PANTOMIMĂ. „Fantasmagoria”, un spectacol special al Companiei Passe-Partout Dan Puric

0
127

FantasmagoriaPe 28 noiembrie, la Sala Rapsodia, de pe Lipscani, începând cu ora 19.30, se joacă „Fantasmagoria”, un spectacol special al Companiei Passe-Partout Dan Puric.

„O piesă stranie şi fascinantă, la graniţa dintre pantomimă şi circ, realitate și poveste care îi invită pe cei mari și pe cei mici să strige împreună “Totuși viața e frumoasă!”, așa își prezintă spectacolul membrii Companiei Passe-Partout Dan Puric.

Piesa de pantomimă „Fantasmagoria” este un spectacol-reverie; cei patru actori – Nadejda Dimitriu, Vadim Rusu; Petre Voicu şi Petru Ciobanu, te fac să crezi că ai ajuns în mijlocul unui basm de-a-ndoaselea; Ileana Cosânzeana e stăpână aprigă peste trei Păcală rătăciţi prin viscol.

O poveste care seamănă cu un film rusesc, cu nostalgii şi troiene, ingenios îndulcită cu năzdrăvănii româneşti. Deschide porţile către o lume ce prezintă o privelişte fantastică spre sufletul nostru.

Este o piesă fără vorbe, dar cu lacrimi de râs şi de plâns. Fără decor, susţinut doar de mişcările trupurilor în coregrafia Nadejdei Dimitriu, de luminile reflectoarelor şi de fundalul sonor selectat de Vadim Rusu şi Ilina Pepine.

Spectacolul „Fantasmagoria” a primit premiul pentru ‘Cel mai bun spectacol’ la Festivalul Internațional ‘Panphys’, Skopje – Macedonia (2011).

Ana Grama

Jurnal Spiritual

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here