Păstorul ne călăuzește

0
134
pastor1Oile ascultă de glasul Lui, și oile Sale le cheamă pe nume și le mână afară. (Ioan 10, 3)

În lumea de dincolo de mormânt Mielul îi va paște pe ei și-i va duce la izvoarele apelor vieții (Apocalipsa 7, 17) – însă și aici, pe pământ, El face cu noi același lucru: ne duce pas cu pas, fără contenire, ne scoate din ceea ce este vechi la ceeea ce este nou, din ceea ce este cunoscut la ceea ce este necunoscut, dintr-un lucru încheiat la altul care trebuie săvârșit, de la cunoștințele pe care ni le-am însușit la descoperirea unora noi, pe care nu le știm încă.

El ne duce tot înainte pe felurite căi: prin împrejurări, prin apropierea de anumiți oameni, prin lecturi, prin cunoașterea Sfintei Scripturi. Iar cei care cunosc glasul Păstorului Îl urmează pretutindeni îndată ce îl aud. Pentru a merge după El trebuie să faci însă parte din turma Lui și să iei aminte la glasul Lui. Atunci se va îndeplini minunata făgăduință a Domnului. Și Eu le dau viață veșnică, și nu vor pieri în veac, și din mâna Mea nu le va răpi nimeni (Ioan 10, 28).

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Mai multe articole din această categorie puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.