Pâinea bună începe de la grâul măcinat

0
235

paineaOmul călit de suferinţe, omul al cărui suflet a fost măcinat de dureri, umilinţe, neputinţe, nedreptăţi, omul care a ajuns să fie smerit datorită acceptării crucii sale spirituale şi ducerii sale cu demnitate şi credinţă, fără cârtire, cu iubire de Dumnezeu şi semeni pune început bun în viaţa sa, conştientizează că suferinţele şi încercările îşi au rostul lor, conştientizează că prin acceptarea lor se apropie mai mult de Mântuitorul Hristos care s-a lăsat răstignit pe Cruce din iubire pentru întreaga lume. Încercările te fac de multe ori mai puternic, mai credincios, mai smerit, mai iubitor de Dumnezeu şi semeni, mai înţelept, mai virtuos. Încercările te ajută să înveţi multe lecţii de viaţă, încercările te ajută să ai mai multă nădejde în mila şi grija lui Dumnezeu, încercările te ajută să îţi îmbogăţeşti duhovniceşte sufletul, încercările te ajută să evoluiezi spiritual.

De câte ori nu am spus mulţi dintre noi, că Dumnezeu e rău cu noi, că ne pedepseşte prea mult şi prea greu pentru faptele noastre, că pentru noi e un Dumnezeu rău iar pentru alţii e un Dumnezeu bun şi milostiv, că oricât ar greşi aceştia o duc bine şi nu se confruntă cu nici o problemă în viaţa lor? Dar noi spunând aşa greşim, pentru că Bunul Dumnezeu nu e rău cu noi, e un Tată iubitor cu fiii şi fiicele Sale, doar că îngăduie din când în când să fim ispitiţi cu nevoi şi necazuri mai mari sau mai mici, pentru a ne testa credinţa, iubirea, pentru a ne face mai puternici şi pentru a ne învăţa să ne ducem crucea cu demnitate pe drumul Golgotei noastre. Noi întotdeauna ne călăuzim în viaţă după judecata noastră, nu după judecata Bunului Dumnezeu, care ştie cel mai bine de ce se întâmplă toate, care ştie cel mai bine ce ne e de folos nouă şi ce nu. Şi nu conştientizăm că pedepsele noastre sunt rezultatul propriilor greşeli şi încercăm să-l scoatem ţap ispăşitor pentru toate problemele noastre pe Dumnezeu şi nu pe noi înşine şi pe diavolul care ne dă târcoale mereu şi care ne găseşte pregătiţi pentru a-l primi în viaţa noastră.

Luăm nota zece la cârtire împotriva lui Dumnezeu, însă  trebuie să vedem orice încercare a noastră ca pe o lecţie de viaţă şi să conştientizăm că de noi depinde dacă obţinem notă de trecere la aceste lecţii, sau rămânem corigenţi chiar repetenţi, fiindcă nu acceptăm cu credinţă să ne purtăm crucea spirituală, fiindcă nu învăţăm din greşeli. Din greşelile pe care le facem, ar trebui să învăţăm lecţia iubirii, lecţia sacrificiului, lecţia solidarităţii, lecţia prieteniei, lecţia smereniei, lecţia încrederii în mila şi purtarea de grijă ale lui Dumnezeu, lecţia milostivirii, lecţia încrederii în oamenii care ţi-au greşit dar care şi-au cerut iertare pentru acest lucru, lecţia simplităţii, lecţia cinstei, lecţia adevărului, lecţia frumosului, lecţia binelui şi a blândeţii şi multe alte lecţii. Dar pentru ca să iei notă de trecere la aceste lecţii, trebuie să reţii toate situaţiile care te-au trecut prin aceste teste. Şi cum le reţii mai uşor? Când îţi aminteşti cât de greu ţi-a fost ca să îţi înveţi lecţia, când îţi aminteşti că ai suferit pentru a pricepe ce este viaţa, până ai priceput că aceasta e o luptă, e un permanent război duhovnicesc, e o luptă cu binele şi răul, e o luptă între sentimentele pozitive şi sentimentele negative, e o luptă cu răutatea oamenilor, cu indiferenţa, cu nesimţirea, cu falsitatea, cu viclenia, cu nedreptatea, cu dezamăgirile, cu minciuna, cu egoismul, cu invidia. Tot ce se obţine mai greu în viaţă, cu mai multe sacrificii te ajută să capeţi mai multă înţelepciune.

Trebuie să credem că nimeni nu are o cruce mai grea decât o poate duce, că deşi de multe ori noi în deznădejdea şi în necredinţa noastră am avut impresia că totul s-a sfârşit, de fapt nu a fost aşa. Ni s-a închis poate o uşă, dar ni s-au deschis mai multe, totul e să vrem să trecem de acele uşi şi să păşim cu încredere spre un nou drum prin viaţă, să avem nădejde la mila lui Dumnezeu şi să ne lăsăm în voia Sa. Să conştientizăm că fără suferinţă nu există mântuire, că trebuie să privim suferinţa ca pe o doctorie dumnezeiască care ne poate vindeca de bolile trupeşti şi sufleteşti datorate patimilor noastre.

O vorbă din popor spune că ,,tot răul e spre bine.” E adevărat acest lucru. Am să încerc să dau doar un exemplu. Când omul are un necaz mare, simte că totul s-a sfârşit şi strigă la Bunul Dumnezeu să îl ajute. Se simte jos, se simte fără speranţă, dar un lucru bun tot s-a întâmplat, şi-a despietrit inima şi s-a apropiat un pic de Dumnezeu. A pierdut pe alte planuri, dar câştigă mai mult pe plan spiritual. I s-a deschis sufletul spre Dumnezeu şi acesta e un nou început, e un imbold care îl sileşte să-l caute pe Domnul cu mai multă fierbinţeală şi îl ajută să se îndepărteze cu mai multă râvnă de tot ce crede că nu e plăcut Acestuia şi nepotrivit voii Sale. Se îndepărtează de mândrie, slavă deşartă, nu se mai crede buricul pământului, nu mai doreşte să fie preţuit de cei din jur mai mult decât se cuvine, recunoscându-şi astfel neputinţa şi faptul că nu trebuie să se mai preţuiască prea mult pe sine, să se încreadă numai în sine. Şi atunci va reuşi să mărturisească:  ,,Ca să nu mă înalţ pentru mulţimea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, ca să mă bată pe obraz, ca să nu mă înalţ’’ (II Cor. 12, 7)

,,Aşa cum atletul care aleargă la maraton este obligat să îndure frigul şi arşiţa, praful şi transpiraţia, ca până la urmă să câştige laurii victoriei, la fel şi omul drept, care concurează la maratonul duhovnicesc, trebuie să îndure multe suferinţe, ca să primească în viaţa viitoare cununa biruinţei. Şi dacă este demn de admiraţie trupul care poate să îndure chinuri şi suferinţe, cu atât mai vrednic de laudă este sufletul care poate, cu răbdare şi bărbăţie, să îndure orice nenorocire, neabătându-se de la scopul său. De aceea, nu este răsplătit numai cel care face binele, ci şi cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuţi au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.” (razbointrucuvant.ro)

În concluzie, încercările îşi au rolul pozitiv în viaţa noastră, fiindcă în nevoi şi necazuri te apropii mai mult de Dumnezeu, te rogi mai mult, strigi mai mult la Bunul Dumnezeu după ajutor, conştientizezi că fără Dumnezeu nu eşti nimic şi nu poţi face nimic bun în viaţa ta,  încercarie te fac mai uman, încercările îţi testează: iubirea de Dumnezeu şi semeni, credinţa ta, nădejdea ta, capacitatea de a accepta voia lui Dumnezeu, capacitatea de a te lăsa în grija lui Dumnezeu. Încercările acceptate cu demnitate şi credinţă te fac mai asemănător cu Domnul Iisus Hristos care şi-a dus Crucea Sa cu atâta iubire pentru lumea întreagă, încercările ne pot ajuta să fim răsplătiţi cu bunătăţi cereşti veşnice, dacă în boli, nenorociri,  sărăcie şi alte rele rămânem aproape de Dumnezeu şi nu ne tulburăm, nu cârtim, nu ne văităm, nu ne împuţinăm la suflet

Bunul Dumnezeu nu dă nimănui o cruce mai grea decât o poate duce, ispitele toate sunt după măsura puterii noastre şi de aceea e bine să le înfruntăm cu credinţă, să avem încredere că avându-l pe Mântuitorul Hristos drept sprijinitor şi apărător ,,vor trece şi acestea” şi că viaţa merge înainte cu urcuşuri şi coborâşuri. Să ne-o trăim demn, cu bucurie, cu credinţă şi nădejde, să nu ne descurajăm pe cale, să nu lăsăm necazurile şi suferinţele să ne omoare sufletul, ci să  credem că suferinţele pot aduce în acesta: viaţă, pace, smerenie, credinţă  putere, vindecare, binecuvântare.

 Nu uitaţi că: ,,Pâinea bună începe de la grâul măcinat.’’

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here