Păcatul timpului pierdut

0
189
Translate in

apus-de-soareDacă am avea în faţa ochilor o clepsidră de nisip care curge mereu până să se termine, şi ne-am gândi că acesta este timpul vieţii noastre pe pământ, atunci s-ar putea să folosim mai bine timpul dintr-o zi,văzând cât de puţin mai avem din viaţa noastră. Spun asta, deoarece unii dintre noi trăim de parcă nu am mai muri niciodată, şi chiar sunt şi oameni bătrâni care se agaţă cu disperare de viaţa aceasta, de parcă aici ar fi raiul promis.

În viaţa de zi cu zi, timpul parcă este tot mai scurt, şi dacă nu luăm seamă bine, s-ar putea să treacă ziua fără să facem nimic.

Făcând parte dintr-o generaţie tot mai slăbănogită şi epuizată fizic, învăţată cu confortul şi minciuna, încercăm să tăiem prin jungla noilor descoperiri şi concepţii, şi ne tocim creierii să înţelegem ce este bine şi ce este rău. Cel mai important mijloc de „educaţie” al generaţiei actuale este televizorul. Acolo avem profesori diverşi: femei care ne învaţă anatomia corpului, politicieni care au făcut ca cei de la circ şi de la divertisment să dea faliment, şi oameni certaţi cu legea, care ajung actori fără să mai fi avut nevoie de nicio pregătire. În faţa acestora, oamenii învaţă despre actualitatea cotidiană şi în faţa acestora, oamenii îşi petrec sau mai bine zis îşi pierd timpul.

Cu timpul apare şi dependenţa, şi nu prea mai sunt şanse de schimbare. Subtil şi pe nesimţite, lumea este introdusă în sfera violenţei şi a sexualităţii. Părinţii îşi pun mâinile în cap [din cauza] comportamentului copiilor lor, însă totul este în zadar, căci aşa trebuie să fie oamenii viitorului; după educaţia primită şi răspunsul este unul pe măsură, şi nimeni nu va putea să aibă o mai mare influenţă în educaţia copiilor decât, televizorul.

Oamenii caută senzaţionalul, iar mândria merge de mână cu prostia: ai văzut, cel mai mare, cel mai tare, cel mai nu ştiu cum şi ce s-a mai întâmplat? „Leneşul zice: Pe drum trece un leu, un leu pe uliţe” (cf. Pilde 26,13), şi cu toţii năvălim să vedem. La televizor însă, tot timpul trec lei pe drum, ba şi elefanţi şi tot ce vrei, numai să schimbi canalele. Ceva de genul: „Ai auzit, vecino?” şi deja trecem la alt mod de a pierde timpul: cel al îndelungii vorbiri. „Cel ce înmulţeşte cuvintele se face urât tuturor” (cf. Înţelepciunea lui Isus Sirah). Oamenii vorbăreţi însă, îşi caută unul asemenea lor, şi iarăşi şi iarăşi vorbesc, că de, dacă nu au posibilitatea să fie ascultaţi de mai mulţi, este bine ca măcar un om să-i asculte. Dar şi atunci este vorba de ascultare reciprocă, adică fiecare vrea să spună ce are de spus, deşi celălalt nu a făcut decât să aştepte să-i vină rândul.

Sigur, că sunt multe feluri de a pierde timpul, lenea şi curiozitatea fiind principalii vinovaţi, însă în momentul în care omul îşi vine în fire, caută să răscumpere timpul pierdut printr-un mod de a petrece viaţa folositor pentru suflet. Să ne venim în fire, şi să avem curajul de a renunţa la obiceiurile nefolositoare.

Să folosim spre bine ceea ce avem

Sunt multe lucruri şi aspecte în viaţa noastră peste care trecem cu nebăgare de seamă, şi astfel riscăm să nu ne folosim cum trebuie de ele. Dacă, de exemplu, am trage o privire peste timpul pe care în fiecare zi îl pierdem cu lucruri care nu ne aduc niciun folos sufletesc, şi ne-am reorganiza programul pentru a ne face minimul din datoriile sufleteşti, atunci putem avea o bucurie a schimbării în bine a vieţii noastre. Dacă am renunţa la lucrurile de prisos din casa noastră, şi le-am da la cei care nu au, ar fi o altă bucurie. Dacă am străluci mai mult cu bunătatea, curăţia şi înţelepciunea, decât cu hainele arătoase, ar fi o altă bucurie. Dacă am slăvi pe Dumnezeu şi am mângâia prin graiul nostru pe cei ce au nevoie şi am renunţa la clevetiri şi defăimări, ne-am folosi şi noi şi cei din jur. Dacă ne-am canaliza inima spre dragostea de Dumnezeu şi aproapele, şi am respinge gândurile necurate şi de ură, atunci am fi mult mai frumoşi. Dacă ne-am feri ochii de toate destrăbălările din lumea aceasta, şi i-am folosi spre a cunoaşte calea adevărului, atunci faţa noastră ar străluci de bucurie.

Astfel, vedem că sunt multe aspecte în viaţa noastră, pe care nu le folosim spre bine, căci puţini sunt cu adevărat cei care folosesc spre bine cele enumerate mai sus. Mulţi nici măcar nu iau seama la aceste aspecte şi păcătuiesc pe nesimţite. Cine se gândeşte că şi zece minute contează într-o zi, ca să le folosim bine? Mulţi stau ore în şir în faţa televizorului, sau vorbesc la telefon câte o oră cu fiecare persoană. Facem lucrurile acestea, şi ne îndreptăţim că ni se cuvine, şi că avem dreptul, şi că este viaţa noastră, însă Hristos a spus că vom fi judecaţi şi pentru fiecare cuvânt spus în deşert, iar aici bineînţeles se subînţelege şi timpul petrecut aiurea.

Nu se consideră timp pierdut atunci când organismul are nevoie de, odihnă şi nu se consideră vorbă în deşert, atunci când vrei să înveseleşti un suflet întristat, sau pur şi simplu să vorbeşti cu cineva, care are nevoie de asta, şi nici atunci când noi înşine suntem într-o stare în care simţim nevoia să ascultăm o muzică sau să zâmbim. Toate însă trebuie să aibă un scop bun şi un rost, şi atunci ne vom bucura de fiecare clipă din această viaţă, pentru că atunci când toate le foloseşti spre bine, simţi şi mulţumirea pe care o aduce lucrarea pe care o faci.

Sursa: ortodoxia.md

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here