului meu Esau: «Aşa a spus slujitorul tău Iacob: am locuit la Laban şi am zăbovit până acum. Am boi şi măgari, turme, slujitori şi slujitoare, şi am trimis să i se dea de veste stăpânului meu ca să aflu bunăvoinţă în ochii tăi.»” Solii s-au întors la Iacob zicând: „Am mers la fratele tău, Esau, şi vine şi el în întâmpinarea ta, şi patru sute de bărbaţi cu el.” Iacob s-a speriat foarte tare şi s-a umplut de groază; a împărţit poporul care era cu el şi turma şi cireada şi cămilele în două tabere şi a zis: „Dacă vine Esau la tabăra dintâi şi o loveşte, va scăpa cealaltă tabără.” Şi a zis Iacob: „Dumnezeule al părintelui meu Avraam si Dumnezeule al tatălui meu Isac, Doamne, care mi-ai spus: «întoarce-te în ţara ta, în locul unde te-ai născut, şi-ţi voi face bine», eu nu sunt vrednic de toată bunăvoinţa şi de toată fidelitatea pe care ai arătat-o slujitorului tău, căci numai cu toiagul meu am trecut Ior-danul acesta şi acum am ajuns cu două tabere. Izbăveşte-mă, rogu-te, din mâna fratelui meu, din mâna lui Esau, căci mă tem de el ca nu cumva să vină şi să mă lovească pe mine, si mamele, şi copiii! Dar Tu ai zis: «îţi voi face mult bine şi voi face seminţia ta precum nisipul mării, pe care nu-l poate număra nimeni, de mult ce este.»” Iacob a petrecut noaptea acolo.

Iacob şi-a ridicat ochii şi a privit şi, iată, venea Esau, şi îm-preună cu el patru sute de bărbaţi; atunci şi-a împărţit copiii între Lea, Rahela şi cele două slujnice. Le-a pus pe slujnice şi pe copiii lor în frunte, pe Lea şi pe copiii ei în spatele lor, iar pe Rahela şi pe Iosif în spatele acelora. El a trecut în faţa lor şi s-a plecat până la pământ de şapte ori până s-a apropiat de fratele său. Esau i-a alergat în întâmpinare, l-a îmbrăţişat, s-a aruncat de grumazul lui şi l-a sărutat şi amândoi au plâns. Esau şi-a ridicat ochii şi a văzut femeile şi copiii şi a spus: „Cine sunt aceştia pentru tine?” şi Iacob a zis: „Copiii cu care l-a miluit Dumnezeu pe slujitorul tău.” Slujnicele s-au apropiat cu copiii lor şi i s-au plecat. S-a apropiat şi Lea cu copiii ei şi i s-au plecat, iar la urmă s-au apropiat Iosif şi Rahela şi i s-au plecat. Esau a zis: „Ce e cu toată tabăra asta cu care m-am întâlnit?” Iacob a spus: „Ca să găsesc bunăvoinţă în ochii stăpânului meu.” Esau i-a zis: „Eu am multe, frate, păs-trează-ţi ce este al tău!” Iacob a spus: „Nu, te rog, dacă am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, primeşte darul din mâna mea, pentru că am văzut faţa ta cum ai vedea faţa lui Dumnezeu şi tu m-ai întâmpinat cu bunăvoinţă. Primeşte, rogu-te, darul pe care ţi l-am adus, căci Dumnezeu s-a îndurat de mine şi am de toate.” L-a înduplecat şi el a primit. (Geneză 32, 4-14*; 33,1-11)

Făgăduinţa de la Betel; Moartea Rahelei

Dumnezeu i s-a arătat iarăşi lui Iacob la întoarcerea lui din Paddan-Aram şi l-a binecuvântat. Şi i-a spus Dumnezeu: „Numele tău este Iacob, dar nu se va mai chema Iacob, ci Israel va fi numele tău”; şi i-a pus numele Israel. Şi i-a spus Dumnezeu: „Eu sunt Dumnezeul atotputernic: fii rodnic, înmulteste-te! Un neam si adunare de neamuri vor fi din tine, regi vor ieşi din coapsele tale. Iar ţara pe care le-am dat-o lui Avraam şi lui Isac ţi-o dau ţie, şi urmaşilor tăi după tine le voi da tara.” Dumnezeu s-a înălţat de la el în locul în care îi grăise. Iacob a ridicat o stelă în locul unde îi grăise, o stelă de piatră, şi a adus pe ea o libaţie şi a turnat pe ea untdelemn. Iacob a numit Betel1 locul în care îi grăise Dumnezeu.

Au pornit din Betel şi mai era ceva drum până să ajungă la Efrata, când Rahela a născut, iar naşterea a fost grea. Când se chinuia să nască, moaşa i-a zis: „Nu te teme, că mai ai un fiu!” Şi, pe când îşi dădea ea sufletul, căci trăgea să moară, i-a pus numele Benoni1, dar tatăl lui l-a chemat Beniamin. Rahela a murit şi a fost înmormântată pe drumul către Efrata, la Betleem. Iacob a ridicat o stelă pe mormântul ei: aceasta e „stela mormântului Rahelei” până astăzi.  (Geneză 35, 9-20)

Cele mai frumoase povestiri din Biblie,  traduse  din ebraică, aramaică şi greacă veche de Monica Broşteanu şi Francisca Băltăceanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here