Părintele Avraam a văzut ziua Domnului

0
374

AvraamIoan este unicul dintre evangheliştii care subliniază misiunea lui Avraam, o tradiţie care nu este reprezentativă pentru evangheliile sinoptice. Scopul lui Ioan este să folosească tradiţia despre Avraam în două moduri: să dovedească descendenţa reală din Avraam, care provine din credinţă şi supunere, nu prin naştere; şi să arate, în al doilea rând, că Avraam a văzut mântuirea viitoare ce se va împlini prin Hristos.

Textul cheie pentru cercetarea noastră îl reprezintă Ioan VIII, 51-59: „Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceaţi voi că este Dumnezeul vostru. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus”.

Aducerea apei de la scăldătoarea Siloamului şi aprinderea luminilor

Acest pasaj este plasat într-o secţiune mai lungă (cap.VII-VIII) care se desfăşoară la Sărbătoarea corturilor, iar Ioan construieşte descrierea pe baza aluziilor la două ritualuri iudaice: aducerea apei de la scăldătoarea Siloamului şi aprinderea luminilor. La începutul sec. I, Sărbătoarea corturilor „s-a umplut de un puternic element de aşteptare eshatologică” şi Ioan foloseşte cu îndemânare descrierea pentru a spune că Iisus reprezintă împlinirea acelor aşteptări. În cap. VIII el se identifică cu „lumina lumii” (VIII, 12), o observaţie care atrage conflictul cu „iudeii” necredincioşi, care „văd” dar nu văd într-adevăr. Iisus se adresează căpeteniilor şi fariseilor, conducerea religioasă a lui Israel, care trebuie să cunoască lumina, dar care sunt cu adevărat orbi.

Controversa este centrată pe insistenţa lor că ar fi descendenţii lui Avraam. Insistenţa privind demnitatea lor provine din relaţia lor cu Avraam, dar Ioan spune că ei sunt doar urmaşii după carne, nu fii după Duh. La fel de bine pot fi urmaşii biologici ai lui Avraam, dar Iisus spune „Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam” (Ioan VIII, 39). Mântuitorul Hristos a adus adevărul la lumină. Refuzul lor de a vedea adevărul, arată, astfel, că părintele lor nu este Avraam -sau Dumnezeu – ci diavolul.

„Nu cumva eşti tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit?”

A spune conducătorilor religioşi că ei sunt fiii diavolului este o modalitate sigură de a obţine o reacţie. În v. 52 interlocutorii lui Iisus spun: „Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit?” Chiar dacă ei „văd” doar la un nivel inferior, ei sunt martori nepotriviţi în favoarea adevărului. Într-adevăr, „Eu sunt mai mare decât Avraam”, spune Iisus „pentru că Avraam s-a bucurat că a văzut ziua mea; a văzut-o şi s-a bucurat”(In VIII, 56).

În tradiţia iudaică lui Avraam i s-a dat viziunea împlinirii viitoare a făgăduinţei Domnului. Creştinii timpurii credeau că Avraam era om al credinţei datorită „deschiderii sale faţă de cuvântul lui Dumnezeu”. El trăia aşteptând cu credinţă făgăduinţele lui Dumnezeu şi propria sa siguranţă depindea mai ales de Dumnezeu. În viziunea lui Ioan fundalul vieţii lui Avraam anticipa împlinirea prin Iisus. Prin credinţă, Avraam a văzut că dependenţa de Dumnezeu va fi stabilită ca adevăr fundamental al cosmosului. Avraam a prevăzut că modul de slăvire a Tatălui prin supunere totală a Domnului Hristos ar fi slăvirea supremă. Totuşi „Avraam şi-a încheiat seria de evenimente care marchează timpul…El a venit şi a plecat”. Iisus, pentru că este Logosul, „se întinde dincolo de zilele lui Avraam, dincolo de orice timp, pentru a spune că înaintea timpului lui Avraam El exista deja”. Așadar, meritul lui Avraam provine din pătrunderea căilor Logosului.

Mihai Parfeni

Jurnal Spiritual

Mai multe articole ale acestui autor puteţi citi AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here