Părintele Teofil Părăian – Unde trebuie să stea femeile în biserică

– Unde trebuie să stea femeile în biserică, în naos sau în pronaos? Ce ne facem, că astăzi ne amestecăm până la strană cu bărbaţii, deci nu numai că nu stăm în partea stângă, dar stăm cât mai în faţă.

– Păi, dragă, nu e bine, adică nu trebuie să ieşi în evidenţă, nu trebuie să ieşi în faţă.

Când eram eu copil, era o rânduială aşa: în faţă de tot erau copiii (întâi băieţii, după aceea fetele), apoi bărbaţii şi după aceea femeile, în pronaos.

Aşa era atunci, când eram eu copil. Acuma văd că lucrurile sunt altfel…

Din cât se poate, totuşi e bine să fie separate femeile de bărbaţi. Adică îţi găseşti un loc care ţi se potriveşte ţie.

“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei