„Păcatul este o realitate spirituală care perverteşte firea omenească” (II)

0
121
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

floare– Unii socotesc că omul pătimaş nu se mai poate schimba mult. Dacă totuşi se schimbă ceva, nu se schimbă în esenţa lui, modificările vin doar din afară, din mediu, din societatea care la suprafaţă îl modifică într-un fel, dar în esenţă rămâne pătimaş. Este acesta un adevăr? Cunoaşteţi din experienţa de duhovnic a înaltpreasfinţiei Voastre credincioşi care au reuşit să se elibereze de asemenea păcate devenite obişnuinţe?

Cunosc oameni care s-au putut elibera de patimi. Acum, dacă eliberarea a fost totală, e greu de spus, dar în mare s-au eliberat de patimi mulţi creştini. De fapt, altfel ar fi deşartă toată propovăduirea noastră. Noi propovăduim pocăinţa spre iertarea păcatelor. N-ar avea nici un rost atunci să le spunem oamenilor că sunt deschise uşile pocăinţei pentru toţi, dacă n-ar fi posibilă o smulgere din patimi. Este posibilă şi s-ar putea da atâtea exemple din viaţa de zi cu zi. Nu mai pomenim de sfinţi. Concret, Măria Egipteanca din ce patimi urâte s-a smuls! Sigur, cu efort. Aşadar, pocăinţa ce altceva urmăreşte, decât această smulgere din patimi? Aşa se defineşte pocăinţa, deşi această noţiune este adeseori răstălmăcită şi greşit înţeleasă. Pocăinţa – zice Sfântul Ioan Damaschinul – este întoarcerea prin asceză şi nevoinţă (deci trebuie un efort) de la starea nefirească (e nefirească starea de păcat) la starea firească de puritate, şi de la diavolul la Dumnezeu. Aşadar, este posibilă smulgerea din patimi. Sigur că o patimă ce s-a înrădăcinat greu şi adânc, greu este şi smulsă.

– Unele patimi vin din moştenire sau se moştenesc doar nişte înclinaţii către păcat?

– Putem moşteni o ereditate înclinată spre anumite slăbiciuni, şi lucrul acesta se vede uneori: copiii născuţi din părinţi alcoolici au tendinţa să trăiască o viaţă tru­pească mai uşoară, dar aceasta nu e lege, adică nu înseamnă că şi ei vor fi pătimaşi. Dacă ei au ajuns la cunoaşterea adevărului şi duc o viaţă duhovnicească normală, firească, cu un efort vor depăşi această înclinare spre păcat. Au fost cazuri când din părinţi vicioşi au răsărit copii virtuoşi şi vrednici de toată preţuirea.

– Pentru că vorbeam de o influenţă a păcatelor noastre asupra celor din jur, chiar asupra societăţii în care trăim, invers se poate impune o autoritate asupra păcatului din punct de vedere spiritual sau numai juridic?

– Ar trebui să fie şi invers: ca omul virtuos să influen­ţeze lumea în care trăieşte; însă omul acesta trebuie să ajungă la o anumită cotă spirituală pentru a fi în stare să-i influenţeze pe cei din jur, chiar şi tăcând, adică să se răsfrângă asupra lor viaţa lui spirituală. In jurul marilor personalităţi, lucrul acesta a fost evident. Insă pentru cei ce sunt începători este periculos să încerce să influenţeze puternic mediul din jur, pentru că me­diul viciat ar putea să-i dărâme pe ei. Mântuitorul a zis limpede: „Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine însuţi”. Acesta este duhul Patericului şi al celorlalte cărţi de spiritualitate creştină, în care de nenumărate ori se spune lucrul acesta: că Părinţii din vechime mai întâi se tămăduiau pe ei înşişi şi apoi se făceau doctori pentru alţii. Dar când ajungeau doctori pentru alţii, îi influenţau şi pe cei din jur. Aşadar, mediul înconjurător poate fi influenţat de omul sfânt.

– Deoarece este mult mai greu să scăpăm de păcatele înrădăcinate, de patimi, cum să ne ferim de ele ca să nu ajungem într-o asemenea situaţie?

– Cel mai simplu lucru este să ne ferim de ocaziile care duc la păcate. Ca să se ferească cineva de patima beţiei, sigur că n-are ce căuta în localurile în care se consumă băuturi alcoolice. Ca să se ferească cineva de desfrâu, sigur că n-are ce căuta la petrecerile deşănţa­te etc. Sigur că nu este o reţetă valabilă pentru toţi. Unul din Părinţii Patericului dă sfaturi totalmente contrare la doi ucenici. îl întreabă unul: „Duce-mă-voi în cutare loc şi nu voi păţi nimic?” „Du-te, şi cu aju­torul lui Dumnezeu şi cu binecuvântare nu vei păţi nimic.” Altuia, care 1-a întrebat acelaşi lucru, îi zice: „Nicidecum, să nu te duci!”, pentru că ştia ce putere sufletească are. Deci în sensul acesta ne ferim, ocolind ocaziile ce duc la păcat; mai ales cel începător în ale duhovniciei nu se poate război aşa grozăvindu-se, că poate cădea. Cu atât mai mult cu cât, după cum am mai spus, patimile se răsfrâng negativ şi asupra mediului înconjurător. Este clar, şi oricine vrea să observe şi are simţul observaţiei fin îşi dă seama că în lumea de astăzi două duhuri bântuie: duhul sexului şi duhul banului. Acestea planează greu asupra lumii moderne.

Dialoguri duhovniceşti, Mitropolitul Andrei Andreicuţ

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here