Palatul Regal Binnenhof

0
410
Mii de oameni se aliniază pe stradă formând o gardă de onoare de-a lungul drumului caleștii de aur care o aduce pe regina Olandei de la palatul Noordeinde spre Binnenhof pentru a ține discursul reginei.

BinnenhofAceasta nu este descrierea unei ocazii din trecutul îndepărtat, ci un eveniment care are loc și acum anual, atunci când Parlamentul olandez se reunește pentru „Prinsjesdag” – în a treia marți din septembrie. Este o zi de sărbătoare pentru toți susținătorii monarhiei și ai casei de Orania.

Binnenhof este un castel medieval strâns legat de soarta orașului Haga încă de la început. Haga, oficial recunoscută ca Gravenhage, este un oraș modern, cosmopolit, rezidențial. El adăposteste sediul guvernului și al ministerelor comunicațiilor, administrației, Curtea Internațională de Justiție și Academia de Drept Internațional. Este de asemenea, un centru cultural cu remarcabile exemple de arhitectură modernă. Binnenhof, este o clădire de cărămidă roșu-maroniu din centrul orașului, este și acum centrul lumii politice.

Binnenhof este termenul olandez pentru „tribunalul intern”, dar în acest context el desemnează centrul guvernamental al țării.

În 1247, Willhem al II-lea, Conte de Olanda și rege al Germaniei (1247 -1256), a construit aici o cabană de vânătoare în stilul unui castel. Fiul lui, Floris al V-lea, și-a stabilit reședința aici. El a extins clădirea adăugând Ridderzaal sau Sala Cavalerului, care este și acum centrul palatului. Aceste clădiri formează nucleul ansamblului palatului, care este dispus în jurul a două curți.

Deși în 1992 s-a adăugat o nouă clădire anexă palatului Binnenhof și clădirea a suferit numeroase modificări de-a lungul istoriei sale, și ea și-a păstrat întotdeauna identitatea ca simbol al democraței olandeze. În partea estică a curții se află clădirea Ridderzaal. Ea a fost ocupată de guvernatori încă de pe vremea lui Moritz de Nassau-Orania. Guvernatorii și-au făcut propria intrare, Stadhouderspoort, construită în stil renascentist. Până în 1786, aceasta putea fi folosită numai de ei.

Clădirea dreptunghiulară este demarcată de patru turnuri la colțuri.

Ridderzaal a fost inițial proiectată în secolul al XII-lea de Gerard van Leyden ca o sală de oaspeţi în stil gotic. Acoperișul rigidizat cu grinzi de lemn de 18 metri este remarcabil. Se poate vedea blazonul orașului olandez și o rozetă cu cele mai importante dinastii domnitoare olandeze. Ridderzaal are 40 metri lungime și 20 metri lățime și a avut diverse întrebuințări de-a lungul istoriei sale. A fost renovată la începutul secolului al XX-lea și de atunci este folosită în ocazii ceremoniale, precum deschiderea Parlamentului.

Fațadele din nord-vest ale clădirilor înconjurătoare care domină lacul au fost construite în secolul al XVII-lea. Aceste clădiri adăposteau camerele Parlamentului olandez până când acesta s-a mutat în noua clădire anexă. Înainte de a deveni sediul Parlamentului în 1815, ele au fost folosite, pe rând, ca loc de întâlnire pentru prima adunare națională, ca reședință a fratelui lui Napoleon, Ludovic-Napoleon, iar apoi ca spital.

Arhitectul Daniel Marot, care a proiectat multe clădiri din Haga, a conceput și somptuoasa Trèveszaal, numită astfel după Tratatul de Pace de la Trèves.

Grenadierspoort este cealaltă intrare în ansamblul palatului. La stânga porții se află Torentje, un turn octogonal care adăpostește sediul prim-ministrului Olandei.

Când regina Beatrix a Olandei înaintează spre Binnenhof în caleașca sa aurită, pentru a ține discursul reginei, ea pornește din Palatul Regal. Acesta nu este reședința reginei, ci sediul său oficial și locul de ceremonie al recepțiilor de stat.

Nucleul palatului datează din 1553 și, în 1640, arhitecții Pieter Post și Jacob van Campen l-au reconstruit în stil francez pentru mama lui Frederik Hendrik. Ei au creat o clădire clasică, compusă dintr-o secțiune centrală lungă flancată de două aripi laterale care împrejmuiesc o curte principală. Partea centrală proeminentă a clădirii cu două niveluri atrage atenția spre portal, flancat de stâlpi având trei ferestre-uși deasupra și înfrumusețat cu ghirlande de piatră. Acestea dau spre un balcon cu o balustradă folosit de monarh pentru a-și întâmpina și a-și saluta supușii. Un fronton triunghiular decorat cu reliefuri întrerupe linia acoperișului de deasupra părții centrale proeminente.

Grădina palatului regal este deschisă publicului.

Castele și palate din Europa, Ulrike Schober

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.