Palatul Culturii din Iaşi, o poveste neştiută

0
849
Palatul Culturii din IaşiPalatul Culturii din Iaşi a fost construit în stil neogotic. El a reprezentat una din ultimele expresii ale romantismului în arhitectura oficială.

Palatul se înălţă, în parte, peste ruinele curţilor domneşti medievale, menţionate documentar în 1434.

Palat de Justiţie şi Administrativ, construit pe locul unei clădiri de dimensiuni similare, destinate aceluiaşi scop, adică actului dreptăţii, semeţul Palat al Culturii avea să-şi facă loc în peisajul molcom al Iaşilor în anul 1925, după 19 ani în care s-a construit şi reconstruit neîntrerupt.

Discuţiile în vederea începerii uriaşei construcţii au început în 1904.

Totul a fost legat de pierderea statutului de capitală a Iaşului, prin renunţarea din vremea „Unirii mici “, de la 1859, când „trebile ţării “se mută la Bucureşti. În prima sa vizită în oraşul de pe Bahlui, după ce acesta n-a mai fost capitală, regele Carol I a fost plăcut surprins de tot ceea ce cultura lăsase în oraşul moldav. De aceea, la plecare, a promis că va sprijini Iaşul să se menţină măcar ca o capitală culturală şi spirituală a ţării.

„Pentru că nu mai exista vechiul palat administrativ, ars în 1878, Carol le-a promis ieşenilor sprijin pentru realizarea unui Palat Administrativ şi de Justiţie. Aşa a început realizarea planurilor “, ne-a explicat d-na Adriana Ionuc, director tehnic al complexului muzeal „Moldova “, din cadrul Palatului Culturii.

Construcţia a început în 1906, dar a fost întreruptă în timpul Primului Război Mondial, când acolo au fost încartiruite trupele.

Imobilul neterminat a devenit spital de campanie. După război, distrugerile au fost masive, de aceea constructorii au trebuit s-o ia de la capăt. Fondurile destinate construcţiei au fost alocate de Fundaţiunea „Carol I “.

Sălile palatului, gândite şi construite cu gust, amenajate după moda vremii, constituiau adevărate capodopere. Din păcate, după anul 1977, când Palatul a devenit muzeu, o firma-monopol de stat, cu pretenţii de expert în amenajări de muzee, a transformat armonia şi originalul în kitsch-uri tipice epocii comuniste.

Firma Decorativa organiza pe atunci toate muzeele din România.

În 1977 au venit şi aici şi au acoperit integral pereţii şi plafoanele, care erau pictate şi, deci, foarte frumoase. Destinaţia primară a imensei clădiri era acela de a adăposti tribunalul oraşului.

Drept urmare, încăperile palatului au găzduit procese răsunătoare în epoca, fiind martorele unor splendide pledoarii ale avocaţilor vremii, la loc de cinste numărându-se cele susţinute de Ionel Teodoreanu. Clădirea avea, ca şi astăzi, 299 de camere, 40 dintre acestea fiind locuite de cei care lucrau în Palatul Justiţiei.

Palatul ieşean este inspirat din stilul arhitectural al Palatului de Justiţie din Paris; acesta este un lucru mai puţin cunoscut, consemnat în documentele vremii ţine de noaptea în care s-a inaugurat

Turnul cu ceas al Palatului ieşean. „Noaptea de 11-12 octombrie 1925, Berindei şi cei doi fii ai săi şi-au petrecut-o în turnul palatului, încercând să regleze ceasul. Şi toată noaptea nu s-a auzit decât Hora Unirii în tot Iaşul. Toată lumea se întreba ce se aude şi ce se întâmplă. Mozaicul din holul central al palatului a fost inspirat după cel al Catedralei Saint-Pierre din Franţa, de lângă Cannes. Pentru realizarea lui au fost aduşi meşteri francezi. De asemenea, întreg mobilierul cu care a fost garnisit interiorul a fost fabricat în Atelierul de artă decorativă al lui Albert Goumain, la Paris.

Arhitectul Berindei a dărâmat clădirile din ograda mare a vechii curţi voievodale şi cazărmile.

Zidurile exterioare au fost decorate cu elemente heraldice, dar, impresionant pentru epocă, a fost Turnul Central, cel care adăpostea, ca şi în zilele noastre, un orologiu înalt de trei metri, ale cărui clopote fuseseră programate să intoneze din oră în ora Hora Unirii. La ceasurile fixe, melodia se poate auzi şi acum. Structura palatului a fost afectată pentru prima oară de cutremurul din 1940.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a slujit drept cazemată trupelor germane şi, ulterior, celor sovietice. Cele două tunuri care străjuiesc statuia lui Ştefan cel Mare din faţa Palatului Culturii au fost donate de regele Carol I, în anul 1883, la dezvelirea statuii. Cele două tunuri, care pot fi observate şi în ilustratele epocii, provin din Războiul de Independenţă de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga şi la dreapta statuii timp de 124 de ani.

Sistemul de încălzire al uriaşei clădiri a fost una dintre marile realizări ale proiectantului.

Planul a fost bine gândit şi întocmit, astfel că instalaţiile au rezistat multă vreme. Mai mult, modelul instalaţiilor a fost unul ingenios, surprinzând prin noutate şi eficacitate şi în prezent. „Este acelaşi sistem care există şi la Palatul Peleş. Adică, de încălzire şi de curăţire a aerului, în acelaşi timp. Există şi acum în sălile mari anumite rozete instalate pentru aspirarea prafului, prin care intră aer curat. Toată tubulatura era prin pereţi, iar în subsol exista o sală cu filtre din cărbune în care aerul era curăţat. Încălzirea se făcea în sistem de centrala termică.

În acest sens municipalitatea ieşeană a înregistrat o premieră absolută. In 1926, imediat după inaugurarea palatului s-a dat în folosinţă şi prima centrală termică de până atunci. Proiectanţii au luat în calcul, chiar dacă erau acte de pionierat, toate aspectele unui trai civilizat. Astfel, palatul beneficia de un rezervor de apă, cu o capacitate de 500 de litri, pentru uzul clădirii.

Cules de Alina Magdici

Sursa financiarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here