– Cazi în păcatul mândriei dacă dispreţuieşti ura şi răutatea din jur?
– Nu, cum să cazi în păcatul mândriei? Păi atunci nu mai faci nimic! Doar posibilitatea de a te mândri e şi când faci, şi când nu faci.
Un om, cu cât e mai aproape de Dumnezeu, îşi dă seama de păcătoşenia sa. Eu sunt la început, deci, dacă mă pot lăuda cu ceva, mă pot lăuda cu păcatele şi cu neputinţa mea.
Apăi, să nu te lauzi cu păcatele şi cu neputinţa!
– S-a întâmplat ca, după ce am gândit sau am făptuit un păcat, să mă rog şi să simt că nici măcar nu aş avea acest drept, aşa de căzut mă simţeam. Mi-era efectiv ruşine şi mi se părea ca o neruşinată îndrăzneală să mă rog; totuşi m-am rugat, cu gândul că nu trebuie să cad pradă deznădejdii. Am păcătuit sau nu?
– N-ai păcătuit, să te rogi şi mai departe!
„Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei
