Un ou Faberge imperial, de milioane de euro, descoperit într-un târg de vechituri din America | Foto

0
505
825603-7e511f1e-afae-11e3-b528-7118e9d3158eUn colecţionar american care a cumpărt un ou din aur de la un târg de vechituri, a descoperit că are în poeseie unul din cele opt ouă Faberge, din comoara imperială, considerate pierdute. Oul, care ascunde în interior un ceas Vacheron Constantin, a fost realizat de bijutierul rus Karl Faberge şi oferit de ţarul Alexandru al III-lea soţiei sale, Maria Fiodorovna, de Paşte, în anul 1887, iar valoarea sa estimată este de 24 milioane euro.

Potrivit cabinetului londonez de antichităţi Wartski, colecţionarul american plătise 14.000 de dolari pentru acest ou, în urmă cu câţiva ani, sperând să realizeze un profit consistent prin vânzarea aurului din care obiectul era realizat, informează AFP. Însă niciun cumpărător nu a fost interesat, obiectul a rămas intact, devenind o povară pentru proprietarul său, care nu cunoştea absolut nimic despre originea oului de aur.

Considerat pierdut

Înalt de 8,2 centimetri şi având la bază un soclu cu trei picioare, obiectul reprezintă cel de-al treilea dintre cele 50 ouă de Paşti realizate de casa Faberge pentru familia imperială rusă, între 1885 şi 1916.

Acest ou este unul dintre cele opt care sunt date dispărute. Potrivit experţilor în domeniu, doar două dintre acestea se mai află încă în circulaţie pe piaţa liberă, celelalte nesupravieţuind Revoluţiei bolşevice.

imageComoară imperială

Căutând pe internet, fericitul proprietar şi-a recunoscut oul lecturând un articol de presă care îl cita pe Kieran McCarthy, directorul casei Wartski, specializată în ouăle Faberge.

Acest expert a ajuns la concluzia că oul în cauză era comoara imperială care fusese pierdută.

Wartski a cumpărat oul în numele unui colecţionar privat care şi-a dat acordul pentru a-l expune la Londra timp de patru zile începând din 14 aprilie. Suma cu care a fost încheiată tranzacţia nu a fost precizată.

 Estimat la 24 milioane euro

Totuşi, valoarea acestui ou a fost deja estimată de specialişti la 20 milioane de lire sterline (circa 24 milioane euro).

Oul fusese văzut pentru ultima dată în martie 1902 în cadrul unei expoziţii dedicate colecţiei Fabergé deţinute de familia imperială rusă, la Sankt Petersburg. Obiectul a fost apoi confiscat în timpul Revoluţiei bolşevice şi, în 1922, a fost inclus de noua putere de la Moscova în rândul comorilor care trebuiau vândute.

În 2007, un ou Rothschild Fabergé, care nu a aparţinut însă familiei imperiale, a fost vândut de casa Christie’s cu aproape 9 milioane de lire sterline (12,5 milioane euro) unui colecţionar rus.

faberge-eggs-428x243

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here