”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă”

0
1492
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

images (1)Iată-ne în fața unei teme care ar putea să-i intereseze pe mulți, și anume: ”Cum putem să ne facem viața cât mai frumoasă”; ”cât mai frumoasă”, nu ”frumoasă”, pentru că, în general, viața este frumoasă. Tot ce dă Dumnezeu e frumos… să privim în  jurul nostru, să privim unii la alții, să-L vedem pe Dumnezeu în lucrările Sale, în făpturile Sale, care sunt, toate, frumoase. Totuși, de la ceea ce-i dă Dumnezeu omului, omul poate să meargă mai departe, pentru că Dumnezeu l-a  făcut pe om în așa fel încât să colaboreze cu Dumnezeu pentru înaintarea lui. Omul nu este o ființă definită de ceea ce aduce în lumea aceasta, ci, așa cum crește trupește, crește și sufletește, așa cum înaintează în cele materiale, înaintează și în cele spirituale, omul fiind, după Sfântul Vasile cel Mare, ființa căreia Dumnezeu i-a poruncit să devină Dumnezeu; să devină Dumnezeu împreună cu Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său și a rânduit ca, de la chipul pe care i l-a dat Dumnezeu, să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu. Aceasta noi o mărturisim în slujbele noastre, când zicem: ”Chipul măririi Tale celei negrăite sunt, măcar că port rănile păcatelor; miluiește zidirea Ta și moștenirea cea dorită dăruiește-mi, făcându-mă pe mine iarăți cetățean raiului”. Și, mai departe: ”Cela ce cu mâna Ta dintru neființă m-ai zidit și cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit, dar pentru călcarea poruncii iarăși m-ai întors în pământ, din care am fost luat, la cel  după asemănare mă ridică, cu frumusețea cea dintâi iarăși împodobindu-mă”.

De la chipul lui Dumnezeu, pe care îl avem în noi, suntem chemați să ajungem la asemănarea cu Dumnezeu, numai că s-a întâmplat ceva care ne împiedică să fim ceea ce a vrut Dumnezeu, numai că s-a întâmplat ceva care ne împiedică să fim ceea ce a vrut Dumnezeu, și anume au intervenit niște pete pe chipul lui Dumnezeu din om; de aceea zicem ”chipul măririi Tale celei negrăite sunt – celei care nu poate fi cuprinsă în cuvânt și în gând -, măcar că port rănile păcatelor”; am și chipul Tău în mine,  am și păcatele care s-au adăugat, și doresc să se înlăture ceea ce întunecă chipul, ca să ajung la asemănare. Lucrarea aceasta de îmbunătățire sufletească pe care o avem toți în față, lucrarea aceasta de depășire de noi înșine este ceea ce îi dă omului specificul lui de ființă privitoare spre Dumnezeu. În limba greacă, cuvântul ”om” se exprimă prin cuvântul ”antropos”, care înseamnă ”privitor în sus”; deci cine zice ”om”, în limba greacă, zice, de fapt, ”privitor în sus”, adică o ființă care  ține seama de Dumnezeu.

Când eram copil și mergeam la școală, mama îmi spunea doar atât: ”Nu-ți uita de Dumnezeu, nu-ți uita de rugăciune”; după aceea, mama mi-a spus, cândva, despre părintele de la  noi din sat: ”Ne învață tot bine, ne învață să fim buni”. Lucrarea aceasta de îmbunătățire sufletească este, de fapt, o lucrare de înfrumusețare a vieții. Dumnezeu, Care e ”bun și iubitor de oameni”, Dumnezeul ”milei și al îndurărilor”, Dumnezeu care miluiește și mântuiește, Dumnezeu, al Cărui lucru este ”să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi”, Dumnezeu ne ajută să fim buni, și cu cât suntem mai buni, cu atât suntem mai receptivi pentru o viață sfântă, pentru o viață care aduce mai multă bucurie, care aduce fericirea.

La intrarea în mânăstirea noastră se pot citi cuvintele: ”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă”. Și astăzi, părintele cu care am venit, privind la o fotografie cu Mânăstirea Tismana, mi-a spus că pe fotografie e scris: ”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă”. De unde vin cuvintele acestea? Vin din Germania. Nemții ne-au dat atâtea lucruri folositoare tehnic… și iată că acum stăm în fața acestei urări, pe care au adus-o la noi la mânăstire, în 1971, un domn – doctor în Drept, fără vedere – și cu soția lui, văzătoare, au venit la noi la mânăstire să mă întâlnească pe mine. Ei  doriseră să vină în România, dar nu știau nicio adresă; și atunci, s-au interesat la o bibliotecă din Germania, ca să vadă dacă au acolo adresa vreunui nevăzător din România, și acolo au găsit adresa mea, fiindcă eu împrumutam de acolo niște cărți în Braille pe care le citeam. Și așa au venit la noi la mânăstire; aici au aflat că un părinte de la noi, Părintele Serafim Popescu, a fost în Germania, în 1943-1944, trimis de  Mitropolitul Nicolae Bălan, la o instituție bisericească numită Betel, o instituție de ajutorare a epilepticilor. Era o instituție mare, cu vreo cinci mii de paturi, întemeiată de  un pastor evanghelic din Germania. ”Bet El” e un cuvânt evreiesc și înseamnă ”casa lui Dumnezeu”. Și aflând cei doi că Părintele Serafim a fost la Betel, i-au spus că la intrare la Betel e scris – bineînțeles, în nemțește – ”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă”. Nici nu vă puteți închipui cât  de mult ne-am bucurat – și mai ales cât de mult m-am bucurat eu – de  această urare. Și atunci, ei au scris în cartea de onoare a mânăstirii: ”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă, doresc doi creștini din  Germania tuturor celor ce, în urma lor, vor vizita această mănăstire”. După multă vreme, când eu am prezentat mânăstirea și cu urarea aceasta, s-au gândit părinții de la mânăstire să scrie și la noi la intrare: ”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă”; așa că acum, cei care vin la noi întâlnesc urarea aceasta la intrarea în mănăstire. Și mă bucur din toate puterile că nu numai la noi, ci și la Mânăstirea Tismana; nici nu i-am întrebat de unde știu ei de această urare… Știți de ce am repetat această urare? Pentru că și ea ne îndeamnă la înfrumusețarea vieții: pace, bucurie, binecuvântare.

În ceea ce privește pacea, așa cum o gândesc părinții cei duhovnicești, pacea este curățirea de patimi; adică omul atunci ajunge să aibă pacea când nu mai are răutăți în sufletul lui. Deci ceea ce trebuie să facem ca să avem viața frumoasă, într-un fel, oricum o avem, fiindcă viața însăși e frumoasă – este să dobândim pacea în suflet. Știți că la Nașterea Domnului Hristos s-au spus cuvintele: ”Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bună-voire!” (Luca 2, 14). Cuvintele acestea au fost aduse de îngeri din cer pe pământ și sunt un program de viață pentru Cel ce S-a născut în Betleem, Domnul nostru Iisus Hristos. Deci Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lumea aceasta ca să aducă mărire lui Dumnezeu, să aducă pe pământ pace și bunăvoire între oameni. Vrei să înaintezi în mulțumire, vrei să înaintezi într-o viață cât mai frumoasă? Neapărat trebuie să ai și tu – orice om – programul acesta, de preamărire a lui Dumnezeu și de răspândire, de întărire a păcii și buneivoiri între oameni.

Știți că Domnul Hristos, când S-a întâlnit cu ucenicii Săi, după Sfânta Sa Înviere, de fiecare dată le-a zis: ”Pace vouă!” Cuvântul ”Pace vouă”( și ”Pace” în general) eraalutul evreilor din vremea aceea și bineînțeles  că Domnul Hristos a folosit acest salut, pentru că era un salut în care se cuprindea o dorință deosebită; e necesară pacea, și pacea din afară, și pacea dinlăuntru. Apoi, cu vremea, părinții cei duhovnicești, între care și Sfântul Isaac Sirul, au spus: ”Împacă-te cu tine însuți și va fi în pace cu tine și cerul, și pământul”.

Mai departe, în urare se cuprindea zicerea: ”Bucurie celor ce rămân”. Cuvintele acestea se adreseazî celor care petrec în instituția aceea de la Betel, dar e o dorință care de fapt e pentru toată lumea. Noi le dorim pace și bucurie tuturor închinătorior mânăstirii noastre. De ce bucurie? Pentru că bucuria înfrumusețează viața, pentru că e tot mai frumoasă viața în bucurie, pentru că Domnul Hristos El Însuși vrea să fim oameni ai bucuriei, să purtăm în sufletul nostru bucurie. Șirul Fericirilor rostite de Domnul Hristos – pe care le găsim în Sfânta Evanghelie de la Matei, în capitolul al 5-lea, în cadrul Predicii de pe Munte – se încheie cu cuvintele ”Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri”. Bucuria aceasta este o  bucurie pe care nu și-o face omul singur, ci i-o dă Dumnezeu; e vorba de bucuria pe care a avut-o în vedere Domnul Hristos când le-a spus ucenicilor Săi:

”Acestea vi le spun, ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină”(Ioan 15, 11). Ce vrea Domnul Hristos? Vrea să avem bucurie. Ce fel de bucurie? Bucuria pe care o dă El, chiar bucuria Lui, o bucurie care să fie deplină, fără știrbire.

Mai departe, tot în predica de despărțire, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, Domnul Hristos a zis: ”Acum sunteți triști, dar iarăși Mă veți vedea și se va bucura inima voastră și bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi”.

Știm că împărăția  lui Dumnezeu e înfățișată ca un  ospăț, și ospățul e pricină de bucurie (Matei 8, 11). Știți zicerea populară: ”Cine nu-i de veselie/ La ospăț să nu mai vie/ Că ospățu-i veselos,/ Nu-i de omul mânios”; dar noi avem o bucurie și mai mare decât bucuria aceea care se desfășoară la un ospăț, și anume avem bucuria pe care o dă Dumnezeu, care-i mai presus de fire, bucuria credinței. Noi avem credință în Dumnezeu și credința e lucrătoare în bucurie. Sfântul Apostol  Pavel, în Epistola a II-a către Corinteni are cuvântul: ”Noi suntem lucrători ai bucuriei voastre” (IICorinteni 1, 24) – cine ”noi”? Sfântul Apostol Pavel și cei asemenea lui-, adică facem cumva să se înmulțească bucuria pentru voi, bucuria din credință, bineînțeles. Bucuria aceasta o avea în vedere Sfântul Apostol Pavel când, în Epistola către Romani, a scris: ”Bucurați-vă cu bucuria nădejdii” (Romani 12, 12); deci, dacă n-aveți un motiv ca să vă bucurați în prezent cu bucuria pe care ar trebui s-o aveți, bucurați-vă cel puțin cu bucuria nădejdii, să aveți nădejde că veți avea  tot  mai multă bucurie. Sau, în Epistola către Filipeni, a scris Sfântul Apostol Pavel cuvintele: ”Bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă” (Filipeni 4, 4), iar pe filipeni (pe credincioșii din Filipi) îi numește ”bucuria și cununa mea” (Filipeni 4, 1).Toate acestea arată înclin area Sfântului Apostol Pavel spre bucurie și ne învață pe noi să fimm oameni ai bucuriei, să căutăm bucuria din credință și fără îndoială că, având această bucurie, viața noastră este tot mai frumoasă, viața noastră este tot mai împlinită, viața noastră este realizată din conștiința că nu suntem singuri, că Dumnezeu este cu noi; și aceasta trebuie să o gândim mai ales în vremea aceasta, când ne pregătim pentru sărbătorirea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătorire care e cu bucurie.

Nu știu dacă ați băgat de seamă – m-aș bucura să fi băgat de seamă – că la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost pomen ită bucuria, căci un înger din cer le-a spus ciobanilor din imediata apropiere de staulul în care S-a născut Domnul Hristos: ”Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, cî vi S-a născut vouă un Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11); nu o bucurie în general, ci o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, adică tot poporul se va  bucura. Dar să știți că dacă la Nașterea Domnului Hristos s-au spus cuvintele acestea, bucuria cea mare mai e pomenită undeva în Sfânta Evanghelie de la Luca, și anume în legătură cu Înălțarea Domnului Hristos. De foarte multe ori m-am gândit – și-mi place să mă gândesc- la faptul că în Sfânta Evanghelie de la Luca, unde este  prezentată Înălțarea Domnului Hristos doar în câteva rânduri, Sfântul Evanghelist ne informează că Domnul Hristos i-a dus pe  ucenicii Săi spre Betania și acolo ”Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat”; și apoi zice ”Și-a ridicat mâinile și i-a binecuvântat”; și apoi nu zice ”și S-a înălțat la cer”, ci mai adaugă ceva: ”Și pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei și S-a înălțat la cer”. Deci Domnul nostru Iisus Hristos S-a înălțat la cer binecuvântând, binecuvântându-i pe ucenicii Săi. Ce s-a întâmplat după aceea? Spune mai departe Sfântul Evanghelist: ucenicii I s-au închinat Domnului Hristos, bucurie mare (”Vă binevestesc vouă bucurie mare, cu care s-au întors ucenicii de pe Muntele Înălțării Domnului Hristos; și cu bucuria mare în suflet s-au dus la Templul din Ierusalim și acolo erau totdeauna, ”lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu”. Bucurie mare la Nașterea Domnului Hristos, bucurie mare la Înălțarea Domnului Hristos. Asta înseamnă că binecuvântarea Domnului aduce închinarea omului, și închinarea omului se revarsă în bucurie; Sfântul Isaac Sirul scrie, în învățăturile sale, că ”rugăciunea este  o bucurie care înalță mulțumire”. Tot Sfântul Isaac Sirul are cuvântul: ”Încă nu L-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”, deci în fața lui Dumnezeu nu poți sta cu adevărat decât atunci când te minunezi de Dumnezeu, când privești la Dumnezeu cu minunare și cu uimire; și cine privește la Dumnezeu cu minunare și cu uimire, acela fără îndoială că are bucuria cea mare în suflet ți rugăciunea lui este o rugăciune care izvorăște din bucurie și revarsă mulțumire. Deci pace, bucurie, binecuvântare.

Iată ce lucruri importante avem în cuvintele: ”Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă”.

”Cum putem să ne facem viața cât mai frumoasă”, Părintele Teofil Părăian

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here