Părintele Teofil Părăian – Nu poţi să-i ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare

0
39
Translate in

– Am o fetiţă de opt ani; până la şase-şapte ani, stătea la toată slujba Sfintei Liturghii, însă acum nu mai are răbdare. S-o mai iau la biserică, chiar dacă mai iese din când în când din biserică, sau s-o las acasă? Cum să procedez?

– Şi într-un fel, şi într-altul: o mai aduci pe la biserică, să nu-şi uite de biserică, o laşi să mai iasă pe-afară, pentru că nu are răbdare…

Slujbele noastre sunt făcute pentru oameni mari, pentru oameni pricepători, pentru oameni care ştiu de ce stau acolo, pentru oameni care participă la slujbă. Nu sunt făcute pentru copii, care, la măsura lor, nu înţeleg.

Eu m-am trezit, cumva, în biserică. Când aveam 54 de ani, am rămas în tren… Eram cu un părinte de la noi şi am rămas în tren: s-a blocat uşa şi, până să cobor eu, a pornit trenul.

Şi zic eu: de 54 de ani n-am rămas niciodată în tren! Şi părintele acela a zis să nu număr toţi anii, că doar nu m-am născut în tren!

Însă în cazul acesta, eu număr toţi anii şi zic că m-am trezit în biserică. M-au adus părinţii mei în biserică de când eram foarte mic, şi mi-a plăcut. Dar să ştiţi că nu înţelegeam nimic.

Gândindu-mă acum, în urmă, îmi dau seama că nu înţelegeam nimic. Credeam că în biserică nici nu se spune ceva cu sens, ci se spun aşa, nişte cântări fără text… nu înţelegeam nimic.

Când m-am dus la şcoală, la Cluj, m-au întrebat colegii dacă la noi se cântă „Ca pe împăratul”; şi eu am spus că nu se cântă.

Când m-am dus acasă, dacă ei mi-au atras atenţia, am auzit şi eu: „Ca pe împăratul tuturor să-L primim…”. Când m-am dus la şcoală în clasa a doua, le-am spus colegilor: „Mă, să ştiţi că şi la noi se cântă «Ca pe împăratul»”.

Deci copiii nu au cum să stea, nu au răbdare; nu au răbdare nu numai pentru biserică, nu au răbdare pentru nimic. Şi la şcoală li se face un program scurt, li se schimbă activitatea, li se dă posibilitatea să se joace… sunt nişte lucruri pe care le ştiu pedagogii şi ştiu de ce le fac.

Aşa că cei care aveţi copii trebuie să vă lăsaţi voi după copii, nu copiii după voi, la măsura voastră. Se zice că niciodată nu poţi să-i ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare.

Un copil are pas de copil, iar dacă vrei să mergi cu el, te laşi tu după el; trebuie să-i înţelegi neputinţa lui, nu-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le-ai făcut când erai copil şi nu le-ai fi putut face.
“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei