Părintele Teofil Părăian – Despre neputința de a ține post

– Ce altă nevoinţă îi recomandaţi unei persoane care, datorită unei boli, nu poate să ţină rânduiala posturilor stabilite de Biserică?

– Nu-i recomand nicio nevoinţă propriu-zis; poate că nevoinţa o are din boală. Dacă nu poate să ţină postul, înseamnă că are deja nevoinţă prin boală.

În Filocalie se spune că dacă nu poţi să rămâi în cetatea postului (deci dacă nu poţi să posteşti), Domnul Hristos spune că „dacă vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi în altă cetate” (Matei 10, 23). Deci, dacă nu poţi să rămâi în cetatea postului, atunci să te refugiezi în cetatea rugăciunii; să faci ceva din care să se înţeleagă că tu de fapt nu din rea-voinţă nu posteşti, ci din neputinţă. Iar dacă ai ajuns la neputinţă, nu trebuie să-ţi faci probleme că trebuie să respecţi rânduielile pe care le respectă oamenii care n-au nicio neputinţă.

Părintele Arsenie le spunea unora: „Mă, postul nu-i de tine!” Au venit la mine la spovedit oameni care mi-au spus că Părintele Arsenie le zisese să nu postească, fiindcă postul nu-i de ei. Părintele avea şi cunoştinţe medicale, îşi dădea seama de anumite lucruri şi avea îndrăzneala aceasta de a-i spune omului să nu postească, fiindcă postul nu-i de el. Sau a venit cineva la părintele şi i-a zis: „Părinte, nu ştiu ce să fac, fiindcă am început să uit”. Şi, fiindcă el postea cam mult, părintele i-a zis: „Mă, mai încet cu postul!”

Deci trebuie să fie respectate nişte lucruri pe care aşa le-a lăsat Dumnezeu şi aşa le ştim noi, şi-atunci nu se mai pune problema ce faci dacă nu poţi posti. Eu niciodată n-am zis către cineva: „Mort-copt, trebuie să posteşti!” Dacă nu poţi posti – ţi-a spus părintele că nu poţi sau ştii tu că nu poţi sau lucrezi în mediu toxic .

Atunci nu posteşti. Pe-acolo, pe la noi, la Făgăraş, sunt întreprinderi în profil chimic, unde este mediu toxic, iar lucrătorilor li se dă lapte la serviciu, ca să poată rezista. Ei, cum să zic eu către om: „Nu bea laptele, bea ceai, că poţi rezista tu şi cu ceai!”

Ăstea sunt condiţii pe care Biserica nu le-a avut în vedere şi pe care societatea de odinioară nu le-a ştiut, şi-atunci noi trebuie să fim înţelegători faţă de situaţia omului.

Dar când poate să postească, să postească! Nu aşa, că vine cineva miercuri, în Săptămâna Mare, că vrea să se spovedească şi să se împărtă­şească; dar când stau de vorbă cu el şi îl întreb: ai postit? ieri ai postit?, zice: „Nu”… şi era Săptămâna Mare, săptămâna dinainte de Paşti. „Păi mă, cum n-ai postit?! de ce n-ai postit?” Zice: „Părinte, am avut musafiri”. Zic: măi, cu musafiri cu tot, că-i Săptămâna Mare! Şi bineînţeles că nu l-am lăsat să se împărtăşească!… dacă nu s-o fi împărtăşit el, cumva, fără să ştiu eu, că mi s-au mai întâmplat şi de-astea. Asta înseamnă rea-voinţă, înseamnă negli­jenţă, înseamnă nepăsare faţă de rânduielile Bisericii, înseamnă desconsiderare.

Şi nu-i numai postul. Zice omul: „Apăi, părinte, n-am fost la biserică…”. îi zic: tu ştii ce înseamnă asta, să nu mergi la biserică? înseamnă să-I întorci spatele lui Dumnezeu, să nu te intereseze binecuvântările, să nu te intereseze cuvântul lui Dumnezeu spus solemn în biserică, înseamnă să nu fii în cerul cel de pe pământ, înseamnă să nu-i închipui pe heruvimi, înseamnă… Deci lucrurile se leagă unele de altele. Nu-i aşa simplu: „N-am postit!”… ca şi când asta-i tot. Nu-i asta tot! Asta înseamnă nepăsare, de multe ori, asta înseamnă neluare-aminte, înseamnă nesupunere faţă de disciplina Bisericii, neluare-aminte la rânduielile Bisericii… înseamnă mai multe. Deci nu-i simplu post, că „n-am postit”, ci sunt atâtea lucruri care se leagă unele de altele.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei