Părintele Teofil Părăian – Despre ascultare

– Care ascultare este mai de preţ, cea faţă de duhovnic sau cea faţă de părinţii care sunt mai fără credinţă şi sunt împotriva practicilor credinţei?

– Dragă, importantă e şi una, şi alta. Dar nu se poate să evadezi din îndatoririle pe care le ai în familie, în măsura în care ceea ce ţi se cere nu contrazice binele real.

De exemplu, dacă te opresc să mergi la biserică, nu eşti dator s-asculţi de părinţi într-o astfel de chestiune. Dar să-ţi împlineşti celelalte datorii, adică să nu fii un evadat din familie: „că nu mai ai părinţi, că nu mai ştii de nimeni, că doar tu eşti credincios…”.

Gândiţi-vă, de exemplu, la cuvântul Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Timotei, unde zice că robii care au credincioşi ca stăpâni să nu-i dispreţuiască pe motiv că stăpânii lor sunt creştini, iar cei care au stăpâni necredincioşi să trăiască în aşa fel încât să le impună respect stăpânilor necredincioşi.

Asta înseamnă că şi în familie cam tot aşa trebuie. Cât putem, să dovedim că a avea credinţă e mult mai mult decât a nu avea credinţă.

Credinţa este o valoare, o valoare care angajează şi social, şi în cinstirea părinţilor; dar trebuie făcută totuşi o deosebire atunci când e vorba de nişte lucruri absolut necesare din punct de vedere religios.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei