Părintele Teofil Părăian – Despre minunea de la Lanciano…

0
208
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Despre minunea de la Lanciano…

Nu ştiu nimic, aud pentru prima dată.

…Un călugăr s-a îndoit de Prefacerea Darurilor în Sfintele Taine şi acestea s-au prefăcut în sânge şi carne, rămânând până azi sub această formă.

Mai sunt istorisiri din acestea şi în Pateric.

Dacă minunea e autentică, atunci de ce noi, ortodocşii, nu ne putem împărtăşi din acelaşi potir cu ei?

Dragă, Biserica întotdeauna a fost exclusivistă, adică nu a considerat că şi în altă parte sunt darurile pe care le are ea. Din cauza aceasta nu îngăduie, poate dintr-o iconomie oarecare, fiindcă am ajunge să nu preţuim Tainele noastre, dacă preţuim Tainele altora.

Cred că acesta este motivul, dar nu putem nici să fim exclusivişti şi să zicem că acolo nu se întâmplă Prefacerea… deşi nu putem nici să afirmăm lucrul acesta, pentru că dacă nu-l afirmă Biserica, nu-l putem afirma nici noi, sau, dacă-l afirmăm, e o părere personală.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei