Păcatul şi Învierea Domnului

0
779

                                                                                                       isus-a-inviat-mormantul-lui-e-gol_1671199a9a302a

Prin păcat omul a devenit muritor şi mărginit; prin Învierea Domnului, el (cel ce crede în Hristos Cel Înviat) devine nemuritor şi veşnic.

Tocmai în aceasta constă puterea, forţa şi atotputernicia Învierii lui Hristos. Şi de aceea, fără Învierea lui Hristos nu ar fi existat creştinism.

 

Printre minuni, Învierea lui Hristos este cea mai mare.  Toate celelalte minuni izvorăsc din ea şi se rezumă în ea. Din ea decurg şi credinţa  şi dragostea şi nădejdea şi rugăciunea şi evlavia

Ucenicii care au fugit departe de Iisus atunci când a murit,  se întorc la El,  atunci când înviază. În acelaşi fel toţi cei dintâi creştini au devenit creştini, pentru că a înviat Hristos, pentru că a fost învinsă moartea.

Acest lucru nu se găseşte în nici o religie şi el îl ridică pe Domnul deasupra tuturor oamenilor şi zeilor

El arată şi dovedeşte în chip unic şi de necontestat că Iisus Hristos este singurul Dumnezeu adevărat şi Domn în toate lumile cele văzute şi nevăzute.

Datorită Învierii lui Hristos, datorită  biruinţei asupra morţii au fost, sunt şi vor fi întotdeauna creştini.

Toată istoria creştinismului nu este altceva decât istoria unei singure şi unice minuni, a minunii Învierii lui Hristos, care se continuă neîntrerupt în inimile creştinilor,  zi de zi, an de an, veac de veac, până la cea de-a Doua Venire.

Articol editat de Jurnal Spiritual

V-ar putea interesa şi următoarele articole