Parada Babel F.A.S.T. 2018 – ZÂMBETE ȘI LIBERTATE

GESTGEST – Tema Festivalului Babel 2018 – Deschiderea festivalului cu parada – Târgoviștenii au asistat și au aplaudat trecerea reprezentanților țărilor invitate – Piesa Carmen a deschis festivalul – Vom avea o săptămână inedită!

Parada Babel F.A.S.T.

Ieri, 4 iunie, a avut loc deschiderea Festivalului Artelor Spectacolului, Babel 2018. Anul acesta, festivalul are ca temă gestul. După cuvântul introductiv al managerului general la Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, regizorul Mc Ranin, spectatorii au asistat (uneori interactiv) la piesa „Carmen”, o poveste de dragoste plină de pasiune, cu origini și influențe în/ din opera omonimă a compozitorului francez Georges Bizet și în nuvela lui Prosper Merimee. Carmen își dezvăluie două fețe/ imagini, una feminină și alta feroce, iar don Jose este plin de pasiune. Totul într-un scenariu tip matrioșca, ceea ce aduce un plus de fascinație pentru privitor.

Seara s-a încheiat cu mult entuziasm, printr-o paradă ce a pornit din Parcul Chindia și s-a oprit pe Bulevardul Carol (fostul Castanilor), în aplauzele târgoviștenilor prezenți. Totul s-a desfășurat într-o explozie de artificii și de costume în culori specifice zonelor de unde vin participanții la festival, spre bucuria iubitorilor de teatru și de artă scenică.

GESTȚările participante la festival

Anul acesta „se vor exprima artistic prin gest” trupe de teatru din 26 de țări: India, Belgia, Italia, Germania, Franța, Anglia, Islanda, Scoția, Finlanda, Lituania, Polonia, Slovacia, Portugalia, Algeria, Kazahstan, Coreea de Sud, Japonia, Mexic, Rusia, Republica Moldova, Bosnia-Herțegovina, Armenia, Iran, Serbia, Ungaria, România.
Vor avea loc spectacole de stradă, workshop-uri, lansări de carte, ateliere, conferințe.

GESTGESTGEST

 

GESTGest – Apariția Foaie.R

Doresc să salut apariția buletinului informativ al festivalului, „Foaie.R”, în care este prezentat un interviu cu Mc Ranin, punctul de vedere al scenografului Horațiu Mihaiu despre tema propusă pentru acest an, gestul, și alte informații și prezentări utile și interesante.

„… Așadar, prima remarcă – de la intrarea în foaier – ar fi că lumea schițează acel GEST de a privi în jur. Urmează gestul de a zâmbi, de a da mâna cu vreo cunoștință, de a te dezbrăca la garderobă, gestul de a-ți căuta biletul, gestul de a verifica ceasul, gestul de a aștepta, de-a te lăsa înconjurat de alți oameni, de a-ți închide telefonul, de-a intra în sală, de a-ți căuta locul și, apoi, de a te așeza…

În fine, începe spectacolul. Acum urmează cu totul și cu totul alte gesturi. Gestul de a te mira, a te emoționa, a admira, a urmări, a fi atent. Gest după gest, ca într-un gest continuu. Teatrul ca GEST! Un Babel al gesturilor din toată lumea. Iar, la final, acel GEST de recunoștință, gestul de a aplauda. E GESTUL suprem! Pentru cei care au făcut acel GEST de a ne dărui minunate clipe de bucurie. La plecare, să nu uităm, să ne promitem că vom mai face un GEST. Gestul de a reveni!…” (Horațiu Mihaiu)

Te invit să citești și Conferința cu tema scenografia – Jean-Guy Lecat.

Mihaela Mușetescu