„Paradisul preafrumos al Scripturilor” – Despre importanța citirii Sfintei Scripturi (II)

0
202

scripDacă Scripturile li s-au descoperit oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu, dacă oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, purtaţi fiind de Duhul Sfânt, au grăit, atunci tot oamenii sfinţi sunt în stare să le tâlcuiască, să le înţeleagă, să le desluşească credincioşilor înţelesul profund al Scripturilor.

Tot omul, tot creştinul, are la îndemână paradisul preafrumos al Scripturilor. Trebuie să bată la poarta lui, să intre în Paradisul acesta, să se nutrească cu cuvântul Scripturii. Dar atunci când îşi dă seama că nu înţelege, cunoştinţa nefiind a tuturora, trebuie să întrebe. Trebuie să se lase călăuzit de oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu.

Şi ce se întâmplă totuşi dacă nu întreabă? Vedem foarte bine ce se întâmplă, în lumea în care trăim: omul păcătos tâlcuieşte Scriptura după mintea lui, o înţelege eronat, şi în felul acesta s-au născut şi se nasc sectele religioase; o foarte mare puzderie de secte religioase.

Referitor la Sfânta Scriptură şi-au spus părerea oamenii autorizaţi. Ne vom opri asupra unui citat dintr-o carte scrisă de părintele Ilarion Felea, carte ce se intitulează „Religia iubirii”. Este cunoscut faptul că părintele Ilarion Felea a fost un mare teolog din perioada interbelică care a murit mărturisindu-L pe Hristos în temniţa de la Aiud. El, printre alte cărţi, a scris şi această carte,  „Religia iubirii”, închinată religiei creştine.

Din capitolul intitulat „Biblia”, cităm câteva fraze: “Sunt trei cărţi pe care este dator să le citească şi să le mediteze fiecare om: «Cartea naturii», «Cartea sufletului» şi «Cartea vieţii» care este Biblia. În toate se descoperă înţelepciunea, pronia, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, dar mai ales în Biblie, în dumnezeiasca Scriptură. Între toate cărţile omenirii Biblia ocupă un loc unic, o poziţie excepţională. Biblia este CARTEA, Cartea prin excelenţă, Cartea cărţilor, cartea sfântă, Sfânta Scriptură, cartea vieţii, cartea luminii, cartea mântuirii, cartea înţelepciunii eterne, cartea inspirată de Dumnezeu. E cartea cea mai citită, cea mai studiată şi cea mai răspândită, cartea cea mai populară dintre toate cărţile omenirii, cartea celei mai avansate culturi, cartea din care sorb oamenii elixirul vieţii, băutura nemuririi, înţelepciunea divină. E tradusă şi tâlcuită în mii de limbi, e tipărită în mii şi milioane de exemplare.

S-au scris nenumărate poezii frumoase, dar poezia psalmilor e neîntrecută; s-au scris multe cărţi de filozofie, dar cărţile de înţelepciune ale Bibliei sunt neîntrecute; s-au scris biografii alese, dar Evangheliile sunt neîntrecute; s-au scris parabole şi cuvântări celebre dar cele ale Mântuitorului sunt neîntrecute”.

Ne-am  oprit deci la o metaforă: Paradisul cel preafrumos al Scripturilor. Ne-am exprimat întrucât Sfântul Ioan Damaschinul, vrând să ne convingă cât de importante sunt Sfintele Scripturi pentru noi şi lecturarea lor, zice aşa: „Să batem la Paradisul preafrumos al Scripturilor, la Paradisul cel cu bun miros, cel prea dulce, cel frumos, cel ce răsună la urechile noastre cu tot felul de cântări, cel care ne atinge inima, care o mângâie când este întristată, o potoleşte când este mâniată şi o umple de o bucurie veşnică”.

Nu numai Sfântul Ioan Damaschinul sublinia importanţa Sfintelor Scripturi pentru noi, importanţa lecturării Scripturilor, ci toate spiritele alese, toţi oamenii deosebiţi au subliniat acest adevăr. Iată, unul dintre reprezentanţii de marcă ai culturii româneşti din perioada interbelică, Simion Mehedinţi, ne-a lăsat o lucrare intitulată Creştinismul românesc. În această lucrare, spune la un moment dat un adevăr pe care îl vom repeta mereu: „Un popor, ca şi orice om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţăturii lui Iisus”.

Noi atâta preţuim cât am înţeles şi cât punem în practică din învăţătura lui Iisus. Ca să putem pune în practică învăţătura lui Iisus trebuie să o şi cunoaştem, de aceea ne-am propus să analizăm, din Evanghelia după Matei, „Predica de pe Munte”.

Un sceptic şi-ar putea pune întrebarea: dar e absolut necesară cunoaşterea Evangheliei lui Hristos, cunoaşterea Scripturilor? Pentru noi, oameni păcătoşi, e absolut necesară cunoaşterea Scripturilor. Oamenii sfinţi, oamenii care au depăşit toate neputinţele firii, oamenii care au ajuns într-o legătură intimă cu Dumnezeu, cei ce vorbesc cu Dumnezeu “faţă către faţă”, nu mai au nevoie de Scripturi. Nu vom mai avea nici noi nevoie de Sfânta Scriptură în viaţa de dincolo, pentru că Domnul Hristos în mod evident va fi de faţă şi vom vorbi cu El. Dar, până atunci, încă pe cale fiind şi încă luptându-ne cu patimile, avem nevoie de Sfintele Scripturi.

În acest sens se exprimă şi Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viaţă atât de curată încât harul Duhului să ţină locul Scripturilor în sufletele noastre. Şi după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot aşa ar fi trebuit ca şi inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt. Dar, pentru că am îndepărtat Harul acesta, haideţi să pornim pe o nouă cale ca să-l dobândim iarăşi. Prima cale era negreşit cea mai bună şi Dumnezeu a arătat aceasta şi prin spusele Sale şi prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam şi cu urmaşii Lui, cu Iov şi cu Moise, ci a vorbit cu ei faţă către faţă pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, atunci a fost nevoie de scrieri de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor şi cuvintelor lui Dumnezeu. Şi vom vedea că acelaşi lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinţilor din Vechiul Testament, ci şi pe vremea sfinţilor din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului Sfânt, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate”.

Andrei Andreicuț, Morala Împărăției

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here