– Există patru cruci: crucea căsătoriei, crucea fecioriei, crucea călugăriei şi crucea celor handicapaţi. Noi trebuie să alegem una din…
– Nu-ţi alegi niciuna, ci le ai, le primeşti. Cine-şi alege? Să ştiţi că nimeni nu-şi alege suferinţa, dacă-i un om care gândeşte bine; că n-ai de ce. De ce să-mi aleg suferinţa?
Adică Biserica zice: „Sfârşit creştinesc, fără durere, neînfruntat, în pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos să cerem” (deci fără durere), şi eu să vreau durerea?
Păi, înseamnă cu nu-s cum trebuie. Sau ne rugăm pentru înainte-stătătorul Bisericii noastre: „Întâi pomeneşte-l, Doamne, pe Înaltpreasfinţitul Arhiepiscopul şi Mitropolitul nostru, pe care dăruieşte-l sfintelor Tale biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău” şi răspundem: „Pe toti şi pe toate!”, adică nu numai pe mitropolit, ci şi pe toti credincioşii şi pe toate credincioasele îi dorim întregi, sănătoşi, în pace, îndelungaţi în zile.
Astea sunt lucruri care ţin de credinţă. Şi-atunci, de ce să zic: „Doamne, dă-mi ceva de suferit!”? Poate: „Doamne, fă-mă să nu sufăr deloc, să am energiile pe care le am, spre bine, spre înmulţirea binelui”.
Nu-ţi alegi crucea, crucea ţi-o dă Dumnezeu, iar tu numai ţi-o porţi, nu ţi-o alegi.
„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
