Patima desfrânării

0
489
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

patimaVecină cu patima lăcomiei pântecelui este patima desfrânării, patima curviei, ceea ce ţine de sexualitate. Patima aceasta devine patimă prin abuz. Adică ea are un temei în existenţa umană – aşa cum are temei şi lăcomia pântecelui nu ca patimă, ci ca punct de plecare – şi anume în apetitul sexual, care are rostul de a-l angaja pe om la procreere. Dumnezeu binecuvintează legătura trupească între soţ şi soţie, mai ales în vederea aducerii în lumea aceasta a copiilor. Prin urmare, e un lucru extraordinar socotit, şi de aceea se face corect numai cu binecuvântarea lui Dumnezeu de la cununie, când se spune la cununie în ectenie şi aceea: „Pentru ca să li se dea lor cumpătare şi roadă pântecelui spre folos, Domnului să ne rugăm” şi implicit, de exemplu când se zice: „să se veselească ei la vederea fiilor şi-a fiicelor lor, Domnului să ne rugăm”.

„Pentru ca să li se dea lor bucuria naşterii de prunci buni şi purtare fără prihană în viaţă, Domnului să ne rugăm”. În slujba cununiei se pomeneşte despre viaţă fără prihană, adică despre o viaţă ireproşabilă, care înseamnă credincioşie între soţ şi soţie şi în care se arată că numai în căsătorie poate fi întrebuinţată această funcţie care ţine de existenţa umană în mod implicit. Se recomandă tinerilor – şi tuturor oamenilor – până la căsătorie să fie abstinenţi, să intre în căsătorie curaţi, să-şi trăiască viaţa de căsătorie neaxată pe sexualitate, să aibă o rânduială, să aibă o reţinere în general, aşa cum au reţinere pentru post în zilele de post, tot aşa să aibă reţinere şi în ceea ce priveşte sexualitatea, legăturile sexuale. De ce? Pentru ca omul să se spiritualizeze şi nu să se coboare. Bineînţeles că plăcerea aceasta care ţine de sexualitate poate fi împlinită şi în alte chipuri, şi mai ales acuma se vorbeşte mult de împliniri în alte chipuri decât în mod firesc. Toate acestea sunt osândite de învăţătura creştină şi de Sfânta Scriptură în general, pentru că între cele zece porunci ale lui Dumnezeu, date lui Moise pe Muntele Sinai, este şi porunca „Să nu desfrânezi”.

Aceasta înseamnă în nici un chip, ci numai după rânduială, cum ar zice Sfântul Apostol Pavel, omorând faptele trupului cu duhul: „Omorâţi cu duhul faptele trupului” (Galateni 5, 16). Şi cineva care se spiritualizează prin post, cineva care se spiritualizează prin înfrânare, cineva care încearcă să se spiritualizeze, să se înduhovnicească prin metodele care le pune la îndemână învăţătura Bisericii noastre, acela poate să biruiască toate relele în legătură cu osteneala de a birui cu duhul faptele trupului. În Filocalie, acolo unde Sfântul Ioan Casian vorbeşte despre patima aceasta, aduce în faţă un cuvânt al Sfântului Vasile cel Mare, care a zis: „Nici femeie nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt”. Un cuvânt pe care ar fi bine să îl avem în vedere, pentru că sunt unii oameni care se laudă că nu fac păcate după fire, dar fac păcate împotriva firii. Lupta împotriva acestei patimi o ducem în suflet şi în trup. În trup prin înfrânare, şi în suflet prin rânduiala din gând, făcându-ne rânduială în gând şi nevrând să lăsăm să se statornicească în mintea noastră imagini care ne-ar coborî şi care ne-ar favoriza la anumite păcate de felul acesta. Deci lupta trebuie dusă în gând şi trebuie dusă şi în organism pentru că este un păcat care ţine de trupul omului. „Orice păcat pe care îl face omul – zice Sfântul Apostol Pavel – este în afară de trup. Iar cel care se dedă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul lui”. Citiţi aceasta în Epistola I către Corinteni la al 6-lea capitol.

„Prescuri pntru cuminecături” –Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here