Părintele Arsenie Papacioc – Dezvăluirea nuanţelor deosebirii duhurilor din viaţa noastră în Hristos

0
83

Părintele Arsenie Papacioc – Dezvăluirea nuanţelor deosebirii duhurilor din viaţa noastră în Hristos

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au vestit vouă învăţătura lui Dumnezeu; la al căror sfârşit privind, să le urmaţi credinţa (Evrei 13, 7).

Şi toţi cei ce vor umbla după dreptarul acesta, pace şi milă asupra lor şi asupra poporului dreptcredincios (Galateni 6, 16).

Nu trebuie să speculezi curăţia, ci s-o întipăreşti în tine; să te faci desăvârşit, strălucitor, să nu te mulţumeşti cu vopseaua de suprafaţă; să nu ai harul ca acoperire, ci ca izbăvire de păcate.

Sfântul Grigorie Teologul.

1 121
1 121

Putem restabili marea strălucire a Bisericii numai prin străduinţa ostenitoare de a trăi creştineşte, evangheliceşte, fără să ne abatem luarea-aminte şi să cercetăm cum se comportă contemporanii noştri. Evenimentele exterioare sunt de fapt manifestarea stărilor duhovniceşti ale omenirii. Nu numai păcatul strămoşului nostru Adam a avut consecinţe de amploare cosmică, ci orice păcat, arătat sau ascuns, al fiecăruia dintre noi se repercutează asupra destinului lumii întregi.

Cu neputinţă este a vindeca omenirea prin mijloace politice, căci rădăcina bolii este în planul duhului.

Prin urmare câtă vreme se va ignora acest plan, boala lumii nu va face decât să înainteze. Oricât de profundă ar fi tulburarea noastră pentru nedreptăţile vreunui sistem, schimbarea lui trebuie să fie legată de îndelungata procedură de ridicare a nivelului trăirii duhovniceşti al oamenilor în general. Nu avem dreptul să săvârşim fapte de violenţă – chiar şi asupra celor violenţi – în numele lui Hristos. Insă a mustra nedreptatea, trăind cu intensitate, pentru a păzi dreptatea faţă de toţi, o putem face când vedem folos din cuvântul nostru. Săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii, care este Jertfă pentru mântuirea tuturor oamenilor, este cea mai înaltă participare dintre toate la greaua slujire adusă umanităţii.

Părintele Sofronie Saharov

Părintele Arsenie Papacioc Viata noastră în Hristos – Ortodoxia

Nuanţele deosebirii duhurilor

Învăţăturile arhimandritului Arsenie Papacioc în profundă unitate lăuntrică de vederi cu ale sfinţilor, marilor duhovnici şi teologi

Întâmpinare

Am cules aceste învăţături de credinţă ortodoxă ale Părintelui Arsenie Papacioc armonizându-le cu cele ale sfinţilor, marilor duhovnici şi teologi, făcând accesibilă esenţa a ceea ce este risipit în zeci de volume. Rostul antologiei este motivat oarecum şi de îndemnul Sfântului Paisie Aghioritul:

„Când auziţi astfel de experienţe duhovniceşti, să le notaţi, căci va veni vremea când aceste experienţe nu vor mai fi atât de dese în lume şi vor constitui un colac de salvare pentru omul rănit!”

Inima vieţii duhovniceşti ortodoxe în Hristos nu trebuie înceteze să bată dacă vrem ca lumea să păstreze aceeaşi credinţă cu cei care au avut aceste experienţe duhovniceşti aşa cum spune Sfântul Paisie Aghioritul. Care credinţă? Că Dumnezeu însuşi, Făcătorul lumii, a venit pe pământ în chip de om pentru a sta de vorbă cu noi şi a ne împărtăşi planul Său pentru noi de dinainte de veci! însuşi Domnul ne spune: „Cu iubire veşnică te-am iubit” (Ieremia 31, 3).

În acest sens Părintele George Florovski scria: „Omul modern, în chip deliberat sau inconştient, este ispitit de extrema nestoriană. Asta vrea să spună că el nu ia în serios întruparea; nu îndrăzneşte să creadă că Hristos este o Persoană Dumnezeiască. Ar vrea să aibă un mântuitor omenesc, care să fie doar asistat de Dumnezeu. Omul modem este mai preocupat de psihologia umană a Mântuitorului decât de taina iubirii dumnezeieşti. Aceasta deoarece, în ultimă instanţă, el se încrede în mod optimist în demnitatea omului”.

Iar Părintele Nicolae Steinhardt spunea: „Adevărul nu poate fi decât acesta: oamenii nu ştiu ce este creştinismul. Ei Biblia o iau drept o carte pilduitoare, pe Iisus Hristos drept un pastor moralist, iar creştinismul tot drept o vagă învăţătură din care se alcătuiesc programele şcolilor de laşitate, de nerozie şi de fariseism. Domnul se întreba dacă venind pe pămînt va mai găsi credinţă. Rămâne de văzut dacă va mai găsi un limbaj comun cu oamenii!”

Se ştie că uneori este nedorită alcătuirea unor astfel culegeri căci ele provoacă remarca: „nu agreem citatomanii!”

Alexandru Mironescu îşi exprima astfel părerea despre folosul duhovnicesc al acestor compilaţii:

„Sentimentul acesta ascuţit al noutăţii şi al originalităţii e de altfel o trăsătură particulară a omului modern; numai el, dintr-un orgoliu nemăsurat şi dintr-o ignoranţă uneori înspăimântătoare, trăieşte în închipuirea că civilizaţia şi cultura încep cu augusta sa persoană. Până la el oamenii au avut o conştiinţă cu mult mai justă a situaţiei lor. Oamenii aceştia dinaintea lui aveau un fel de a scrie şi de a lucra cu totul altul decât al nostru şi pe care noi îl găsim când foarte ciudat, când aproape inexplicabil. Ei mai mult copiau, adică adunau şi transcriau texte vechi în care se oglindeau gândurile lor şi regăseau întreagă fizionomia lor morală.

Ei ştiau că alţii înaintea lor au avut o experienţă cel puţin tot atât de întinsă şi profundă, reuşind să o exprime adeseori în forme desăvârşite, care nu mai au nevoie de nicio adăugire. Oamenii aceştia cunoşteau – şi pe bună dreptate – că marea bogăţie sufletească înseamnă în primul rând a păstra ceea ce veacurile trecute dobândiseră cu mari strădanii şi sacrificii. Şi nu se înşelau, pentru că în realitate există mereu în lume un tezaur imens de înţelepciune, pe care din nenorocire omul modem nu-l mai cunoaşte. Faţă de aceşti oameni care se îmbibau ca un burete de o mare tradiţie, omul modem – îndrăznesc să afirm – e asemenea unui orb care orbecăie în cel mai negru întuneric.

Aceasta nu înseamnă – cum eronat s-ar putea crede – o tânjire după trecut, o tristă neputinţă de a-şi trăi viaţa lui, ci dimpotrivă înseamnă un viguros şi foarte personal efort de reactualizare, de reverificare a unor probleme esenţiale şi de redescoperire de sensuri majore pierdute”.

Părintele Dumitru Stăniloae explică:

„Pot găsi alte sensuri în Biblie decât cele care au fost deja găsite. Biblia este o carte deschisă, larg deschisă de Hristos însuşi; Hristos a deschis peceţile Cuvântului Său, prin propria Sa prezenţă în Cuvântul Său. Dar aceste sensuri noi nu trebuie să contrazică sensurile existente; trebuie să se încadreze în bogăţia imensă care există deja. Trebuie să urmăm Duhului lui Hristos Care ne-a deschis sensul Scripturii. Dacă citim Biblia urmând lui Hristos, nu putem opune sensurile unele altora.

Fiecare Sfânt Părinte, fiecare credincios care citeşte în stare de rugăciune, aduce ceva propriu; dar toţi au acelaşi Duh şi mărturiile lor se integrează. De fiecare dată este vorba de o citire în Biserică. Diferenţele nu se anulează ci se sintetizează. Această muncă continuă de punere de acord a mărturiilor şi darurilor Duhului constituie Tradiţia”.

„Eu nu socotesc că totul este sesizabil printr-o raţiune care desparte şi împarte.

Toate lucrurile sunt deosebite, dar sunt şi împreunate. Pot spune prin raţiune ceea ce este deosebit în lucruri, dar nu pot spune şi ceea ce le leagă. Vezi că raţiunea sfârşeşte în taină, se completează cu taina. Şi taina aceea se trăieşte nu o mai sesizezi cu raţiunea”.

„Socotim că există o tipologie apostolică ce s-a dovedit privilegiată faţă de toate tipologiile ulterioare şi le-a determinat în parte pe acelea, pentru că Apostolii au stat sub imediata înrâurire a lui Hristos, Dumnezeu cel întrupat, iar capacitatea lor umană de a sesiza divinul a fost ridicată la un grad suprem şi deci şi capacitatea de a exprima divinul sesizat de ei. De aceea, mijloacele prin care au exprimat ei Revelaţia divină se cer menţinute. Fără îndoială, există o metodă de a adapta limbajul creştin la unul contemporan, ţinând seama de esenţa Revelaţiei, exprimată prin anumite mijloace privilegiate de exprimare a ei”.

„Întotdeauna am foarte mare grijă să nu descopăr în învăţătura Bisericii, în textul evanghelic, lucruri care ar intra în contradicţie cu învăţătura lui Iisus şi cu Tradiţia noastră apostolică; Tradiţia ortodoxă este exclusiv o Tradiţie apostolică. Mă feresc. înţelesurile din cuvintele Mântuitorului şi din cuvintele Apostolilor, care ne-au rămas în Epistole şi în Tradiţia Ortodoxă, sunt nesfârşite, şi pot să găsesc mereu lucruri noi; dar înainte de toate am grijă să nu cumva să alunec dincolo de ceea ce se cuprinde în acele înţelesuri”3.

Părintele Profesor George Florovsky sublinia:

„Nu este suficient să te familiarizezi cu textele şi să ştii cum să extragi din ele citate şi argumente. Trebuie să dobândeşti teologia Părinţilor din interior. Pentru aceasta, probabil că intuiţia este mai de folos decât erudiţia, căci numai intuiţia împrospătează scrierile lor şi le face cu adevărat o mărturie. Numai din interior putem înţelege şi distinge între ceea ce (de fapt) este o mărturie universală şi ceea ce este doar o părere teologică, ipoteză, interpretare sau teorie”.

Părintele Ioannis Romanidis:

„Cine teologhiseşte cu mintea plină de gânduri nu o să dea o teologie corectă, pentru că trebuie să aibă numai un singur gând în mintea lui. Dacă are alte gânduri în minte nu poate teologhisi corect. Poate să teologhisească mai mult sau mai puţin despre teologia ortodoxă, pentru că va citi texte patristice, hotărâri sinodale, şi are o cunoaştere formală despre credinţă, dar nu va putea niciodată să ordoneze corect întregul material şi să înţeleagă relaţia pe care o au aceste nume şi înţelesuri cu realitatea experienţei duhovniceşti a Părinţilor”.

„Revelaţia despre dumnezeieştile Taine este aceeaşi la toţi cei îndumnezeiţi, de aceea există o identitate de învăţătură la toţi cei îndumnezeiţi. Aceasta este Tradiţia Patristică la care se raportează toţi ortodocşii. Dacă cineva va încerca să teologhisescă atunci când se va separa de acest nucleu al experienţei şi de această învăţătură, chiar şi de istoria acestei învăţături, este imposibil să nu cadă în erezie. Faptul că va cădea este inevitabil. Dacă nu în erezie, cel puţin în interpretarea eronată a Sfintei Scripturi sau a Sfintei Tradiţii”.

„Cel ce urmează metoda speculativă şi dialectică în înţelegerea dogmelor Bisericii nu va înţelege niciodată adevărul. Cel ce urmează metoda duhovnicească sub îndrumarea unui Părinte duhovnicesc, în tradiţia celor îndumnezeiţi va învăţa multe. Dar nimic nu va învăţa acela care, imitându-i pe gânditorii raţionalişti ai apusului, va supune judecăţii sale pe Proroci, Apostoli şi Sfinţi, aşezându-se mai presus, ca un judecător peste ei în privinţa adevărului despre Dumnezeu”.

Sfântul Iustin Popovici:

„Părinţii noştri purtători de Dumnezeu, care în Biserica lui Dumnezeu au făcut totul după bună plăcerea lui Dumnezeu ne-au lăsat ca moştenire sfântă această învăţătură, pe care au primit-o de sus şi pe care le-au transmis-o Sfinţii Apostoli: nu există virtute mai mare decât mărturisirea şi apărarea adevăratei credinţe ortodoxe. Pentru că nu mai există, spun ei, o altă virtute, care să te facă atât de plăcut lui Dumnezeu şi atât de binecuvântat pentru Biserică.

De fapt, Adevărul este Dumnezeu însuşi şi, pentru noi, oamenii, iubirea şi mărturisirea acestui Adevăr dumnezeiesc – întru care, rezidă adevărata credinţă a Bisericii – înseamnă eliberare, mântuire şi luminare.

Iată sfânta învăţătură pe care, înainte de toate, au propovăduit-o Fericiţii Părinţi, a căror viaţă a însemnat lupta pentru păstrarea intactă a credinţei adevărate în Hristos, singura care duce la mântuire şi fără de care, nu există pentru oameni, părtăşie cu viaţa veşnică. Această Sfântă Tradiţie a Sfinţilor noştri Părinţi, a căror întreagă viaţă a fost ca o afirmare şi o mărturisire a ei, este lecţia cea mai admirabilă care a fost dată generaţiei noastre pentru a fi urmată, dar, lipsind râvna pentru «iubirea adevărului» (II Tes. 2,10), această generaţie a crescut rece şi învârtoşată, în indiferenţa sa faţă de adevărata credinţă”.

„Tot duhul care n-ascultă de Dumnezeu, nu recunoaşte nici pe Dumnezeu, nici pe sfinţii cei de-Dumnezeu-purtători, nu-i din Dumnezeu, nu-i din Adevăr – e un duh al minciunii, al rătăcirii”.

„Duhul prorociei nu înseamnă numai prevederea viitorului, ci şi «expunerea» sub lucrarea directă a Harului Sfântului Duh, a Tainelor lui Dumnezeu şi a cunoştinţei acestor Taine necesare pentru mântuire credincioşilor. Cel ce proroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere (I Cor. 14,3). Cel ce proroceşte, strigând şi aducând membrilor Bisericii adevărurile dumnezeieşti, zideşte Biserica, îi zideşte pe toţi credincioşii care îl ascultă. De aceea să nu distrugeţi prorociile şi să nu le dispreţuiţi. Adevăratele prorocii să le luaţi în seamă, să le consideraţi, să le cinstiţi, iar pe cele false să le smulgeţi din rădăcină”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne arată criteriul la aceste probleme care ne frământă: „întrebaţi dacă eterodocşii se vor mântui. (…) De ce te îngrijeşti de ei? Ei au un Mântuitor care voieşte mântuirea fiecărei fiinţe umane. El va avea grijă de ei. Tu şi cu mine nu trebuie să ne împovărăm cu o grijă de acest fel. Cercetează-te pe tine şi păcatele tale. (…) Totuşi, îţi voi spune un sigur lucru: dacă tu, ca ortodox, ca deţinător al Adevărului în plinătatea lui, ai trăda Ortodoxia, aderând la o credinţă diferită, ţi-ai pierde sufletul pentru totdeauna”.

Jean Claude Larchet:

„Mulţi zic că există acum o problemă cu zeloţii în diferite părţi ale ţărilor ortodoxe, în Grecia, în România, dar nu ar fi nici un zelot dacă n-ar exista modernişti. Zeloţii sînt un produs al modernismului. Şi se întîmplă aceasta pentru că nu s-a păstrat echilibrul Bisericii. De aceea se întîmplă conflictele în Biserică. Şi soluţia este să fim echilibraţi, păstrind Predania [Tradiţia] Bisericii.

Părintele Symeon B. ucenicul Părintelui Sofronie Saharov:

„Adesea trăim ca într-un fel de super-market şi fiecare îşi fabrică mica sa religie personală. Iei puţin de aici, puţin de dincolo şi îţi faci «salata ta orientală». Aceasta corespunde unei mentalităţi moderne care este, în esenţa ei, refuzul Tradiţiei. Şi fiecare, refuzând orice regulă, orice reper din Tradiţie, se simte capabil – crede el – să se dirijeze pe sine. New Age este un fel de căutare spirituală pentru cei ce şi-au pierdut rădăcinile creştine în Biserică”.

Părintele Sofronie Saharov:

„Vai celor ce resping vechile predanii ce cuprind experienţele pozitive ale Părinţilor şi ale Maicilor privind aflarea Sfântului Duh! Tot ceea ce a fost vreodată prin lucrarea harului ţine de veşnicia lui Dumnezeu şi nu se împuţinează cu vremea. Lepădând cuprinsul duhovnicesc al Tradiţiei noi încălcăm porunca: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta» (Matei 15, 4), adică cinsteşte-i nu numai ca persoane vii, dar şi cunoaşterea pe care au dobândit-o printr-o lungă călătorie. Nu ne este nouă cu putinţă a îmbogăţi Descoperirea (Revelaţia) dată de sus, nu cugetăm a «îmbogăţi» întru ceva experienţa Apostolilor şi Părinţilor, însă tânjim a urma paşilor lor până la istovirea puterilor noastre. Datoria tuturor generaţilor de creştini este a nu înmicşoara darul lui Dumnezeu către omenire, primit prin întruparea Cuvântului şi Pogorârea Duhului Sfânt. Aşa înţelegem noi îndatorirea noastră”.

„Deşi nu există reţete pentru viaţa în Dumnezeu, există unele direcţii, pe care trebuie să le avem în conştiinţa noastră, pentru ca să urmăm cu înţelegere calea noastră, ca să nu cădem victimă necunoştinţei căilor de mântuire. Nu poate exista un program unic pentru toţi sau consecvenţa unei creşteri din pricina bogăţiei chipurilor pe care le îmbracă viaţa în Hristos şi, în acelaşi timp, datorită simplităţii şi unităţii feluritelor forme în care ea este trăită. Dar aceasta nu înseamnă că nu există nicăieri baze comune”.

 „Cineva l-a întrebat pe Sfântul Ierarh Filaret al Moscovei: «Când este vorba de cărţi sau învăţături, cum înţelegeţi dacă sunt ortodoxe sau nu?» şi a răspuns: «După duhul celor scrise»”.

„Acest obicei de a folosi izolat şi în afara duhului de nevoinţă citatele din Sfinţii Părinţi pentru a susţine gândirea noastră căzută şi egoistă, este cea mai mare erezie. Scoţându-i pe Sfinţii Părinţi în afara duhului de nevoinţă, îi dezbinăm. Şi fiecare dezbinare este o schimbare în rău. Toţi ereticii au făcut acest lucru. Au folosit citate fără să le înţeleagă, fără să fie în stare a le tâlcui drept”.

Demersul structurării textelor din cuprinsul acestei antologii mai constituie şi o mică ofrandă de bucurie duhovnicească -19 iulie 2018 – prilejuită de împlinirea a şapte ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Arsenie Papacioc. De aceea am considerat că este de folos această culegere retrospectivă a cuvintelor de folos ale cuvioşiei sale verficabile prin comparaţie cu ale celorlaţi Părinţi – „întotdeauna când apare o inovaţie în Biserică, asta va însemna în mod imediat că cel care o introduce nu doar că nu are o concepţie adecvată despre dogmă, ci de asemenea, că nu se află într-o stare duhovnicească adevărată”.

În cheia aceasta a asimilării învăţăturii ortodoxe de către arhimandritul Arsenie nu mai rămâne loc de răstălmăciri de genul: „e, a fost legionar să avem grijă ce preluăm de la Părintele Arsenie” sau „deh, din notele informative ale securităţii reies anumite sminteli referitoare la persoana Părintelui Arsenie” etc. De asemenea evocarea personalităţii acestui mare duhovnic nu se pretează la nivelul caracterizărilor pietiste ieftine de tipul: „Părintele avea duhul snoavei, te mângâia pe creştet şi era un partener de joacă al copiilor”!

Aşadar învăţăturile Părintelui Arsenie Papacioc stau dincolo de biografia cea mai amănunţită sau mai pitorească care s-a vrea mai picantă – învăţăturile cuvioşiei sale oglindesc o vieţuire ortodoxă fără echivoc în inimile cărora persistă ecoul duhului iubirii acestui mare duhovnic pe care îl preţuiesc mai mult acum!

Este edificatoare în acest sens pledoaria Părintelui Sofronie Saharov pentru simbioza ineluctabilă dintre vieţuirea unui creştin ortodox şi învăţătura pe care o profesează:

 „Aş fi vrut să arăt mai detaliat şi mai clar că în toată existenţa noastră se reflectă în mod inevitabil orice schimbare a părerilor noastre dogmatice. Pierderea, măcar parţială, a ceea ce ni s-a dat prin Revelaţie, atrage după sine schimbarea vieţii întregului «corp» al uneia sau alteia dintre Biserici. Orice eroare dogmatică se va reflecta inevitabil asupra modului vieţii duhovniceşti a omului; şi dacă se poate ca unele greşeli sau deviaţii în modul nostru de a gândi cu privire la existenţa Dumnezeiască sau la poruncile divine să nu se repercuteze într-un mod primejdios asupra lucrării mântuirii noastre, există însă deviaţii sau deformări ce constituie un obstacol în calea mântuirii.

Fiecare îndepărtare de la Adevăr în mărturisirea lui duce neapărat la o îndepărtare şi în faptele vieţii noastre. Mulţi totuşi se călăuzesc după principii ce nu coincid cu credinţa pe care o mărturisesc. Domnul ne-a spus a păzi toate câte ne-a poruncit (Matei 28, 20). încălcarea până şi a unei porunci «mai mici» (Matei 5, 19) atrage după sine o pagubă duhovnicească. Duhul învăţăturii lui Hristos exclude «relativismul» ce împuţinează dinamica tinderii noastre către Adevărul integral. E de ajuns să schimbăm un element din conştiinţa noastră dogmatică pentru a vedea imediat cum se modifică starea noastră duhovnicească şi evoluţia lăuntrică. Dimpotrivă, cea mai mică abatere de la Adevăr din viaţa noastră lăuntrică, va schimonisi viziunea noastră dogmatică”.

În încheiere amintim acest cuvânt al Sfântului Maxim Mărturisitorul:

„Mulţi suntem cei ce zicem, puţini însă cei ce fac. Dar însă cuvântul lui Dumnezeu, nimeni nu este dator a-l mincionoşii pentru lenevirea sa. Ci a mărturisi cu adevărat neputinţa sa, iar nu a ascunde adevărul lui Dumnezeu, ca să nu ne facem vinovaţi împreună cu călcarea poruncilor, şi de reaua tălmăcire a cuvântului lui.

Alte articole găsiţi aici.

 

Părintele Arsenie Papacioc, Dezvăluirea nuanţelor deosebirii duhurilor din viaţa noastră în Hristos

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here