Părintele Teofil Părăian – Rugăciunea isihastă

– Rugăciunea şi modul de viaţă isihast pot fi adoptate de către mireni?

– Da, se poate. Rugăciunea isihastă este: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. E rânduită pentru călugări, dar se recomandă şi mirenilor.

Când se face cineva călugăr, la slujba călugăriei se spune: „Fratele nostru (i se spune numele) primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos”; şi-apoi, adresându-se candidatului la călugărie: „Că eşti dator în toată vremea a avea în minte, în inimă, în cuget şi în gura ta numele Domnului Iisus şi a zice: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»”.

Eu am ştiut de rugăciunea aceasta şi de practica ei cu unsprezece ani înainte de a fi călugăr, de la Părintele Arsenie Boca. Părintele m-a învăţat s-o lipesc de respiraţie şi s-o zic la nivelul gândului, astfel: să zic „Doamne” între respiraţii, deci fără să inspir şi fără să expir; să zic: „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu” o dată cu inspirarea, prin urmare trăgând aerul în piept să zic: „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu”; şi, dând aerul afară, să zic: „miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

Cu practica aceasta am pornit eu de la părintele şi am folosit-o, fiind mirean, şi am avut rezultatele pe care le are această rugăciune: întâi, m-am întâlnit cu mizeria din mine însumi, cu înclinările negative, cu gândurile străine, cu încărcătura negativă cu care am venit în lumea aceasta, cu acumulările negative de până la vârsta respectivă; apoi, am avut multe clipe (şi zile chiar) de bucurie, de bucurie intensă, care s-au realizat de pe urma rugăciunii.

Aşa că eu recomand din toate puterile mele rugăciunea isihastă, dar nu cu exclusivitate: „Acuma m-apuc de Doamne Iisuse…, şi altceva nu mai fac”, pentru că îndemnul Bisericii este: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm” (Liturghier, Slujba Sfintei Liturghii).

Chiar dacă există un îndemn repetat şi insistent la rugăciune, în timpul slujbelor: „Domnului să ne rugăm… Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm”, în cele din urmă se zice: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Tot ce facem trebuie să fie ca o slujbă adusă lui Dumnezeu, ca un fel de rugăciune, o rugăciune vie. Dar nu înseamnă să excluzi alte lucruri cu care eşti dator, pentru că Domnul Hristos în Evanghelie nu ne cere numai rugăciune, ci ne cere şi fapte bune, ne cere şi atitudini, şi angajări, şi ne cere o mulţime de lucruri care nu pot fi înlocuite cu rugăciunea.

Dar cu rugăciunea aceasta ne ajutăm, rugăciunea aceasta are darul de a ne descoperi pe noi înşine nouă înşine, de a ne pune în legătură cu Dumnezeu şi de a ne limpezi mintea. De altfel, asta este o rugăciune de cerere, nu este o rugăciune de preamărire. Noi ar trebui să avem şi rugăciuni de preamărire, cum sunt ecfonisele de la slujbă:

„Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie mărire îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”;

„Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie”;

„Cât de minunate sunt lucrurile Tale, toate cu înţelepciune le-ai făcut”;

„Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”.

Deci nu-i vorba numai de rugăciunea aceasta, însă rugăciunea aceasta e mai la îndemâna tuturor, e mai uşor de făcut, mai uşor de urmărit şi mai uşor de realizat; şi ne ajută foarte mult. Asta-i tot. Şi mirenii pot să aibă foarte mult folos, dar ei nu-s datori cu rugăciunea aceasta, ci doar sunt sfătuiţi s-o folosească.

Şi ar fi bine s-o folosim cât mai des şi în toate împrejurările; de exemplu, când stai şi aştepţi o maşină, un tramvai, când călătoreşti, când eşti undeva în aşteptare, într-o sală de aşteptare la spital, la bancă, unde ai treabă… până-ţi vine rândul, în loc să te gândeşti la ce ştiu eu ce lucruri fără folos, zici „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” sau „miluieşte-mă pe mine păcătoasa” şi-ţi formezi o deprindere lăuntrică prin care să se risipească gândurile cele rele.

Fiindcă, dacă-ţi faci rânduială în minte, îţi faci rânduială în viaţă; dacă nu-ţi faci rânduială în minte, nici în viaţă nu-ţi faci. Întâi e gândul şi după aceea sunt celelalte.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei