Oamenii de știință avertizează: Pământul mai are doar două porţiuni majore de pădure virgină

0
315
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

pădurileEfectele extinderii habitatelor umane pe cinci continente au fost studiate de 24 de cercetători din toată lumea. Experții au constat că deşi pădurile pot fi ferite de dezvoltarea tot mai mare a aşezărilor umane, şoselele care le străbat le afectează în mare măsură.

Îngrijorător este, potrivit oamenilor de știință, că pe pământ mai sunt doar două porţiuni majore de pădure virgină, relatează The Independent.

“Au mai rămas doar două zone majore împădurite care sunt încă neatinse pe glob, pe Amazon şi pe Congo şi acestea arată pe harta lumii ca doi ochi” a declarat Nick Haddad, conducătorul proiectului şi profesor la Universitatea de Stat din Carolina de Nord.

Aproape 20% din pădurile planetei sunt de dimensiunea unui teren de fotbal. 70% ajung să aibă o întindere de maxim un kilometru dintr-o margine în alta, până la intersectarea lor cu un drum. De aceea nu putem considera că ele mai pot fi catalogate ca sălbatice.

Studiul s-a concentrat asupra efectelor pe care prezenţa drumurilor o are asupra animalelor sălbatice. Concluziile au fost destul de îngrijorătoare.

Biodiveristatea se reduce cu 13 până la 75% în habitatele fragmentate. Păsările, mamiferele, insectele şi chiar plantele suportă aceste efecte. Lanţul trofic este şi el afectat, în favoarea prădătorilor şi în defavoarea animalelor mai mici.

O altă problemă este că efectele fragmentărilor forestiere nu pot fi observate imediat, ci numai după o lungă perioadă.

“Efectele actualelor fragmentări vor continua să se facă resimţite decenii la rând. Nu putem evalua acum care sunt adevăratele daune aduse ecosistemelor”, a avertizat Nick Haddad.

padure2

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here