Pâinea bună începe de la grâul măcinat!

0
100

Pâinea bună începe de la grâul măcinat!

Omul călit de suferinţe, omul al cărui suflet a fost măcinat de dureri, umilinţe, neputinţe, nedreptăţi, omul care a ajuns să fie smerit, datorită acceptării crucii sale spirituale şi ducerii sale cu demnitate şi credinţă, fără cârtire, cu iubire de Dumnezeu şi semeni pune început bun în viaţa sa.

Suferinţele şi încercările îşi au rostul lor

Conştientizează că suferinţele şi încercările îşi au rostul lor, conştientizează că prin acceptarea lor se apropie mai mult de Mântuitorul Hristos Care s-a lăsat răstignit, din iubire pentru întreaga lume.

Încercările te fac mai puternic, mai credincios, mai smerit, mai iubitor de Dumnezeu şi semeni, mai înţelept, mai virtuos.

Încercările te ajută să înveţi multe lecţii de viaţă, încercările te ajută să ai mai multă nădejde în mila şi grija lui Dumnezeu, încercările te ajută să îţi îmbogăţeşti duhovniceşte sufletul, încercările te ajută să evoluezi spiritual.

Pâinea bună începe de la grâul măcinat!
Pâinea bună începe de la grâul măcinat!
Pâinea bună începe de la grâul măcinat!

De câte ori nu am spus mulţi dintre noi că Dumnezeu e rău cu noi, că ne pedepseşte prea mult şi prea greu pentru faptele noastre, că pentru noi e un Dumnezeu rău, iar pentru alţii e un Dumnezeu bun şi milostiv, că oricât ar greşi aceştia o duc bine şi nu se confruntă cu nicio problemă în viaţa lor?

Dar noi spunând aşa, greşim, pentru că Bunul Dumnezeu nu e rău cu noi, e un Tată iubitor cu fiii şi fiicele Sale, doar că îngăduie din când în când să fim ispitiţi cu nevoi şi necazuri mai mari sau mai mici, pentru a ne testa credinţa, iubirea, pentru a ne face mai puternici şi pentru a ne învăţa să ne ducem crucea cu demnitate pe drumul Golgotei noastre.

Ne călăuzim în viaţă după judecata noastră

Noi întotdeauna ne călăuzim în viaţă după judecata noastră, nu după judecata Bunului Dumnezeu Care ştie cel mai bine de ce se întâmplă toate, care ştie cel mai bine ce ne e de folos nouă, şi ce nu.

Şi, nu conştientizăm că pedepsele noastre sunt rezultatul propriilor greşeli şi încercăm să-L scoatem ,,ţap ispăşitor’’ pentru toate problemele noastre pe Dumnezeu, şi nu pe noi înşine şi pe diavolul care ne dă târcoale mereu şi care ne găseşte pregătiţi pentru a-l primi în viaţa noastră.

Luăm nota zece la cârtire

Luăm nota zece la cârtire împotriva lui Dumnezeu, însă trebuie să vedem orice încercare a noastră ca pe o lecţie de viaţă şi să conştientizăm că de noi depinde dacă obţinem notă de trecere la aceste lecţii sau rămânem corigenţi, chiar repetenţi, fiindcă nu acceptăm cu credinţă să ne purtăm crucea spirituală, fiindcă nu învăţăm din greşeli.

Să învăţăm lecţia…

Din greşelile pe care le facem ar trebui să învăţăm lecţia iubirii, lecţia sacrificiului, lecţia solidarităţii, lecţia prieteniei, lecţia smereniei, lecţia încrederii în mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, lecţia milostivirii, lecţia încrederii în oamenii care ţi-au greşit, dar care şi-au cerut iertare pentru acest lucru, lecţia simplităţii, lecţia cinstei, lecţia adevărului și sincerității, lecţia binelui şi a blândeţii şi multe alte lecţii.

Dar pentru ca să iei notă de trecere la aceste lecţii, trebuie să reţii toate situaţiile care te-au trecut prin aceste teste. Şi cum le reţii mai uşor?

Când îţi aminteşti cât de greu ţi-a fost ca să îţi înveţi lecţia, când îţi aminteşti că ai suferit mult pentru a pricepe ce este viaţa, până ai priceput că aceasta e o luptă, e un permanent război duhovnicesc, este o luptă cu binele şi răul, este o luptă între sentimentele pozitive şi sentimentele negative, este o luptă cu răutatea oamenilor, cu indiferenţa, cu nesimţirea, cu falsitatea, cu viclenia, cu nedreptatea, cu dezamăgirile, cu minciuna, cu egoismul, cu invidia. Tot ce se obţine mai greu în viaţă, cu mai multe sacrificii te ajută să capeţi mai multă înţelepciune.

Ni s-a închis poate o uşă

Să credem că nimeni nu are o cruce mai grea decât o poate duce si că, deşi, de multe ori în deznădejdea şi în necredinţa noastră, am avut impresia că totul s-a sfârşit, de fapt nu a fost aşa.

Ni s-a închis poate o uşă, dar ni s-au deschis mai multe, totul e să vrem să trecem de acele uşi şi să păşim cu încredere spre un nou drum prin viaţă, să avem nădejde la mila lui Dumnezeu şi să ne lăsăm în voia Sa. Să conştientizăm că fără suferinţă nu există mântuire, că trebuie să privim suferinţa ca pe o doctorie dumnezeiască, care ne poate vindeca de bolile trupeşti şi sufleteşti datorate patimilor noastre.

,,Tot răul e spre bine’’

O vorbă din popor spune că: ,,tot răul e spre bine.’’ E adevărat acest lucru. Am să încerc să dau doar un exemplu. Când omul are un necaz mare, simte că totul s-a sfârşit şi strigă la Bunul Dumnezeu să îl ajute.

Se simte jos, se simte fără speranţă, dar un lucru bun tot s-a întâmplat, şi-a despietrit inima şi s-a apropiat un pic de Dumnezeu. A pierdut pe alte planuri, dar a  câştigat mai mult pe plan spiritual.

I s-a deschis sufletul spre Dumnezeu şi acesta e un nou început, este un imbold care îl sileşte să-L caute pe Domnul cu mai multă fierbinţeală şi îl ajută să se îndepărteze cu mai multă râvnă de tot ce crede că nu e plăcut Acestuia şi nepotrivit voii Sale. Se îndepărtează de mândrie, slavă deşartă, nu se mai crede ,,buricul pământului’’, nu mai doreşte să fie preţuit de cei din jur mai mult decât se cuvine, recunoscându-şi astfel neputinţa şi faptul că nu trebuie să se preţuiască prea mult pe sine, să se încreadă numai în sine.

Şi atunci va reuşi să mărturisească: ,,Ca să nu mă înalţ pentru mulţimea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, ca să mă bată pe obraz, ca să nu mă înalţ’’ (II Cor. 12, 7)

Maratonul duhovnicesc

,,Aşa cum atletul care aleargă la maraton este obligat să îndure frigul şi arşiţa, praful şi transpiraţia, ca până la urmă să câştige laurii victoriei, la fel şi omul drept, care concurează la maratonul duhovnicesc, trebuie să îndure multe suferinţe ca să primească în viaţa viitoare cununa biruinţei.

Şi dacă este demn de admiraţie trupul care poate să îndure chinuri şi suferinţe, cu atât mai vrednic de laudă este sufletul care poate, cu răbdare şi bărbăţie, să îndure orice nenorocire, neabătându-se de la scopul său. De aceea, nu este răsplătit numai cel care face binele, ci şi cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuţi au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.’’ (razbointrucuvant.ro)

Încercările îşi au rolul pozitiv în viaţă

În concluzie, încercările îşi au rolul pozitiv în viaţa noastră, fiindcă în nevoi şi necazuri te apropii mai mult de Dumnezeu, te rogi mai mult, strigi mai mult la El după ajutor, conştientizezi că fără Acesta nu eşti nimic şi nu poţi face nimic bun în viaţa ta.

Încercarile te fac mai uman și îţi testează: iubirea de Dumnezeu şi semeni, credinţa, nădejdea, capacitatea de a accepta voia Domnului, capacitatea de a te lăsa în grija Lui.

Încercările acceptate cu demnitate şi credinţă te fac mai asemănător cu Domnul Iisus Hristos Care şi-a dus Crucea Sa, cu atâta iubire pentru lumea întreagă, încercările ne pot ajuta să fim răsplătiţi cu bunătăţi cereşti veşnice, dacă în boli, nenorociri, sărăcie şi alte rele, rămânem aproape de Dumnezeu şi nu ne tulburăm, nu cârtim, nu ne văităm, nu ne împuţinăm la suflet.

Ispitele toate sunt după măsura puterii

Dumnezeu nu dă nimănui o cruce mai grea decât o poate duce, ispitele toate sunt după măsura puterii noastre şi de aceea e bine să le înfruntăm cu credinţă, să avem încredere că avându-L pe Mântuitorul Hristos drept Sprijinitor şi Apărător ,,vor trece şi acestea” şi că viaţa merge înainte cu urcuşuri şi coborâşuri.

Să ne-o trăim demn, cu bucurie, cu credinţă şi nădejde, să nu ne descurajăm pe cale, să nu lăsăm necazurile şi suferinţele să ne omoare sufletul, ci să credem că suferinţele pot aduce în acesta: viaţă, pace, smerenie, credinţă  putere, vindecare, binecuvântare.

Cei care se înarmează cu arma rugăciunii

Fericiți sunt, așadar, cei care se înarmează cu arma rugăciunii și pocăinței, în ale vieții încercări neașteptate/ Și au învățat că, dacă vor stărui cu răbdare în cele neplăcute, nu vor fi lipsiți nici de cele binecuvântate./

Fericiți cei care au învățat că suferința și desăvârșita răbdare îi așază de-a dreapta Mântuitorului./ Fericit este cel care nu se revoltă, nu deznădăjduiește şi nu blestemă în furtunile învolburate ale vieții lui,/ Ci își înalță cu răbdare Crucea, pe umerii credinței nestrămutate, pe umerii bărbăției și curajului./

Fericiți cei ce nu fug de răbdare, ca niște lași în necaz, ajungând la deplina înțelegere a Adevărului./  Îl rog pe Doamne, și eu, cârtitoarea cea lipsită de răbdare, să mă învrednicească de răbdarea Raiului/ Ca să pot răbda cu recunoștință orice necaz îngăduit asupra mea de Voia și Pronia Domnului.

Ajută-mă să mă învrednicesc de răbdarea lui Iov

Doamne, Te rog, ajută-mă să mă învrednicesc de răbdarea lui Iov – munte de răbdare./ Ajută-mă să mă împrietenesc cu răbdarea şi să merg de mână cu ea, pe-a vieţii cărare./ Ajută-mă să nu cârtesc în necazuri, ispite şi nevoi, oricât aş fi de doborâtă de acestea./ Ajută-mă să mă înveşmânt în credinţă tare, linişte şi pace, ajută-mă să agonisesc răbdarea./

Doamne, Te rog, ajută-mă să-mi cultiv în ogorul sufletului și inimii, nădejdea mântuirii./ Te rog, ajută-mă să mă înarmez cu iubire jertfelnică și răbdare tare, pe calea grea a Crucii,/ Așa cum s-au înarmat: Mântuitorul Hristos, apostolii, proorocii, drepții, sfinții și mucenicii/ Care au băut din paharul prigoanelor, din paharul batjocurilor, din paharul nevoințelor,/ Care au băut din paharul supărărilor, din paharul suferințelor amare, din paharul neputințelor,/ Care au băut din paharul trădărilor, din paharul disprețului și răutăților, din paharul chinurilor./

Să nu uităm că aceștia nu au avut o viață liniștită și fericită, plină de slavă și cinste omenească,/ Să nu uităm că aceștia nu au avut o viață plină de desfătări, ci o viață plină de lipsuri și nevoință/ Și că răbdarea lor – licoare amară ca pelinul – s-a transformat în licoare dulce, în leac tămăduitor./ Să nu uităm, așadar, că pentru sănătatea noastră trupească și sufletească, răbdarea e un leac mântuitor./

Ne pierdem răbdarea în supărări și necazuri

Când ne pierdem răbdarea în supărări și necazuri să ne ațintim ochii la Hristos răstignit pe Cruce/ Și, astfel, vom găsi dulce mângâiere, căci comparând Crucile noastre, vom vedea că le putem duce,/ Căci Dumnezeu nu împovărează pe nimeni mai presus de putere și nu va îngădui ca patimile noastre/ Să ne doboare în praful deznădejdii de moarte, nu va îngădui să fim umiliți sub a diavolilor biciuire./

Să ne ridicăm ochii inimii la Hristos răstignit pe Cruce și să avem nădejde la bucuria sfântă a mântuirii./ Să ne purtăm cu răbdare și demnitate Crucea, pe drumul Golgotei noastre, întăriți de bucuria Învierii./

Cununa de biruință a răbdării

Pentru bune și rele să dăm slavă lui Dumnezeu, ca si noi asemenea lui Iov, să dobândim cununa răbdării,/ Cununa de biruință a răbdării – cunună de mare preț – cu care poți să-ți cumperi cununa nestricăciunii./

Să ne rugăm ca Sfântul Efrem Sirul, cu credință, curăție și smerenie:/ ,,Doamne și Stăpânul vieții mele! Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie!’’/

,,Pâinea bună începe de la grâul măcinat’’

Să cerem fierbinte, duhul răbdării, fiindcă doar în acesta stă mântuirea lumii./ Să nu ne ferim să bem paharul amărăciunii, ca să ne înveșmântăm în haina Luminii,/ În haina țesută cu firele dragostei, ce toate le rabdă, în haina virtuții și desăvârșirii.

Să nu uiăm, așadar, că: ,,Pâinea bună începe de la grâul măcinat.’’ Și să nu uităm nici, că Hristos este Tovarăsul nostru pe drumul vieții și că El ne este Prietenul cel mai bun, mai iubitor și mai devotat, care ne iubește necondiționat și care ne este alături mereu, atât la bine, cât și la greu.

Citește și alte articole semnate de Cristina Toma

„Iubirea – lumină și bogăție sufletească”, Cristina Toma. Editura Jurnal Spiritual, 2018