Păpădia curăță sângele de toxine și scade agresivitatea

0
1026
PăpădiaPăpădia îmbină de minune plăcerea gustativă cu acţiunea terapeutică, dar puţini îi cunosc cu adevărat valoarea.

Cercetătorii au descoperit că tratamentele cu păpădie au un efect deosebit asupra mecanismelor de producere şi descărcare a tensiunii agresive! Păpădia face parte din acele plante care nu „hibernează”, ci ele cresc frunze şi în anotimpul rece. În fiecare primăvară un sirop de păpădie este binevenit, care are un gust excelent, fiind în acelaşi timp şi un strop de sănătate.

Eliminarea specifică a unor toxine

Fitoterapeuţii austrieci au ajuns la concluzia că tratamentele naturiste cu ceaiuri şi extracte de păpădie scad semnificativ apariţia acneei la adolescenţi. Aceştia au aflat apoi că efectul antiacneic al ceaiului de păpădie nu se datorează numai proprietăţilor anticonstipante şi detoxifiante, descoperindu-se ca păpădia conţine un arsenal întreg de substanţe active care pot modifica unele constante fiziologice, având efect reglator asupra unor funcţii nervoase.

Agresivitatea masculină depinde, în multe situaţii, atât de starea de excitabilitate a creierului şi de nivelul descărcărilor hormonale, cât şi de unele substanţe toxice rezultate din metabolism. Astfel, s-a dovedit că rata eliminării unor toxine prin sudoraţie şi urina creşte cu 8-11% în cazul consumului de frunze de păpădie, mai ales crude. Eliminarea anumitor substanţe toxice, precum unele fragmente de aminoacizi şi cetone, produse sub acţiunea specifică a hormonilor masculini, reprezintă o parte din secretul “antiagresivi al păpădiei. În cazul femeilor, aceste substanţe toxice, produse tot de hormonii masculini secretaţi de ovar.

Efectul asupra mediatorilor chimici

Studiile şi mai avansate, focalizate pe efectul extractelor de păpădie asupra organismului uman, au arătat că în frunzele din banală păpădie exista compuşi ai colinei, substanţe care intră în compoziţia acetilcolinei. Aceasta este mediatorul chimic al unor procese nervoase şi indispensabilă pentru activitatea muşchilor. Produşii colinici modifica intens fluxurile de biocurenţi veniţi de la muşchi spre creier, în special la bărbaţi. Ca urmare a acestor ajustări ale electricităţii care ajunge la creier, zonele din sistemul nervos implicate în agresivitate, vor fi mai puţin bombardate de curenţii electrici şi mai puţin excitate.

Scăderea excitabilităţii unor zone nervoase datorate compuşilor colinici din păpădie reprezintă un alt secret al scăderii agresivităţii prin mecanisme chimice. Totodată, biochimiştii au descoperit în compoziţia aceleiaşi frunze de păpădie, dar şi în rădăcina o substanţă fenantrenică, având un nucleu asemănător morfinei. Această substanţă, aflată în cantităţi infime şi în alte plante, este de fapt acea misterioasă morfină întâlnită în laptele unor ierbivore şi are un efect liniştitor asupra centrilor nervoşi. S-a dovedit astfel că frunzele de păpădie fierte 1-2 minute eliberează aceste “morfine liniştitoare. Ele diminuează cu 30% potenţialul agresiv atât la masculii ierbivori, cât şi la masculii maimuţelor primate şi la bărbaţi.

Gustul blochează de asemenea căile instinctului agresiv

Aceiaşi cercetători de la Universitatea din Viena au descoperit, în urmă cu un an, că gustul amar specific păpădiei poate acţiona direct asupra ariilor nervoase implicate în agresivitate. Astfel, s-a dovedit că stimularea gustativă a limbii, corespunzătoare gustului amar, creează un anume flux de curenţi electricil ei sunt numiţi “potenţiale locale de acţiune, prescurtate cu LP sau PL.

Aceste PL se grupează specific la contactul cu gustul amar şi ajung apoi în zona scoarţei cerebrale. În drumul lor către zona de percepţie a gustului, aceste mesaje grupate în PL modifică alte mesaje electrice, precum cele care stimulau zonele agresive. Ca urmare, mesajele naturale ale instinctului agresiv sunt parazitate de biocurenţii care conduc mesajul gustului amar specific păpădiei. Rezultatul este o scădere a activităţii electrice în reţelele de neuroni implicate în realizarea şi descărcarea instinctului agresiv. Sensibilitatea specifică la gustul amar al bărbaţilor explică în mare parte efectul anti-agresiv mai pronunţat al păpădiei asupra origanismului lor.

Care mai sunt cazurile în care este indicată folosirea acestei plante?

Păpădia li se recomandă persoanelor care au un nivel ridicat al colesterolului sangvin, pentru că are o acţiune hipocolesterolemianta; celor care au nevoie de un tonic care să le stimuleze organele digestive şi secretorii, pentru o mai bună digestie a alimentelor şi o mai bună eliminare a deşeurilor alimentare; pentru aceia carora li se recomandă creşterea debitului urinar, pentru că potasiul din planta îi conferă calităţi diuretice; celor care doresc să apeleze la un remediu natural pentru prevenirea formării calculilor biliari.  Păpădia este de asemenea un ajutor considerabil în tulburările circulatorii (cianoze, varice).

Iată ce afirma despre păpădie dr. Henri Leclerc: „Mi-am putut da seama, în urma observaţiilor personale, ca păpădia are într-adevăr proprietatea de a favoriza eliminarea bilei: am obţinut rezultate bune cu suc proaspăt, în doza de 50, până la 100 grame, la bolnavii cu afecţiuni cronice ale ficatului, la subiecţi cu afecţiuni biliare, care prezentau colelitiaza; sub influenţa medicaţiei, crizele dureroase s-au atenuat şi am observat ameliorarea simptomelor de insuficienţă hepatică (icter, fermentaţii intestinale, scaune decolorate etc).

Rezultatele tratamentului depind, în mare măsură, de modul de preparare a medicamentului.

Sucul pe care îl secretă primăvara rădăcină de păpădie este apos, subţire şi puţin gustos; sucul recoltat în august şi în septembrie este gros, opac, cu un gust amar foarte accentuat; dar acesta din urmă, care are cel mai bogat conţinut în elemente active, trebuie folosit.”

Nu trebuie să aveţi reţineri în a folosi sistematic această plantă atunci când doriţi să vă curăţaţi sângele de impurităţi; să trataţi dermatoze de origine hepatică; să alinaţi durerile reumatice, în special în cazurile de reumatism asociate cu o insuficienţă hepatică sau biliară.

Planta evita locurile foate umede. Înainte de înflorire se colectează frunzele, primăvara sau toamna rădăcinile, tulpinile în timpul înfloririi, astfel că întreaga planta are efect tămăduitor.

Se poate consuma la cină: o salată de păpădie amestecată cu cartofi şi garnisită cu un ou este ceva mai mult decât delicious.

În Iugoslavia, la cură, pacienţii primeau zilnic la masă, pe lângă alte feluri de salate proaspete, şi un castronaş cu salata de păpădie. Medicul centrului, un renumit specialist în bolile de ficat, a constat că papdaia are o influenţă cât se poate de benefică asupra ficatului.

Astăzi ştiu că tulpinile proaspete, din care se consumă 5-6 pe zi în stare crudă, ajuta rapid în hepatita cronică. Ele sunt de folos şi în diabet. Diabeticii ar trebui să mănânce aceste tulpini, până la 10 pe zi, atât timp cât păpădia este înflorită. Se spala tulpinile cu flori cu tot, abia după aceea se îndepărtează floarea şi se mestecă încet tulpina. Aceasta are la început un gust amărui, este acrişoara şi zemoasa şi se aseamănă cu andivele. Oamenii permanent bolnăvicioşi, care se simt abătuţi şi obosiţi, ar trebui să facă câte o cură de 14 zile cu tulpini proaspete de păpădie. Se vor minuna de efectul lor extraordinar!

Păpădia ajuta însă şi în alte afecţiuni.

Ne scapă de mâncărimi, eczeme şi erupţii; îmbunătăţesc sucul gastric şi curata stomacul de tot felul de substanţe care se elimină greu. Pe lângă săruri minerale, păpădia conţine substanţe curative şi de sinteză foarte importante pentru înlăturarea tulburărilor de metabolism.

Datorită efectului său depurativ, ajută şi în artrită şi reumatism; inflamaţiile ganglionilor se retrag, dacă se ţine până la sfârşit cură de 3-4 săptămâni, cu tulpini proaspete. În icter şi în afecţiunile splenice, păpădia se foloseşte, de asemeniea, cu succes. Rădăcinile de păpădie, mâncate crude, la fel ca şi cele uscate servite la ceai au efect depurativ; ele au efect de stimulare a digestiei, sudorific şi diuretic, precum şi stimulant. Ele fac sângele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra singeului îngroşat. Vechile cărţi despre plantele medicinale istorisesc ca femeile foloseau ca produs cosmetic infuzia preparată din opărirea plantei şi a rădăcinii. Obişnuiau să-şi spele cu ea ochii şi faţa, sperând să capete astfel un „chip mai luminos”.

Prepararea deliciosului sirop de păpădie:

Se pun de 2 ori câte 2 mâini pline de flori de păpădie într-un litru de apă rece. Se pune la foc mic până începe să fiarbă; apoi se lasa să dea câteva clocote bune; se ia oală de pe foc şi se lasa totul să stea peste noapte. A doua zi, se goleşte conţinutul într-o sită, se scurge, iar florile se storc bine cu ambele mâini. Sucul se amestecă cu 1 kg de zahăr nerafinat. La acesta se adăuga o jumătate de lamie tăiată felii (coaja se aruncă dacă a fost tratată cu substanţe chimice).

Mai multă lămâie acreşte prea tare. Oala se pune fără capac pe maşina de gătit. Pentru a se păstra toate vitaminele, se dă la focul cel mai mic. Astfel, lichidul se evapora fără a fierbe. Siropul se pune la răcit o dată, maximum de două ori, ca să i se poate satabili adevărata constistenta. N-are voie să devia prea gros, căci s-ar zaharisi după păstrare mai îndelungată; nu trebuie sa fie nici prea subţire, căci atunci ar începe să fermenteze după un timp. Trebuie să devină un sirop adevărat, vâscos. Acesta, uns pe chifla sau pâinea cu unt de la micul dejun, este absolut delicios.

 Sursa: psiho-spiritualitate.blogspot.ro

 Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here