Părintele Teofil Părăian – Mântuirea este eliberare

0
123

Ce este „un om mântuit”? Ce cerem de la Dumnezeu atunci când cerem mila Lui?

Când cerem mila Lui, cerem tot ajutorul pe care-l dă Dumnezeu, bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de noi. Când zicem „Doamne, miluieşte-ne”, cerem ca Dumnezeu să ne fie favorabil, binevoitor, să ne ajute.

Iar în ceea ce priveşte mântuirea, când ne referim special la mântuire, ne referim la mântuirea de păcate, de patimi, de tot negativul din viata noastră, indiferent în ce chip se manifestă sau se realizează în viata noastră: la măsura gândului, la măsura structurilor sufleteşti… Deci mântuirea este eliberare.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei